Antrenorul lui Dinamo, Cornel Ţălnar, a declarat că ultimele luni petrecute la gruparea din Ştefan cel Mare au fost cele mai frumoase, iar totul a culminat cu victoria împotriva Stelei, care e cea mai importantă realizare din carieră.
"
Am avut un sezon foarte bun la Dinamo şi mă refer la perioada cât timp am fost eu antrenor principal. Este cea mai bună perioadă din cariera mea de antrenor şi totul a culminat cu ultimele etape, când am învins pe Rapid şi Steaua. E o performanţă foarte bună, ţinând cont că a fost presiune mare, iar eu nici nu ştiam dacă rămân sau nu la echipă. Cea mai mare realizare din cariera mea de antrenor este că am luat titlul Stelei şi l-am trimis, după mulţi ani, în Ardeal", a spus Ţălnar.
Tehnicianul susţine că nu ştie ce funcţie va ocupa în viitor, dar e sigur că va mai rămâne la Dinamo cel puţin un an. "
Eu încă nu am vorbit cu nimeni despre ce voi face. Mai am trei zile din acest mandat şi apoi mă voi întâlni cu oficialii clubului pentru a vedea ce e de făcut. Mai am contract încă un an cu Dinamo, iubesc această echipă, e a doua familie a mea şi vreau să rămân aici. Oricum, cât am fost antrenor, pot spune că am jucat foarte bine. Am făcut lucruri bune", a mai afirmat acesta.
Ţălnar a condus Dinamo în două mandate în sezonul care abia s-a încheiat, între etapele 17-21 şi 27-34.
NewsIn