Curtea de Apel Piteşti a respins, joi, solicitările de punere în libertate formulate de Gheorghe Constantin, Cristian Libertatu şi Liviu Făcăleaţă, arestaţi preventiv în dosarul corupţiei din fotbal.
Instanţa a admis recursurile formulate de procurorii DNA faţă de decizia Tribunalului Argeş de punere în libertate pe cauţiune a fostului preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin şi fostului director general al firmei PIC, Liviu Făcăleaţă. S-a dispus, de asemenea, restituirea sumelor depuse de cei doi drept garanţii, 15.000 de lei în cazul lui Constantin şi 20.000 de lei în cazul lui Făcăleaţă.
Totodată, instanţa a respins recursul formulat de fostul director al Inspectoratului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Piteşti, Cristian Libertatu, faţă de respingerea de către Tribunalul Argeş a cererii de punere în libertate pe cauţiune.
Curtea de Apel a respins, în urmă cu o zi, şi eliberarea provizorie sub control judiciar solicitată de finanţatorul echipei FC Argeş, Cornel Penescu, arestat preventiv în acelaşi dosar.
În dosarul corupţiei din fotbal se află în arest preventiv, din data de 14 aprilie, finanţatorul echipei FC Argeş, Cornel Penescu şi directorul societăţii PIC, Liviu Făcăleaţă, cercetaţi pentru dare de mită, precum şi fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin şi fostul director al Inspectoratului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Piteşti, Cristian Libertatu, cercetaţi pentru luare de mită.
Alţi cinci arestaţi preventiv, observatorul federal Marcel Lică şi arbitrii Sorin Corpodean, Marcel Savaniu şi Aurelian Bogaciu, cercetaţi tot pentru luare de mită, precum şi administratorul FC Argeş, Gheorghiţă Pieca, cercetat pentru complicitate la dare de mită, au fost deja puşi în libertate
.