Mijlocașul Alexandru Bourceanu, căpitanul echipei Steaua București, a fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anului 2013, marți seara, în cadrul Galei Fotbalului Românesc, organizată de Clubul Sportiv al Jurnaliștilor (CSJ) și Asociația Fotbaliștilor Români (AFR), la clubul Ambasad'or din Otopeni, în timp ce Laurențiu Reghecampf, care a condus Steaua spre titlul de campioană, a fost desemnat cel mai bun antrenor.
Bourceanu a fost la concurență cu Alexandru Maxim (VfB Stuttgart) și portarul Costel Pantilimon (Manchester City), în timp ce Laurențiu Reghecampf i-a avut contracandidați pe Cosmin Contra (Petrolul Ploiești) și pe Cristian Pustai (Pandurii Târgu-Jiu).
Titlul de cel mai bun portar i-a revenit lui Ciprian Tătărușanu (Steaua), cel mai bun fundaș a fost declarat colegul său Florin Gardoș, premiul pentru cel mai bun mijlocaș i-a fost acordat lui Ovidiu Hoban (Petrolul Ploiești), în timp ce Szabolcs Szekely (ACS Poli Timișoara) a fost recompensat cu titlul de cel mai bun atacant. Syekely a fost preferat celorlalți 2 nominalizați, Raul Rusescu și Claudiu Keșeru, iar Hoban lui Alexandru Maxim (VfB Stuttgart) și Constantin Budescu (Astra Giurgiu).
De menționat că fostul stelist Vlad Chiricheș (Tottenham Hotspur), nominalizat pentru premiul acordat celui mai bun fundaș al anului, alături de Iasmin Latovlevici, nu a obținut în final niciun premiu.
Brazilianul Eric de Oliveira (Pandurii Târgu-Jiu) și-a adjudecat titlul de cel mai bun jucător străin din Liga 1, depășind concurența formată din Deivydas Matulevičius (Pandurii Târgu-Jiu) și Federico Piovaccari (Steaua București).
Tânărul de 18 ani Dorin Rotariu (Dinamo) a fost desemnat revelația anului, la concurență cu Gabriel Iancu (Steaua București) și Andrei Ciolacu (Rapid București).
Istvan Kovacs (Carei) a fost ales arbitrul anului 2013 în România, fiind preferat celorlalți doi nominalizați - Alexandru Tudor și Cristian Balaș.
Dacă Marian Condescu (Pandurii) a primit premiul pentru cel mai bun președinte de club al anului, titlul de investitorul anului i-a revenit lui Ionuț Negoiță (Dinamo).
Premiul de cel mai bun impresar a fost acordat Anamariei Prodan Reghecampf.
Cea mai bună emisiune sportivă a fost desemnată "Digi Sport Special", realizată de Vali Moraru, în timp ce Gabi Safta (Radio GSP) a fost premiat cu titlul de cel mai bun ziarist/comentator/analist.
Premii de excelență pentru întreaga carieră au primit atacantul Ionel Dănciulescu (Dinamo București), care va atârna în iarnă ghetele în cui, și Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, care s-a aflat timp de 16 ani în fruntea forului național.
Printre cei care au efectuat premierile s-au aflat Gino Iorgulescu, președintele LPF, Horia Ivanovici și Silviu Prigoană.