|






























|
Etapa 5: Astra Ploiesti - Universitatea Craiova 2-2
Formaţia Astra Ploieşti a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-2 (1-1), cu echipa Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a 5-a a Ligii I. Golurile au fost înscrise de Popara '38 şi Rohat '66 (penalti) pentru Astra, respectiv Alexandru Piţurcă '29 şi Ciucă '75 pentru Universitatea Craiova.
Cum s-au marcat golurile:
0-1: Piţurcă a interceptat balonul aproape de mijlocul terenului la o greşeală a Nogo, a scăpat singur către poartă şi a înscris cu un şut de la aproximativ 15 metri.
1-1: Popara a egalat dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri lateral stânga. Centralul Adrian Comănescu a acordat penalti pentru Astra, în minutul 66, la un fault în careu al lui Găman asupra lui Fatai.
2-1: Lovitura de la 11 metri a fost executată de Rohat, care a adus echipa sa în avantaj pe tabela de marcaj.
2-2: Ciucă a restabilit egalitatea cu o lovitură cu capul din trei metri, după un corner de pe partea dreaptă executat de Gângoiveanu, la care mingea a fost deviată la colţul scurt de fundaşii Astrei.
Astra Ploieşti - Universitatea Craiova 2 - 2 (1-1)
Au marcat: 1-0 Pavle Popara (38), 1-1 Alexandru Piţurcă (29), 2-1 Gheorghe Rohat (66 p), 2-2 Mădălin Ciucă (75)
Astra: 12. Ebede - 4. Mihalache, 5. Rohat, 24. Nogo, 25. Crăciun (9. Vădrariu '79) - 6. Paulinho, 8. Seto Takayuki, 14. Pătraşcu (19. Lukacs '83), 20. Stan (16. Florea '73) - 18. Popara - 21. Fatai. Antrenor: Mihai Stoichiţă.
U.Craiova: 21. Lung - 18. Dănănae, 7. Găman, 4. Iliev, 6. Ciucă - 3. Lopes - 77. Wobay (23. Gargorov '60), 30. Prepeliţă, 28. Gângioveanu (19. Stoianof '75), 92. Roman (20. Dina '68) - 27. Al. Piţurcă. Antrenor: Aurel Ţicleanu.
Cartonaşe galbene: Popara '22, Rohat '84 - Lopes '38, Iliev '51, Găman '66, Stoianof '84
Arbitri: Adrian Comănescu - Radu Ghinguleac, IuliusTimar - Georgian Ionescu; Observatori: Pavel Peniu, Constantin Zotta.
La meci au asistat aproximativ 1.000 de spectatori.
Mihai Stoichiţă: " Din păcate greşelile individuale ne-au condus la acest rezultat. În opinia mea, cred că am pierdut două puncte. În prima repriză adversarii au avut un şut pe poartă din care au şi marcat. Noi jucăm destul de bine, dar ne lovim de lipsa de concentare. Acum obiectivul nostru este să scoatem contra Brăneştiului din punctele irosite până acum. Am vrut să îl schimbe pe Nogo la pauză, după ce jucătorul a greşit la golul de 0-1. Dar m-am gândit să nu îl distrug ca jucător. De fapt, noi cu greşelile noastre i-am readus pe cei de la Craiova în joc. După părerea mea cred că am dominat 75 la sută din joc, dar suferim la finalizare. N-am avut emoţii nici când ne-au condus craiovenii, ştiam că vom marca şi noi şi am încercat să fac schimbări ofensive".
Aurel Ţicleanu: " Mi s-a părut un joc bun între două echipe în foame de puncte. Am fost aproape de victorie, dar până la urmă punctul este unul bun pentru noi pentru că revenim prima dată în joc în acest campionat după ce suntem conduşi. Acesta este un semn că echipa începe să se închege şi începem să avem caracter. Chiar dacă nu este mulţumitor, este un punct muncit, iar importanţa lui o s-o vedem la finalul campionatului, nu acum. Avem potenţial, avem forţă, dar şi slăbiciuni. Astra ne-a pus mai multe probleme decât Steaua, CFR sau FC Timişoara. Cred că ambele echipe au avut de suferit din cauza calităţii gazonului. În continuare suntem în momentele de căutare, avem jucători fără multe meciuri în picioar, cum ar fi Lopes sau Piţurcă, şi trebuie să avem răbdare. Presiunea nu este pe mine, pentru că sunt un antrenor bătrân, dar aş vrea să nu fie nici asupra echipei. Mă bucur mult pentru că aceşti jucători tineri nu au clacat după meciurile bune cu Steaua, CFR şi Timişoara, în care nu am obţinut totuşi ceea ce ne-am fi dorit".
Taguri:
Etapa 5
Astra Ploiesti
Universitatea Craiova
2-2
Pavle Popara
Gheorghe Rohat
Alexandru Piturca
Madalin Ciuca
Mihai Stoichita
Aurel Ticleanu
» Astra Ploiesti - istoric rezultate
» Clasamentul Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Astra Giurgiu
Clubul Astra Giurgiu a anunţat, joi, că l-a achiziţionat pe internaţionalul finlandez Vahid Hambo, acesta semnând un contract pe pe două sezoane şi jumătate.
...
Formaţia Astra Giurgiu a învins, duminică, scor 4-1, echipa Farul Constanţa, într-un meci amical disputat pe stadionul "Marin Anastasovici", din Giurgiu....
Astra Giurgiu i-a achiziţionat pe jucătorii Constantin Dima şi Romário Pires, în cantonamentul din Turcia, cei doi semănând contractele prin care au devenit...
Astra Giurgiu a bifat şi cel de-al treilea meci amical din stagiul din Turcia, adversara elevilor lui Costel Enache fiind echipa elveţiană Young Boys Berna, iar partida s-a...
Echipa de fotbal Astra Giurgiu a învins formaţia turcă de ligă secundă Elazığspor cu scorul de 2-0, luni, într-un meci amical jucat în stagiul de pregătire din...
Echipa de fotbal Astra Giurgiu a ajuns, vineri, la un acord cu Ludogoreţ Razgrad pentru transferul portarului bulgar Plamen Iliev la campioana Bulgariei, a anunţat clubul de la sud de Dunăre pe...
Clubul Astra Giurgiu a anunţat, sâmbătă seară, că la gruparea giurgiuveană a ajuns fundaşul central Constantin Dima, în vârstă de 19 ani.
"Lotul echipei noastre are, în...
Atacantul congolez Dylan Bahamboula va părăsi gruparea Astra Giurgiu pentru a evolua la campioana Algeriei, CS Constantine.
Bahamboula, în vârstă de 23 de ani,...
Tehnicianul Costel Enache (45 ani) a semnat un angajament cu Astra Giurgiu, valabil până în vara anului 2020, urmând să debuteze oficial la meciul cu Sepsi,...
Omul de afaceri Ioan Niculae, administrator al Interagro, a fost condamnat, de Tribunalul Bucureşti la trei ani şi şase luni de închisoare în dosarul în care este...
Gheorghe Mulţescu a fost numit, duminică, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal Astra Giurgiu, în locul lui Marius Măldărăşanu, a anunţat clubul pe...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Aaron Hughes
Irlanda de Nord
47 ani

Alessandro Mazzola
Italia
84 ani

Alexis Mendoza
Columbia
65 ani

Ali Karimi
Iran
48 ani

Bojan Pavlović
Serbia
40 ani

Cătălin Savin
România
36 ani
Damien Dussaut
Franţa
32 ani

Diogo Ramos
Portugalia
40 ani

Diomansy Kamara
Senegal
46 ani

Édgar Benítez
Paraguay
39 ani
Geraldo Alves
Portugalia
46 ani

Guus Hiddink
Olanda
80 ani
Ismaël Kanda
Franţa
26 ani

James McCarten
Anglia
36 ani

Jawhar Mnari
Tunisia
50 ani

Joe Cole
Anglia
45 ani

José Luis Caminero
Spania
59 ani

José Manuel Pinto
Spania
51 ani

Júlio Sérgio
Brazilia
48 ani

Luís Fabiano
Brazilia
46 ani

Mateo Sušić
Bosnia
36 ani

Mini Jakobsen
Norvegia
61 ani

Mozart
Brazilia
47 ani

Nivaldo Lima
Brazilia
49 ani

Pavel Pogrebnyak
Rusia
43 ani

Rachid Rokki
Maroc
52 ani

Tim de Cler
Olanda
48 ani
|
|
|
|