CFR Cluj a câştigat Cupa României la fotbal, după ce a învins cu scorul de 2-1 (0-0) pe Unirea Urziceni, sâmbătă seara, în finală, la Piatra-Neamţ. CFR a reuşit eventul graţie golurilor marcate de Diego Ruiz (49), Antonio Semedo (64), respectiv, Cristian Dănălache (58).
Unirea a fost mai activă în debutul meciului, dar după un sfert de oră, CFR a echilibrat disputa şi a preluat iniţiativa, ratând şi prima ocazie la poarta lui Stelea, prin fundaşul Cadu, care a trimis cu capul peste transversală (14). Primul şut pe spaţiul porţii este semnat de Culio (19), dar "veteranul" Unirii (Stelea) e la post. Stelea se remarcă la şutul centrare al lui Panin, pe care îl scoate de sub bară (22) şi reţine fără emoţii mingea trimisă de Culio (30). Stelea are o intervenţie formidabilă în min. 31, când respinge peste poartă mingea şutată de Ruiz şi deviată de un fundaş. Unirea, la care apaticul Stancu a fost schimbat cu Onofraş după numai 33 de minute, a avut şi ea o şansă de gol, dar mingea centrată de Brandan (38) l-a găsit prea în faţă pe Galamaz, acesta nereuşind să trimită spre poartă.
Imediat după pauză, CFR reuşeşte să deschidă scorul, prin Ruiz, care l-a învins cu un şut fără preluare de la marginea careului pe Stelea (49): 1-0. CFR a mai avut o ocazie bună în minutul 57, când Semedo, angajat de Ruiz în careu, a tras din unghi, dar Stelea a respins. Unirea a restabilit egalitatea în min. 58, după o fază fixă, Dănălache şutând din întoarcere, fără speranţe pentru Stăncioiu: 1-1. CFR a preluat din nou conducerea în minutul 64, când după o mingea lungă, Semedo a marcat reluând în plasă mingea respinsă de Stelea la şutul său: 2-1. Clujenii fac în continuare un joc la conservarea rezultatului, acţionând în ofensivă doar prin vitezistul Semedo, în timp ce ialomiţenii forţează egalarea, dar în mod haotic, precipitat. Bilaşco are o şansă foarte bună de a marca, după un corner, dar Stăncioiu este pe fază şi reţine (82). Stăncioiu salvează golul la lovitura de cap a lui D. Munteanu (83). Bilaşco reia şi el peste poartă (88), campioana fiind masată în propriul careul în ultimele minute. Onofraş trage din afara careului, dar Stăncioiu reţine (90+2) şi trofeul ia drumul Clujului.
CFR a dominat o bună parte a jocului şi a fost mai pragmatică, punctând de două ori, chiar dacă a terminat jocul în apărare. Ambele formaţii au reuşit în această stagiune cele mai mari performanţe din istorie, CFR Cluj primul titlu şi prima cupă din istoria sa de 101 ani, iar Unirea Urziceni locul 5 şi calificarea în Cupa UEFA. CFR a avut numai adversari de categorie modestă în acest sezon al Cupei, cu o singură formaţie de primă ligă, Dacia Mioveni, în vreme ce parcursul Unirii a fost mult mai dificil, ialomiţenii trebuind să dea piept cu Steaua şi Rapid.
Finala Cupei Romaniei
10.05.2008, ora: 20:45, Piatra-Neamţ, Stadion: "Ceahlaul", Spectatori: 11.500, Arbitru: Aurelian Bogaciu (Bucureşti), Arbitri asistenţi: Marcel Savaniu (Sibiu), Eduard Dumitrescu (Piteşti), Arbitru de rezervă: Istvan Kovacs (Carei)
CFR 1907 Cluj - Unirea Urziceni 2-1 (0-0)
Au marcat: Diego Ruiz (49), Antonio Semedo (64), respectiv, Cristian Dănălache (58)
Au evoluat echipele:
CFR Cluj: 44. Eduard Stăncioiu - 2. Tony, 20. Cadu, 27. Andre De Sousa "Galiassi", 4. Cristian Panin - 5. Manuel Jose (10. Eugen Trică, 71), 31. Dani, 8. Sixto Peralta (6. Gabriel Mureşan, 81), 19. Juan Emmanuel Culio - 16. Antonio Semedo, 99. Diego Ruiz (23. Christian Fabbiani, 77). Antrenor: Ioan Andone
Unirea: 1. Bogdan Stelea - 24. Laszlo Balint, 6. George Galamaz, 29. Daniel Munteanu, 23. Valeriu Bordeanu - 10. Bogdan Mara (7. Marius Bilaşco, 72), 19. Pablo Brandan, 3. Ricardo Gomes, 25. Răzvan Pădureţu (9. Valentin Negru, 67) - 15. Cristian Dănălache, 14. Bogdan Stancu (11. Marius Onofraş, 33). Antrenor: Dan Petrescu.
Cartonaşe galbene: Galamaz (25), Manuel Jose (37), Pădureţu (53), Ruiz (63), D. Munteanu (64), Stăncioiu (79), Peralta (81), Fabbiani (90).