Finanţatorul echipei de fotbal FC Argeş Piteşti, Cornel Penescu, a declarat vineri, la ieşirea din Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Piteşti, că i-a fost prezentat materialul de urmărire penală în dosarul în care este arestat preventiv.
După două ore petrecute la sediul DNA Piteşti, Penescu a fost escortat la Tribunalul Argeş, unde se judecă o nouă cerere de eliberare sub control judiciar depusă de avocaţii săi.
Penescu a fost adus în faţa procurorilor anticorupţie în cursul dimineţii, odată cu fostul director al Inspectoratului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Piteşti, Cristian Libertatu, arestat în acelaşi dosar.
La sediul DNA Piteşti s-au mai prezentat ulterior fostul preşedinte al FC Argeş, Cristian Mincă, şi administratorul formaţiei piteştene, Gheorghiţă Pieca, inculpaţi şi ei în dosarul corupţiei în fotbal.
Potrivit unor informaţii neconfirmate oficial, procurorii DNA au mai convocat pentru ziua de vineri şi alte persoane cercetate în dosar.
În dosarul corupţiei din fotbal se află în arest preventiv finanţatorul echipei FC Argeş, Cornel Penescu, şi directorul societăţii PIC, Liviu Făcăleaţă, cercetaţi pentru dare de mită, precum şi fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, şi fostul director al Inspectoratului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Piteşti, Cristian Libertatu, cercetaţi pentru luare de mită.
Alţi cinci arestaţi preventiv, observatorul federal Marcel Lică şi arbitrii Sorin Corpodean, Marcel Savaniu şi Aurelian Bogaciu, cercetaţi tot pentru luare de mită, precum şi administratorul FC Argeş, Gheorghiţă Pieca, cercetat pentru complicitate la dare de mită, au fost deja puşi în libertate
.