|






























|

ÃŽn această dimineață, cu începere de la ora 11:00, FC Argeș va întâlni formația Bnei Shakkin, într-un joc amical care se va desfășura pe stadionul "Nicolae Dobrin".

Copos spune că l-a făcut pe Hizo fericit transferîndu-l pe fundașul dreapta brazilian.

Cornel Dinu, administratorul delegat al lui Dinamo și totodată supervizorul lui Dario Bonetti, s-a declarat mulțumit de jocul echipei din Ștefan cel Mare în amicalul cu Porto disputat joi seară.

Remarcat de președintele Mureșan și tehnicianul Conceicao în Austria, mijlocașul va juca din primul minut în Supercupă.

Mijlocașul crede că reușita sa de la Budapesta a fost cea mai bună replică pe care a putut să le-o dea fanilor lui Ujpest, ale căror înjurături în ungurește le-a înțeles perfect.

Fundașul polonez al Stelei, Pawel Golanski, se află în lotul lărgit pe care selecționerul Leo Beenhakker l-a anunțat pentru amicalul cu Grecia, care va avea loc la data de 12 august, informează site-ul oficial al Federației Poloneze de Fotbal.

Fotbaliștii echipei CFR Cluj sunt optimiști înaintea meciului cu Unirea Urziceni, din Supercupa României, partidă care se va disputa mâine seară, de la ora 21:00, în Giulești.

Președintele executiv al clubului Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, vineri, în Aeroportul Henri Coandă, la revenirea echipei din Portugalia, că este mulțumit de prestația antrenorului Dario Bonetti, iar echipa va juca mult mai bine în campionat decât a făcut-o în partidele amicale.

Suporterii nu se prea înghesuie la Supercupa României. Potrivit site-ului oficial al FRF, până joi seară se vânduseră pentru disputa dintre Unirea Urziceni și CFR Cluj doar 22 de bilete. Vineri, s-au mai vândut încă 23, așa că numărul total al tichetelor cumpărate exclusiv de la case a ajuns la 45.

ANAF verifică în aceste zile modul cum și-au achitat cluburile de fotbal din ligile întâi și a doua contribuțiile la bugetul de stat. Oficialii cluburilor susțin că este vorba de un abuz și solicită arbitrajul Ministerului Muncii.

Cel mai curtat jucător de la Steaua din ultumii ani, are o nouă ofertă. Dorin Goian este pe lista de transferuri a lui Lazio Roma. Italienii sunt dispuși să plătească trei milioane de euro pentru serviciile fundașului stelist, potrivit Click.ro.

Președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a condamnat vineri comportamentul suporterilor steliști care au afișat un banner jignitor la adresa națiunii ungare, la meciul tur, Steaua - Ujpest Budapesta, desfășurat săptămâna trecută, la București.

Mijlocașul de 34 de ani, care a mai jucat la Constanța în sezonul 1997/1998, a efectuat ieri primul antrenament alături de "marinari", urmând să semneze un contract pe doi ani.

Atacantul Romeo Surdu speră că Steaua București va trece și de turul 3 al Europa League, în care gruparea din Ghencea va da piept cu scoțienii de la Motherwell.

Fundașul Dorin Goian, căpitanul Stelei în meciul cu Ujpest de la Budapesta din turul 3 preliminar al Europa League, a dedicat victoria echipei sale în memoria unui prieten din Suceava, care a decedat într-un accident rutier.

Fundașul lui Dinamo, Francisco Molinero, a declarat, vineri, după ce a efectuat vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă, că a rămas plăcut surprins de evoluția noii sale echipe, dar și de așezarea în teren în partida amicală pierdută cu FC Porto, scor 0-1.

Gigi Becali, finanțatorul clubului Steaua, nu a avut nicio emoție privind calificarea în turul 3 al Europa League, după 2-1 cu Ujpest la Budapesta, dar aprecia că echipa din Ghencea nu joacă încă fotbalul combinativ pe care îl dorește.

Antrenorul principal al Universității, Antonio Carmelo Palilla, va deplasa 21 de jucători, respectiv cei rămași în lot după "concedierile" din ultima perioadă, pentru cantonamentul echipei din Austria, de la Hochfilzen. Perioada de pregătire se va desfășura în perioada 24 iulie – 4 august.

FC Porto, campioana Portugaliei, a învins pe Dinamo București cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, la Albufeira, într-un meci amical de fotbal.
Unicul gol al partidei a fost marcat de Varela (19).

Rapid București a fost surclasată de formația turcă Vestel Manisaspor, nou-promovată în prima ligă, cu scorul de 5-1 (2-1), joi, în cadrul stagiului de pregătire din Germania, de la Goch.

Suporterii echipei de fotbal Steaua București au fost implicați în mai multe incidente cu prilejul meciului cu Ujpest Budapesta, în manșa secundă a turul II preliminar, din Europa League.

Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat, joi, după victoria în fața lui Ujpest, scor 2-1, că este mulțumit de obținerea calificării în turul 3 și a precizat că nu s-a temut în niciun moment că ungurii ar putea să îi elimine pe roș-albaștri.

Aflat în negocieri cu echipa Ghencea, Cristi Tănase este alături de roș-albaștri în această seară și le dorește posibilor săi viitori colegi să evolueze în finala Europa League.

Președintele Agenției Naționale Antidoping, Grațiela Vâjâială, acuză FRF că este singura dintre cele 62 de federații naționale care nu are un program antidoping.

Sebastian Dubarbier este aproape de un transfer la Zenit Sankt Petersburg, pentru suma de patru milioane de euro, informează Sport.ro.

Antrenorul Stelei, Cristiano Bergodi, a declarat, joi, după jocul cu Ujpest, că elevii săi au făcut o partidă destul de bună, mai ales în partea secundă, și merită calificarea în turul următor, deși pe final de meci au fost puși în dificultate de unguri.

Atacantul stelist Romeo Surdu a declarat că a fost scuipat de un jurnalist ungur la finalul meciului din deplasare cu Ujpest, scor 2-1, disputat joi, în manșa secundă a turului doi preliminar al Ligii Europa.

Steaua București s-a calificat în turul III din competiția Europa League la fotbal, după ce a învins formația maghiară Ujpest Budapesta cu scorul de 2-1 (0-0), în deplasare, joi seara, în manșa secundă a turul II preliminar.

ÃŽn urma scandalului de corupție din arbitraj, în care a fost implicat patronul Cornel Penescu, s-a luat măsura retrogradării grupări FC Argeș în Liga 2. Piteștenii au atacat decizia, iar astăzi s-a întrunit Comisia de Recurs a FRF.

ÃŽn lotul petrolist a apărut și Claudiu Dumitrescu, care nu s-a mai înțeles cu Astra. Acesta a ajuns, marți, în cantonamentul de la Bușteni și a jucat în repriza a doua a amicalului cu Kaproni, fiind folosit ca mijlocaș.

FC Botoșani a câștigat cu 2-0 (1-0) meciul amical susținut în compania formației CS Gura Humorului, grupare ce evoluează în Liga a III-a, prin golurile marcate de Andrei Patache (min. 35) și Adrian Caragea (min. 50).

Aflată într-un turneu de pregătire în Slovenia, echipa Oțelul Galați a disputat un amical cu nou promovata în Liga I, Astra Ploiești, în care s-a impus cu scorul de 2-1 (1-0).

Steaua a primit o amendă de 50.000 de euro din partea Comisiei de Disciplină a UEFA, ca urmare a incidentelor de la meciul tur cu Ujpest Budapesta, una dintre cele mai mari sancțiuni primite de un club din România din partea forului european, informează siteul. www.sportm.ro.

Antrenorul Oțelului este îngândurat după cele două înfrângeri suferite în două zile la rând: 0-2 cu WKS Slask și 0-1 cu Minyor Pernik, dar susține că nu și-a pierdut încrederea în echipă.

Fundașul portughez Joao Paulo Andrade, care a evoluat în sezonul trecut la echipa de fotbal Rapid București, este foarte aproape de un transfer la campioana Belgiei, Standard Liege, informează presa belgiană.

Fundașul brazilian al echipei Nancy, Helder Maurico Da Silva Ferreira, a fost împrumutat pentru un an la Rapid, el alăturându-se, joi, lotului condus de Viorel Hizo în cantonamentul din Germania, a declarat managerul general Cristian Costache.

După ce a efectuat un cantonament la Constanța, FC Farul se pregătește pentru al doilea stagiu de pregătire al verii. Constănțenii vor pleca, duminică, în Italia, la Montecatini, o localitate de lîngă Florența, unde vor sta timp de 11 zile, perioadă în care vor disputa mai multe jocuri de verificare.

Mijlocașul de 34 de ani a fost marți pentru prima dată alături de "marinari", iar joi dimineață se va prezenta la reunirea lotului.

UTA și-a reluat miercuri dimineață antrenamentele după o pauză de două zile, scurt-circuitată de retragerea jucătorilor aflați sub comanda omului de afaceri Sandu Ion. Oficialii Bătrânei Doamne au decis să continue activitatea, ceea ce este extrem de important, și să se regrupeze în funcție de ultimele evenimente.

Președintele Stelei, Valeriu Argăseală, a declarat că incidentul alarmei cu bombă de la hotelul unde este cazată delegația roș-albaștrilor nu va duce la amânarea returului cu Ujpest, conform precizării venite din partea UEFA.

Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat că alarma cu bombă de la hotelul unde este cazată delegația grupării din Ghencea nu reprezintă decât un răspuns la banner-ul ofensator pe care care fanii roș-albaștri l-au arătat galeriei maghiare în partida tur.

Universitatea Cluj il doreste pe Enache Ciju, cel mai prolific marcator al formatiei CSM Rimnicu Vilcea in sezonul trecut, cu 16 goluri in 32 de meciuri. Fotbalistul este dezamagit de lipsa de perspective a echipei sale si incearca sa-si gaseasca un nou angajament.

Antrenorul Palilla a solicitat, de urgență, un om de bandă dreaptă și un atacant, iar Ganea și Lazic (ex-CS Otopeni) au fost deja contactați pentru un transfer.

CFR-ul îi ia în calculele pentru titlu și "câinii" lui Borcea sau Vasluiul lui Porumboiu, pe lângă Urziceni, Steaua, Rapid ori Timișoara.

Gigi Nețoiu își pregătește revenirea în "Ștefan cel Mare" și spune că alb-roșiii ar face o mare greșeală dacă l-ar demite pe Bonetti înaintea debutului de campionat.

Tehnicianul FC Ujpest, Willie McStay, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că în ciuda victoriei obținute de Steaua, scor 2-0, în prima manșă a turului II preliminar al Ligii Europa, mai crede în calificarea echipei sale, care "îi va face viața grea" Stelei în returul de joi.

Emil Dică nu vede cum ar putea rata Supercupa și un nou titlu cu CFR Cluj.

Cesinha mai are doar un an de contract, iar giuleștenii nu i-au propus prelungirea angajamentului.

Deja supranumit de fani "Dani Alves de România", Molinero e conștient de importanța derby-ului cu rivala din Ghencea, pe care e convins că o va învinge.

Cornel Dinu îndeamnă la răbdare cu Bonetti și spune că revenirea la performanță implică o perioadă de muncă asiduă.
|
|
|
|
S-au nascut azi
Attila Hadnagy
România
46 ani

BANÍK OSTRAVA
Cehia
104 ani

Carlos Bacca
Columbia
40 ani

Diego Benaglio
Elveția
43 ani
Dinu Todoran
România
48 ani

Gary Speed
Țara Galilor
57 ani
Gheorghe Biță
România
63 ani

Gylfi Sigurðsson
Islanda
37 ani

Hélder Godinho
Portugalia
49 ani
Ilie Balaci
România
70 ani

Jacques Munaron
Belgia
70 ani

João Moutinho
Portugalia
40 ani
José Romera
Spania
39 ani

Lars Bohinen
Norvegia
57 ani
Lucian Itu
România
48 ani

Markus Babbel
Germania
54 ani

Michel Platini
Brazilia
43 ani
Petre Marin
România
53 ani
Raul Unchiaș
România
51 ani

Rodrigo
Brazilia
51 ani

Roman Sharonov
Rusia
50 ani

Selim Benachour
Tunisia
45 ani
Ștefan Nanu
România
58 ani
Đorđe Vlajić
Serbia
49 ani
|
|
|
|