Formaţia CSMS Iaşi a fost învinsă, pe teren propriu, de echipa CSM Paşcani (Liga 3), scor 3-0 (1-0), în primul meci amical susţinut în această iarnă de gruparea din dealul Copoului.
Antrenorul Liviu Ciobotariu a început partida cu formula: Irimia - Mihălăchioae, Tincu, Avrămia, Vladu - Nalaţi, Nuţescu - Ciucur, Ţigănaşu, Gado - Herghelegiu.
În partea secundă, pentru ieşeni au jucat: Bălan - Semenenko, Creţu, Straton, Mitrea - Tincu, Cl. Tudor, Curiliuc, Călugăru - Cl. Ionescu, Pătulea.
La finalul partidei, preşedintele executiv al ieşenilor, Florin Prunea, i-a criticat pe jucătorii lui Liviu Ciobotariu.
"Chiar dacă a fost pentru prima dată de la reluarea pregătirilor când jucătorii au avut acces la minge, mă aşteptam la o altă atitudine din partea lor! A fost un antrenament ratat! Jucătorii trebuie să înţeleagă că trebuie să-şi respecte meseria chiar dacă este doar un amical cu o echipă de ligă inferioară. Sper ca în cantonamentul din Antalya să punem lucrurile la punct", a spus Florin Prunea.