Comisia de Apel a respins, joi, memoriul clubului FC Vaslui şi a menţinut hotărârea Comisiei de Disciplină din 29 octombrie, potrivit căreia jucătorul brazilian al echipei Dinamo, Julio Cesar, a avut drept de joc la partida dintre cele două formaţii,
din etapa a 7-a, informează www.frf.ro.
FC Vaslui a cerut Comisiei de Disciplină a FRF omologarea meciului cu scorul de 3-0 în favoarea sa, ca urmare a faptului că gruparea bucureşteană l-ar fi folosit pe fundaşul Julio Cesar Correia în stare de suspendare.
Comisia de Disciplină a FRF a anulat, la data de 10 septembrie, cartonaşul roşu acordat dinamovistului Julio Cesar la meciul cu Universitatea Craiova,
din etapa a 6-a a Ligii I. Brazilianul a jucat apoi în meciul cu FC Vaslui, câştigat de Dinamo cu scorul de 2-1, iar gruparea patronată de Adrian Porumboiu a contestat dreptul de joc al dinamovistului la Comisia de Disciplină.
Mediafax