|






























|

Steaua București a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida amicală disputată în compania sârbilor de la Steaua Roșie Belgrad (locul 2 în prima ligă). Acesta a fost al șaptelea meci amical disputat de Steaua în turneul de pregătire din Antalya, obținând trei victorii, două rezultate de egalitate și o înfrângere.

Mijlocașul albanez Elis Bakaj, care a semnat un contract pe cinci ani cu FC Dinamo București, a fost prezentat oficial, joi, în Antalya, jucătorul declarând că se bucură că a ajuns la gruparea bucureșteană, informează site-ul oficial al clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare.

Antrenorul echipei Oțelul Galați, Dorinel Munteanu, s-a declarat mulțumit de modul în care se prezintă jucătorii săi la antrenamentele susținute în cantonamentul din Cipru, dar spune nu a fost satisfăcut de primii adversari pe care i-a întâlnit în amicale.

Antrenorul echipei Rapid, Marius Șumudică, a declarat, la întoarcerea din turneul de pregătire din Spania, că mai are nevoie de un fundaș central și de un fundaș dreapta pentru a-și completa lotul în vederea returului Ligii I. Șumudică s-a arătat mulțumit de stagiul de pregătire din Spania.

Oțelul Galați, liderul Ligii I de fotbal, a învins miercuri seara campioana Armeniei, FK Piunik Erevan, cu scorul de 3-0 (3-0), într-o partida de verificare disputată la baza "Alpha Sport Center" din Larnaca. Golurile echipei antrenate de Dorinel Munteanu au fost marcate de Viglianti (2, 28) și Csaba Borbely (44).

Formația CFR Cluj a încheiat cantonamentul din Turcia cu o victorie, scor 3-2, obținută, miercuri, în fața echipei bulgare Litex Loveci. Pentru CFR au marcat Peralta, Hora și Cadu, iar Litex a înscris prin Tom și Coreia. Lotul clujenlor va reveni în țară vineri, urmând ca de luni să-și reia pregătirea pe plan local.

Noul atacant al echipei Steaua, Lucian Burdujan, a declarat, miercuri, că cei doi jucători din compartimentul ofensiv care au părăsit gruparea "roș-albastră", Bogdan Stancu și Pantelis Kapetanos, sunt greu de înlocuit, dar speră să ajungă la performanțele lor.

"U" Cluj a terminat la egalitate, 0-0, cu formația sârbă Steaua Roșie Belgrad, marți, într-un meci amical de fotbal jucat în stagiul de pregătire din Antalya (Turcia). "U" a ratat un penalty în acest meci, prin Adrian Cristea (7), care a trimis în bara transversală. Delgado a fost eliminat în minutul 90 pentru fault dur.

Dinamo București a fost învinsă de formația slovenă Olimpija Ljubljana cu scorul de 2-0 (1-0), marți, într-un meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Antalya (Turcia). Golurile au fost marcate de Dare Vrsic (27), dintr-un penalty acordat după faultul lui Raul Crișan la Sokota, și Jovic (64).

Steaua București a învins pe FC Koper, campioana Sloveniei, cu scorul de 1-0, marți, într-un meci amical de fotbal jucat în stagiul de pregătire din Antalya. Unicul gol al partidei a fost marcat de Surdu (81), dintr-un penalty acordat pentru henț la Struna. Dică a trimis mingea în bară din lovitură liberă, în min. 68.

Profitând de faptul că are mai mulți jucători plecați la loturi sau accidentați, antrenorul echipei Dinamo, Ioan Andone, va testa șase brazilieni în meciul amical de marți, cu slovenii de la Olimpia Ljubljana, în stagiul de pregătire din Antalya, anunță site-ul oficial al clubului din Șoseaua Ștefan cel mare.

Universitatea Craiova îl va ceda pe fundașul Radu Barbu, internațional de tineret, la echipa Petrolul Ploiești. Barbu, care a fost împrumutat în tur la altă echipe de eșalon secund, Gaz Metan CFR Craiova, se pregătește deja cu formația prahoveană, a anunțat site-ul oficial al "lupilor galbeni".

CFR Cluj a obținut o nouă victorie în stagiul de pregătire din Antalya, după ce s-a impus, cu scorul de 2-1, în fața ocupantei locului 13 din prima ligă croată, Lokomotiva Zagreb. Elevii lui Alin Minteuan au deschis scorul în minutul 27, atunci când Cadu a înscris cu un șut puternic, dintr-o lovitură liberă.

Cosmin Moți, fundașul central al echipei de fotbal Dinamo București, va rata partida de pregătire cu Olimpija Ljubljana, din cauza unei accidentări suferite în amicalul cu sud-coreenii de la FC Gyeongnam, anunță gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare.

Oțelul Galați, liderul Ligii 1, a surclasat luni cu scorul de 6-0 formația GKS Belchatow (locul 6 în prima ligă poloneză), în primul meci din cadrul stagiului de pregătire din Cipru. Golurile au fost marcate de Gabriel Giurgiu (38 - penalty), Laurențiu Iorga (39) și Marius Pena (50, 52, 81, 83).

Clubul de fotbal Steaua București a anunțat prețurile biletelor și abonamentelor pentru meciurile din returul campionatului. Persoanele care își achiziționează abonamente pentru returul sezonului 2010-2011, vor beneficia de prețuri speciale pentru reînnoirea abonamentului, în sezonul competițional 2011-2012.

Partida amicală dintre echipele Rapid și Spartak Moscova, programată inițial pentru luni, ultima a jucătorilor giuleșteni din cantonamentul efectuat în Spania, a fost contramandată. Șumudică a fost nevoit să renunțe la ideea jucării meciului, din cauza problemelor de efectiv cu care se confruntă în aceste zile.

Cristian Borcea și Ioan Andone sunt mulțumiți după rezultatul de egalitate, 0-0, obținut duminică seara de jucătorii din Șoseaua Ștefan cel Mare, în meciul amical cu formația sud-coreeană FC Gyeongnam, în stagiul de pregătire din Antalya (Turcia).

CFR 1907 Cluj și Kuban Krasnodar au ajuns la un acord în privința transferului definitiv al al atacantului ivorian Lacina Traore la formația antrenată de românul Dan Petrescu, anunță site-ul oficial al campioanei României. Lacina Traore (20 ani) a ajuns în 2008 la CFR Cluj, de la Stade d'Abidjan.

Steaua București a fost învinsă de campioana Poloniei, Lech Poznan, cu scorul de 2-1 (2-0), duminică, într-un meci amical de fotbal disputat în stagiul de pregătire din Antalya (Turcia). Rudnevs (8) și Kriveț (39) au marcat pentru polonezi, golul Stelei fiind semnat de Bănel Nicoliță (51).

Echipa Dinamo București a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susținut în compania formației sud-coreene Gyeongnam FC, în cadrul stagiului de pregătire din Antalya. ÃŽn centrul apărării au fost folosiți Moți și Raul Crișan, ultimul înlocuindu-l pe Dragoș Grigore, convocat la națională.

Fundașul stânga italian Nicola Ascoli, proaspăt transferat de Universitatea Cluj, a declarat duminică, în cadrul unei conferințe de presă susținute în cantonamentul echipei din Antalya că vede venirea la Cluj drept o mare provocare.

Formația Dinamo București a terminat la egalitate, scor 1-1, partida amicală disputată, vineri, în compania echipei Hajduk Split (locul 2 în Croația), în cadrul stagiului de pregătire din Antalya. Golul echipei bucureștene a fost reușit de Kone, în minutul 12, după ce Hajduk a deschis scorul în minutul 8.

Echipa Rapid București a câștigat, cu scorul de 1-0 (0-0), partida amicală disputată, vineri, la Oliva Nova, cu formația cehă Viktoria Plzen, în cadrul turneului spaniol Copa del Sol. Golul formației giuleștene a fost marcat de Herea din lovitură de la 11 metri în minutul 65.

Formația Universitatea Cluj a învins, vineri, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa bulgară Cherno More Varna, obținând astfel a doua victorie în meciurile amicale disputate în cantonamentul din Antalya. Singurul gol al întâlnirii a fost înscris, în minutul 66, de spaniolul Roberto Delgado, care a transformat o lovitură de la 11 metri.

Formația CFR Cluj a reușit, vineri, să revină de la scorul de 0-2 și să câștige cu 3-2 partida amicală disputată cu echipa slovenă FC Koper, în stagiul de pregătire din Antalya. Următorul meci pentru CFR în Antalya este programat luni, în compania croaților de la FC Rijeka, locul 7 în prima ligă.

Delegația echipei FC Oțelul Galați va pleca sâmbătă într-un stagiu de pregătire în Cipru, cu un avion care va decola la ora 13:10, de pe Aeroportul "Aurel Vlaicu" din București - Băneasa. Gălățenii, care vor fi cazați la hotelul "Palm Beach" din Larnaca, se vor pregăti în Insula Afroditei până în data de 18 februarie.

Mijlocașul echipei Steaua, Mihai Răduț a declarat, vineri, în cantonamentul din Antalya, că se integrase bine în sistemul impus de antrenorul care l-a dorit la gruparea "roș-albastră", Victor Pițurcă, dar nu a fost afectat foarte mult de plecarea acestuia.

Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal va aproba caietul de sarcini al licitației privind cesiunea drepturilor audio-vizuale pe următoarele trei sezoane ale Ligii 1 în cadrul ședinței programată la 14 februarie, de la ora 12:00, informează, vineri, site-ul oficial al LPF.

Campionatul de fotbal al României, Liga 1, ocupă locul 23 în lume într-un clasament pe ultimul deceniu (2001-2010), alcătuit de IFFHS. Pe primul loc se află Anglia, cu 11,516 puncte, urmată de Spania, 11.120 p, Italia, 10.640 p, iar pe locul patru a apărut Brazilia, cu 9.367 p.

Atacantul Marius Pena și mijlocașul Gabriel Giurgiu au semnat miercuri prelungirea contractelor cu FC Oțelul Galați, liderul Ligii 1 de fotbal. Pena (25 ani) și-a dat acordul pentru prelungirea șederii la Galați cu încă doi ani, iar Giurgiu (28 ani) pentru trei ani.

România ocupă locul 15 în clasamentul celor mai puternice campionate naționale din primul deceniu al secolului al 21-lea, dat publicității, joi, de Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS), în care pe prima poziție se află Anglia.

Formația Steaua București a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), meciul de pregătire disputat, miercuri, la Belek (Turcia), în compania echipei croate Dinamo Zagreb. Croații au deschis scorul prin Morales '39, iar Steaua a egalat prin Bilașco '50. Steaua a început în următoarea formulă:

Formația Dinamo București a învins, miercuri, cu scorul de 4-0 (1-0), echipa Dacia Chișinău (primul loc în campionatul Republicii Moldova), în cel de-al patrulea meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Antalya. Golurile au fost marcate de Popovici (autogol) '28, Păun '82, Țucudean '88 și Rafael Stănescu '89.

Echipa Universitatea Cluj a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 2-1, de formația croată FC Varteks Varazdin, într-un meci amical disputat în Antalya, golul formației clujene fiind înscris de Adrian Cristea, aflat la a doua reușită pentru "studenți".

Fundașul Ștefan Mardare și mijlocașul Daniel Pancu au fost declarați liberi de contractele cu FC Rapid București, respectiv FC Vaslui, a afirmat președintele Comisiei pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul LPF, Valentin Cocean.

Mijlocașul albanez Elis Bakaj, de la Dinamo Tirana, a semnat marți seara un contract pe o perioadă de cinci ani cu Dinamo București, anunță site-ul oficial al clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare. Bakaj, născut pe 25 iunie 1987, și-a început cariera la Partizani Tirana, în 2003, jucând 8 goluri în primul sezon.

ÃŽntr-un meci de clasament la competiția Copa del Sol, din Spania, Rapid București a fost învinsă de formația suedeză Malmö FF cu scorul de 3-1, la loviturile de departajare, scorul fiind egal, 0-0, după cele 90 de minute regulamentare. La meci a debutat la giuleșteni brazilianul Olberdam.

CFR Cluj a învins liderul campionatului austriac de fotbal, SV Ried, cu scorul de 3-1 (1-1), într-un meci amical jucat în stagiul de pregătire din Antalya. CFR a marcat toate golurile din lovituri de la 11 metri, prin Cadu (10, penalty scos de Traore), Emil Dică (62, scos de Nicoară) și Cristian Bud (89, faultat Negruț).

Dinamoviștii au ajuns la un acord cu oficialii de la Dinamo Tirana pentru transferul mijlocașului Elis Bakaj. "Câinii" vor plăti 400.000 de euro pentru a-și asigura serviciile internaționalului albanez, dar clubul din Tirana își păstrează un procent din viitorul transfer al jucătorului.

Atacantul George Țucudean, împrumutat de Dinamo la UTA Arad pentru un an de zile, în vara anului trecut, s-a alăturat lotului condus pregătit de Ioan Andone în cantonamentul din Antalya. Transferat în vară la Dinamo, George Țucudean mai are patru ani de contract cu gruparea bucureșteană.

Mijlocașul Cristian Tănase, din lotul clubului de fotbal Steaua București, și-a rupt mâna, în cantonamentul în Antalya (Turcia), în timpul meciului cu Sheriff Tiraspol, campioana Republicii Moldova, partidă câștigată de jucătorii echipei din București cu scorul de 4-1 (2-0).

Steaua București a învins, luni, cu scorul de 4-1 (2-0), formația moldoveană Sheriff Tiraspol, într-un meci de pregătire din cadrul cantonamentului din Antalya. Nicolae Dică a marcat de trei ori (22, 64, 65), primele două reușite fiind deosebit de spectaculoase, iar cel de-al patrulea gol a fost semnat de Galamaz (37).

Echipa Universitatea Cluj a câștigat, luni, cu scorul de 4-0 (2-0), partida amicală disputată cu formația sud-coreeană FC Gyeongnam, în cadrul stagiului de pregătire din Antalya. Golurile formației ardelene au fost înscrise de Boștină (minutul 23), Tony (minutul 39) și Machado (minutele 75 și 83).

Atacantul grec Pantelis Kapetanos, care și-a reziliat contractul cu Steaua în această iarnă, a semnat un contract pe două sezoae și jumătate cu echipa campioană, CFR Cluj. Kapetanos, în vârstă de 27 de ani, a evoluat la Steaua din 2008, anterior el jucând la Kozani, Iraklis sau AEK Atena.

Marius Stan, directorul general al echipei Oțelul Galați, a declarat că a fost foarte plăcut surprins de faptul că trei jucători ai săi, Cornel Râpă, Silviu Ilie și Liviu Antal, au fost convocați la echipa națională pentru turneul din Cipru.

Ioan Andone, antrenorul principal al echipei de fotbal Dinamo București, a declarat, după meciul amical cu Partizan Belgrad, terminat duminică la egalitate, 0-0, în cadrul stagiului de pregătire din Antalya (Turcia), că mai mulți dintre jucătorii săi merită să intre în atenția selecționerului Răzvan Lucescu.

Rapid București va înfrunta marți 1 februarie formația Malmo FF, campioana Suediei, în cadrul turneului internațional amical de fotbal Copa del Sol din Spania. Malmo, învinsă sâmbătă de Spartak Moscova (1-2), va întâlni Rapid București, care a pierdut meciul cu campioana Norvegiei, Rosenborg.

Dinamo București a remizat, 0-0, cu Partizan Belgrad, campioana Serbiei, duminică, într-un meci amical de fotbal din cadrul stagiului de pregătire din Antalya (Turcia).

Formația Universitatea Cluj a fost învinsă de echipa austriacă Wiener Neustadt, cu scorul de 2-1, într-o partidă de pregătire disputată, sâmbătă, în Austria. Austriecii au deschis scorul în prima repriză, prin Simkovic '33, care a marcat cu un șut plasat din șapte metri, după o centrare a lui Kolousek.
|
|
|
|
S-au nascut azi
Attila Hadnagy
România
46 ani

BANÍK OSTRAVA
Cehia
104 ani

Carlos Bacca
Columbia
40 ani

Diego Benaglio
Elveția
43 ani
Dinu Todoran
România
48 ani

Gary Speed
Țara Galilor
57 ani
Gheorghe Biță
România
63 ani

Gylfi Sigurðsson
Islanda
37 ani

Hélder Godinho
Portugalia
49 ani
Ilie Balaci
România
70 ani

Jacques Munaron
Belgia
70 ani

João Moutinho
Portugalia
40 ani
José Romera
Spania
39 ani

Lars Bohinen
Norvegia
57 ani
Lucian Itu
România
48 ani

Markus Babbel
Germania
54 ani

Michel Platini
Brazilia
43 ani
Petre Marin
România
53 ani
Raul Unchiaș
România
51 ani

Rodrigo
Brazilia
51 ani

Roman Sharonov
Rusia
50 ani

Selim Benachour
Tunisia
45 ani
Ștefan Nanu
România
58 ani
Đorđe Vlajić
Serbia
49 ani
|
|
|
|