|






























|

Nicolo Napoli, antrenorul Universității Craiova, a afirmat că partida contra formației Pandurii Târgu-Jiu, nu va fi deloc una ușoară, în optimile de finală ale Cupei României la fotbal.

Dinu Gheorghe, președinte executiv FC Brașov, a declarat, luni, că formația sa va încerca să se califice în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal, în meciul cu Gloria Bistrița, după tragerea la sorți, din optimile de finală ale competiției.

Oțelul Galați și Unirea Urziceni, adversare în optimile Cupei României, se vor înfrunta de ori în interval de o săptămână, prima oară în campionat pe 7 noiembrie la Urziceni și a doua oară pe teren neutru pe 12 sau 13 noiembrie în cupă.

FC Timișoara va juca în optimile de finală ale Cupei României cu Dunărea Galați, o echipă din eșalonul secund, iar Gheorghe Chivorchian, președintele Consiliului director al bănățenilor, vrea ca echipa să continue seria bună din campionat și în cupă, unde obiectivul este cucerirea trofeului.

Antrenorul formației Pandurii Târgu-Jiu, Sorin Cârțu, a declarat, luni, că își dorește victoria în fața echipei Universitatea Craiova, în optimile de finală ale Cupei României, meci programat chiar de ziua sa.

FC Dinamo București are o misiune ușoară în optimile de finală ale Cupei României în fața echipei FC Botoșani, din liga a 2-a, dar directorul sportiv Constantin Dănilescu susține că meciul nu trebuie tratat superficial.

Rapid București are în International Curtea-de-Argeș un adversar relativ facil în optimile de finală ale Cupei României, dar Grigore Sichitiu, director general adjunct, afirmă că giuleștenii nu vor avea un meci ușor în fața unei echipe care a eliminat FC Argeș în faza precedentă a competiției.

Programul meciurilor din optimile Cupei României, stabilit, luni, în urma tragerii la sorți de la Casa Fotbalului:

Tragerea la sorți pentru optimile Cupei României va avea loc, luni, 27 octombrie, la Casa Fotbalului, de la ora 13:00, în sala "Nicolae Dobrin", informează site-ul oficial al FRF.

Antrenorul formației Pandurii Târgu-Jiu, Sorin Cârțu, a declarat că nu poate spune ce șanse are echipa sa în Cupa României, deoarece această competiție este plină de surprize.

Rapid București s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României la fotbal, după ce a învins foarte greu pe Petrolul Ploiești, după prelungiri, cu scorul de 3-2 (1-1, 2-2), joi seara, pe Giulești, în șaisprezecimile de finală.

Antrenorul Rapidului, Jose Peseiro, a declarat că va trimite în teren cea mai bună echipă în meciul cu Petrolul, din 16-imile Cupei României, explicând că nu își permite să experimenteze introducerea unor jucători mai puțin folosiți.

Echipa Universitatea Craiova s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României, după ce a învins, marți, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), formația CSM FC Ploiești, liderul seriei întâi a Ligii a II-a.

Tehnicianul echipei Pandurii Târgu-Jiu, Sorin Cârțu, a precizat că pentru partida împotriva formației FCM Bacău (Liga a II-a), de miercuri, din șaisprezecimile Cupei României, va miza pe fotbaliști care au jucat mai puțin în acest debut de sezon.

Patronul clubului FC Argeș Pitești, Cornel Penescu, a declarat, marți, că echipa piteșteană va evolua cu rezervele în partida cu Internațional Curtea de Argeș din șaisprezecimile de finală, deoarece Cupa României nu este un obiectiv pentru gruparea piteșteană.

Peste 150 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Ialomița vor asigura măsurile de ordine publică pentru desfășurarea în condiții de maximă securitate a meciului de fotbal dintre echipele Sportul Studențesc și Steaua București din cadrul șaisprezecimilor Cupei României.

Peste 250 de jandarmi vor asigura, marți, măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre CFR Cluj și U Cluj, în imediata apropiere a stadionului și în zona de deplasare a suporterilor.

Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, că în meciul cu Sportul Studențesc din 16-imile Cupei României vor evolua jucători de la Steaua II și cei care nu au mai prins lotul, precum Adrian Neaga, Răzvan Ochiroșii sau Abel Moreno.

Programul definitiv al meciurilor contând pentru șaisprezecimile de finală ale Cupei României, conform site-ului oficial al FRF:

Partida dintre FC Vaslui și Politehnica Iași, din șaisprezecimile de finală ale Cupa Romaniei la fotbal, se va juca pe data de 29 octombrie, cu începere de la ora 14:00, pe Stadionul Municipal din Vaslui.

Federația română de fotbal anunță pe site-ul său oficial că au fost făcute două modificări în programul Cupei României.

Marți, 30 septembrie, a fost stabilit programul de disputare a jocurilor din cadrul șaisprezecimilor de finală ale Cupei României-Timișoreana la fotbal, ediția 2008-2009, anunță FRF pe site-ul său oficial.

Antrenorul FC Steaua, Marius Lăcătuș, a declarat, vineri, că Sportul Studențesc, adversara din 16-imile Cupei României, este o echipă bună, dar că echipa sa trebuie să își respecte blazonul și să se califice în optimile competiției.

Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Dorinel Munteanu, a declarat, vineri, pentru site-ul oficial al "șepcilor roșii", că în urma partidei cu CFR Cluj, formație la care a activat în perioada 2005-2007, vrea calificarea în optimile de finală ale Cupei României.

Programul partidelor care vor avea loc în 16-imile Cupei României, conform tragerii la sorți de vineri, de la Casa Fotbalului:

Federația Română de Fotbal a anunțat, joi, că echipa câștigătoare a ediției 2008 - 2009 a Cupei României va încasa suma de 158.500 de euro, valoarea totală a premiilor oferite în această competiție ridicându-se la 450.000 de euro.

ÃŽn șaisprezecimile de finală ale Cupei României la fotbal s-au calificat 14 formații din eșaloanele inferioare, printre care și Tricolorul Breaza, CFR II Cluj, Minerul Lupeni.

Șapte suporteri ai echipei CSM Ploiești au fost amendați, miercuri, de Jandarmeria București pentru că au aruncat pe geam, din microbuzul cu care au venit în București, două sticle cu urină, cinci dintre aceștia primind și interdicție pe un an de a intra pe stadioanele unde se joacă fotbal.

Marți au avut loc meciuri din faza a patra a Cupei României la fotbal, în urma cărora au reușit calificarea în faza a cincea, printre altele, Steaua II București, CSM Râmnicu-Vâlcea, CFR II Cluj, Internațional Curtea-de-Argeș, UTA, FC Botoșani sau FC Bihor Oradea.

Pe 9 și 10 septembrie, de la ora 16:30, vor avea loc partidele din faza a patra a Cupei României la fotbal.

Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a aprobat astăzi programul fazelor I-V ale Cupei României, ediția 2008-2009, astfel:

Mihai Stoica, președintele clubului de fotbal Unirea Urziceni, s-a arătat dezamăgit de pierderea finalei Cupei României, cu CFR Cluj, și considera că echipa sa merita să ajungă măcar în prelungiri.

Iuliu Mureșan, președintele clubului de fotbal CFR Cluj, care a câștigat cupa și campionatul, a declarat că ardelenii sunt mândri de performanța lor.

Ioan Andone, antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, noua campioană națională, a declarat că și-a dorit foarte mult Cupa României, pe care a cucerit-o sâmbătă seara, la Piatra-Neamț.

CFR Cluj a câștigat sâmbătă Cupa Romaniei, la Piatra Neamț, în fața Unirii Urziceni cu scorul de 2-1, reușind astfel eventul în acest sezon.

CFR joacă cu trofeul Cupei României pe masă împotriva Unirii Urziceni, după ce acum patru zile a luat titlul de campioană a României, pentru prima dată în istorie.

Arbitrul Aurelian Bogaciu a fost desemnat să oficieze la finala Cupei României dintre CFR Cluj și Unirea Urziceni, informează site-ul oficial al Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Pentru prima dată în istoria fotbalului românesc, trofeul Cupei României va fi expus într-un loc public pentru ca toți iubitorii fotbalului să se poata bucura de el.

Biletele pentru finala Cupei României, ce se va disputa sâmbătă, la Piatra-Neamț, vor fi puse în vânzare începând de marți, la mai multe case care vor fi amplasate în diferite locuri din oraș.

Unirea Urziceni s-a calificat joi în premieră în finala Cupei României, unde va juca împotriva lui CFR Cluj, după ce a învins cu 1-0 pe Gloria Buzău.

CFR Cluj s-a calificat pentru prima dată în istoria sa în finala Cupei României, după ce a învins în semifinale formația Dacia Mioveni cu scorul de 3-0.

Ștefan Stoica a declarat că va aborda semifinala de Cupa României, cu Unirea Urziceni, cu jucători care au evoluat mai puțin în campionat pentru că obiectivul principal al grupării din Crâng este salvarea de la retrogradare.

Ioan Andone a declarat că nu va menaja niciun jucător în semifinala Cupei României cu Dacia Mioveni, de miercuri, de la ora 20:30, meci disputat pe Stadionul "Giulești-Valentin Stănescu", din București.

Bucureșteanul Aurelian Bogaciu va arbitra meciul dintre Dacia Mioveni și CFR Cluj, prima semifinală a Cupei României, programat miercuri seara pe stadionul Giulești.

Antrenorul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat că partida cu Gloria Buzău, contând pentru semifinalele Cupei României, este cea mai importantă din istoria clubului ialomițean.

Federația Română de Fotbal a publicat, miercuri, pe site-ul său oficial, programul semifinalelor Cupei României - Timișoreana.
|
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Gâdea
România
26 ani

Allan Nielsen
Danemarca
55 ani

Andreas Beck
Germania
39 ani

Andrés Escobar
Columbia
59 ani

Anssi Jaakkola
Finlanda
39 ani

Arkadiusz Głowacki
Polonia
47 ani

Brent Sancho
Trinidad Tobago
49 ani

Bruno Conti
Italia
71 ani

Cata Díaz
Argentina
47 ani

Ceyhun Demircan
Turcia
36 ani

Choi Tae-Uk
Coreea de Sud
45 ani

Edgar Davids
Olanda
53 ani

Fănel Ghioca
România
47 ani

Giancarlo De Sisti
Italia
83 ani

Győző Burcsa
Ungaria
72 ani

Henrik Dettmann
Germania
36 ani

Henry Giménez
Uruguay
40 ani

Holger Badstuber
Germania
37 ani

Ionel Iriza
România
57 ani

Ján Kocian
Cehoslovacia
68 ani
Jean-Bryan Boukaka
Franţa
34 ani

Luca Bucci
Italia
57 ani
Lucian Sânmărtean
România
46 ani

Manuel Pasqual
Italia
44 ani

Marko Marin
Germania
37 ani

Mihai Drăguș
România
53 ani
Milanko Rašković
Serbia
45 ani
Răzvan Ochiroșii
România
37 ani

Ruben Neves
Portugalia
29 ani

Sebastiano Nela
Italia
65 ani

V a m p e t a
Brazilia
52 ani
|
|
|
|