Preşedintele clubului FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat, luni, că i-a făcut antrenorului ceh Duşan Uhrin jr. o ofertă de revenire la formaţia timişoreană.
"Ne-am dat seama, şi noi, şi Duşan, că am greşit unii faţă de ceilalţi, în iarnă. Îmi doresc să continuăm colaborarea", a declarat Iancu, la o televiziune locală din Timişoara.
"Până marţi, aştept un răspuns de la el. Nu avem timp de tergiversări, pentru că vacanţa este scurtă. La sfârşitul lui iulie jucăm deja în Champions League", a adăugat finanţatorul bănăţenilor.
Marian Iancu a precizat că Timişoara va încerca să scape de interdicţia de a face transferuri, pentru a mai aduce jucători. "Nu va pleca niciunul dintre componenţii importanţi ai echipei şi vom încerca să scăpăm de interdicţia de transfer, ca să aducem încă trei-patru jucători", a spus Iancu.
Jucătorii timişoreni se află în vacanţă până pe 29 iunie, iar la 28/29 iulie vor juca, deja, în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor.