|






























|

Preşedintele de imagine al FCSB, Helmuth Duckadam, a declarat că nu mai are nicio legătură cu Steaua, făcând referire la CSA, el menţionând că pensia o primeşte de la Dinamo.
”Eu nu mai am nicio treabă cu Steaua. Eu îmi primesc

Noul antrenor al echipei CS Universitatea Craiova, Devis Mangia, a împlinit ieri 43 de ani. Cu această ocazie, el a declarat că își dorește să aibă parte numai de bucurii și cât mai multe succese pe banca

Lotul vicecampioanei naționale de fotbal FCSB, care se va reuni vineri, va efectua în această vară două cantonamente de pregătire, unul în Slovacia, iar al doilea în Olanda.
"Roș-albaștrii" vor efectua vineri vizita medicală, începând cu ora 08:00, la Institutul Național

CFR Cluj a anunţat, marţi, prin intermediul paginii de Facebook a clubului, că a ajuns la un acord cu antrenorul principal Vasile Miriuţă pentru rezilierea pe cale amiabilă a contractului dintre cele două părţi.
"Dorim să îi mulţumim pe această cale

În fine, s-a încheiat și a 99-a ediție a campionatului primului eșalon (a 79-a în sistem divizionar) al fotbalului nostru, cu același apendice rămas de jucat la spartul târgului, numit play-out. Mi-am exprimat adesea repulsia față de acest sistem play-off/play-out

Steaua Bucureşti a încheiat sezonul 2016-2017 pe treapta a doua a podiumului, după o luptă spectaculoasă dusă până în ultimele secunde, la finalul căreia gruparea "roş-albastră" s-a calificat pentru al cincilea an consecutiv în preliminariile Ligii Campionilor.
Iată lista jucătorilor utilizaţi

Finanţatorul formaţiei FC Steaua Bucureşti, Gigi Becali, a declarat că a depus în cursul zilei de marţi toate documentele pentru a constesta câştigarea titlului de către FC Viitorul la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
"Deja am depus actele astăzi,

Fundaşul Sergiu Popovici şi portarul Călin Albuţ şi-au reziliat contractele cu FC Botoşani. Cei doi i-a anunţat pe oficialii echipei înaintea jocului cu Pandurii că nu mai doresc să-şi prelungească înţelegerea scadentă în această vară.
"Popovici a spus că are nevoie

Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a reafirmat că se va adresa la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, contestând titlul de campioană a Ligii 1 câştigat de FC Viitorul.
"Noi vom merge la TAS şi vom vedea ce ne vor spune

Despre jocul celor de la FC Voluntari contra Concordiei Chiajna din ultima etapă nu se pot spune lucruri bune. Acest fapt însă nu m-a împiedicat să constat în derby-ul Ilfovului un element important legat de proaspăta câștigătoare a Cupei. Jucătorul

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a omologat în ședința sa de luni clasamentul Ligii 1, ediția 2016-2017, cu FC Viitorul campioană, au declarat surse din cadrul FRF.
Unsprezece din cei doisprezece membri ai Comitetului Executiv au votat pentru omologarea

► Play-out
⚽️ Duminică, 4 iunie 2017
04.06.2017, Piteşti, Stadion: "Nicolae Dobrin", ora: 21:00, live Digi, Dolce, Look
FC Voluntari - Concordia Chiajna 0 - 1 (0-1)
A marcat: 0-1 Răzvan Grădinaru (6)
04.06.2017, Mediaş, Stadion: "Gaz Metan", ora: 21:00, live Digi, Dolce, Look
Gaz Metan

Antrenorul Costel Enache a preluat, de luni, conducerea tehnică a formației FC Botoșani, după încheierea contractului lui Leo Grozavu.
Enache a fost prezentat oficial în cadrul unei conferințe de presă, el menționând că FC Botoșani este "o provocare profesională incredibilă".
"E o

Președintele clubului de fotbal CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat, luni, că a ajuns la un acord cu antrenorul Dan Petrescu, acesta urmând să îl înlocuiască pe Vasile Miriuță la conducerea tehnică a formației ardelene.
"Situația stă în felul următor: s-a

Tehnicianul echipei FC Voluntari, Claudiu Niculescu, a declarat duminică seară, după meciul cu Concordia Chiajna, scor 0-1, că este foarte supărat că formaţia sa a încheiat astfel sezonul şi a subliniat că totul s-a jucat "pe teren şi nu în

Tehnicianul Leo Grozavu a declarat, duminică seară, că meciul cu Pandurii Târgu-Jiu a fost unul urât, dar se bucură că FC Botoşani a încheiat sezonul cu o victorie.
"A fost un meci cu un final mai aparte, nu a fost un

Formaţia Pandurii Târgu-Jiu a fost învinsă, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, de echipa FC Botoşani, în ultima etapă a play-out-ului Ligii 1, şi a încheiat această fază pe locul 7, astfel că a retrogradat în eşalonul secund.
După

Echipa Concordia Chiajna s-a salvat de la retrogradare, după ce a învins, duminică, în deplasare, la Piteşti, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia FC Voluntari, în ultima etapă a play-out-ului Ligii 1. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de

Concordia Chiajna s-a salvat de la retrogradare, după ce a învins, în deplasare, la Piteşti, cu scorul de 1-0, formaţia FC Voluntari. ACS Poli Timişoara va juca barajul pentru menţinerea în Liga 1, după ce a încheiat la egalitate, scor

Arbitrii Iulian Călin, István Kovács şi Alexandru Tudor vor arbitra la centru meciurile de duminică, din ultima etapă a play-out-ului Ligii 1, decisive pentru menţinerea în prima divizie.
Iulian Călin va conduce la centru meciul FC Voluntari - Concordia Chiajna, fiind

Dinamo Bucureşti a câştigat, sâmbătă, Liga Elitelor U19, după ce s-a impus la loviturile de departajare în faţa echipei FC Viitorul, scor 4-3.
La finalul celor 90 de minute de joc, scorul a fost 0-0. La penalty-uri, Codreanu, Liviu Gheorghe, Neicuiţescu

Fostul jucător al CFR-ului, Bogdan Mara, a explicat de ce vor "feroviarii" să renunțe la serviciile lui Vasile Miriuță. Viitor component al noului staff administrativ din Gruia, Mara a dezvăluit și obiectivele celui care urmează să preia banca tehnică, Dan

Tribunalul Bucuresti a decis condamnarea la 14 ani de închisoare pentru omor a tânărului de 25 de ani care a ucis un suporter dinamovist în august 2016, după un derby Steaua - Dinamo.
Pe lângă Alexandru Badea, a mai fost condamnat

La invitaţia lui Ionuţ Lupescu, 14 dintre componenţii Generaţiei de Aur au plecat vineri dimineaţă, la Cardiff, pentru a urmări finala Ligii Campionilor, ce se va disputa sâmbătă de la 21:45, între Juventus Torino şi Real Madrid.
"E un prilej extraordinar

Principalul finanțator al echipei de fotbal FC Botoșani, Valeriu Iftime, susține că a decis să nu prelungească înțelegerea cu antrenorul Leo Grozavu pe motiv că nu vrea să i se mai impună "reguli speciale".
El a declarat, vineri, într-o conferință de

Antrenorul Costel Enache va prelua conducerea tehnică a echipei de fotbal FC Botoșani, după ce gruparea botoșăneană se va despărți de Leo Grozavu, a anunțat, vineri, președintele FC Botoșani, Cornel Șfaițer.
Acesta a declarat, într-o conferință de presă, că Enache urmează

Partida de duminică cu Pandurii Târgu-Jiu va fi ultima pe banca FC Botoşani a lui Leo Grozavu.
Ajuns la final de contract cu gruparea locală, tehnicianul a convenit de comun acord cu conducerea clubului să pună capăt colaborării. "Nu vă ascund

Olimpiu Moruţan este unul dintre cei mai curtaţi tineri jucători români în această perioadă.
Mijlocaşul, considerat o mare speranţă a fotbalului românesc, este dorit insistent de FCSB şi CFR Cluj.
În ultimele zile însă jucătorul de 18 ani a intrat şi în

Finanțatorul FC Botoșani, Valeriu Iftimie, își amenință jucătorii înaintea meciului cu Pandurii Târgu-Jiu. "La meciul următor noi vom dori să câștigăm. Da la cât de prost am jucat... M-a bătut Voluntariul, m-a bătut Pandurii. Vă dau cuvântul meu de onoare

Președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan, a confirmat interesul pentru un titular din Naționala României, afirmând că "ar fi un lider în teren și în vestiar".
Oficialul ardelenilor își dorește să-l aducă pe fundașul Astrei Giurgiu, Cristi Săpunaru. Fotbalistul de 33 ani se

Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, joi, că în proporţie de peste 90 la sută s-a înţeles cu Dan Petrescu pentru preluarea conducerii tehnice a echipele clujene. În privinţa actualului antrenor, Vasile Miriuţă, Mureşan spune că are o propunere

Consiliul Local Constanţa şi-a dat acordul pentru preluarea stadionului Farul, după ce săptămâna trecută Consiliul Judeţean aprobase o hotărâre similară, primarul Decebal Făgădău spunând că cele două instituţii nu sunt "într-o competiţie" între ele, ci cu "incapacitatea sistemului centralizat de

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins cererea FCSB de suspendare a executării deciziei din decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, cu privire la interzicerea folosirii numelui Steaua în denumirea societăţii comerciale care administrează clubul de fotbal

► Play-out
⚽️ Vineri, 26 mai 2017
26.05.2017, Drobeta Turnu-Severin, Stadion: "Municipal", ora: 20:30, live Digi, Dolce, Look
Pandurii Târgu-Jiu - Gaz Metan Mediaş 0 - 0 (0-0)
Au marcat: -
⚽️ Duminică, 28 mai 2017
28.05.2017, Timişoara, Stadion: "Dan Păltinișanu", ora: 20:30, live Digi, Dolce, Look
ACS

Finanţatul FCSB, Gigi Becali, s-a arătat foarte nemulţumit de votul membrilor Adunării Generale a FRF care au aprobat propunerea preşedintelui Răzvan Burleanu, ca la şefia forului să poată candida doar persoanele ce au avut cel puţin doi din ultimii cinci

Românii sunt cei mai mari vânători de glorie, peste un sfert (26%) dintre participanţii la un sondaj declarând că îşi aleg echipa favorită în funcţie de succesul pe care aceasta îl înregistrează, se arată într-un studiu realizat de Mastercard.
Studiul "Al

Liga Profesionistă de Fotbal a aderat la Forumul Mondial al Ligilor (World Leagues Forum), organizație care are ca membri majoritatea Ligilor Profesioniste de Fotbal de pe toate cele cinci continente.
Forumul Mondial al Ligilor (FML) are pe plan global rolul pe

Proaspăt ieșită din insolvență, CFR Cluj se pregătește intens pentru noul sezon. Președintele clubului, Iuliu Mureșan, a anunțat un buget de 7-8 milioane de euro pentru "feroviari", dezvăluind și schimbările care se vor face la nivelul conducerii.
CFR pregătește un buget

Pentru prima oară, Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani, l-a criticat pe Leo Grozavu, declarând că nu-şi explică de ce tehnicianul l-a înlocuit pe Olimpiu Moruţan în minutul 56 în jocul de la Chiajna.
"Nu-mi explic înlocuirea lui Moruţan. Am plecat supărat

Chiar dacă pe teren echipa nu mai arată nimic de luni bune, conducerea FC Botoşani încearcă să găsească noi căi spre a atrage suporterii spre stadion.
Astfel, de ieri, FC Botoşani are un nou parteneriat important, internaţional, compania multinaţională, "Cashback World".

Liga Profesionistă de Fotbal propune într-un comunicat publicat pe site-ul său oficial un nou sistem competițional pentru Liga 1, cu 8 echipe participante în play-off și 6 în play-out, începând cu sezonul 2017-2018.
Conducerea LPF susține că deținătorii drepturilor TV sunt

Gigi Becali a oferit detalii din procesul pe care-l va introduce la TAS împotriva titlului câştigat de FC Viitorul, a confirmat că avocatul spaniol Jorge Ibarrola va fi cel care-l va reprezenta la Lausanne şi a dezvăluit că speţa va

Fundaşul dreapta spaniol José Antonio Romera Navarro a semnat, marţi, un nou contract cu FC Dinamo Bucureşti, valabil până la finalul sezonului 2017-2018, a anunţat conducerea clubului din Ştefan cel Mare, potrivit www.fcdinamo.ro.
Format la Academia clubului Levante, José Antonio Romera

Partidele FC Voluntari - Concordia Chiajna, Gaz Metan - ACS Poli Timişoara şi FC Botoşani - Pandurii Târgu-Jiu se vor disputa duminică, de la 21:00, în etapa a 14-a din play-out-ul Ligii 1, ultima din acest sezon, informează site-ul lpf.ro.
Singura

Clubul de fotbal CFR Cluj a ieșit, marți, din procedura de insolvență în urma deciziei Tribunalului Specializat Cluj și va putea participa în ediția 2018-2019 a cupelor europene, a declarat președintele grupării ardelene, Iuliu Mureșan.
"Este un moment foarte important pentru

A doua echipă retrogradată direct din Liga 1 se va decide în ultima etapă, între echipele Concordia Chiajna, ACS Poli Timişoara şi Pandurii Târgu-Jiu.
ASA Târgu-Mureş a retrogradat direct în urmă cu două etape, iar echipele de pe locurile 5, 6

Antrenorul Sepsi Sfântu Gheorghe, Valentin Suciu, a declarat că echipa sa, care a promovat în prima ligă a fotbalului românesc, a reușit să "scrie istorie", obținând o performanță pe care nu au reușit să o obțină alte cluburi "cu bani

Echipa de fotbal Sepsi Sfântu Gheorghe a promovat pentru prima dată în Liga 1, după ce duminică a învins-o în deplasare pe Metalul Reșița cu scorul de 1-0 (0-0), într-un meci din etapa a 37-a a Ligii 2, rezultat care

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, și președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, au avut un schimb de replici, în cadrul Adunării Generale a FRF, care s-a desfășurat, sâmbătă, la Casa Fotbalului, pe marginea modificărilor de statut propuse

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, sâmbătă, la începutul Adunării Generale, că este nevoie de oameni din afara fotbalului pentru posturile de conducere, subliniind că a orientat forul de la Casa Fotbalului către eficienţă, nu către consum.
"Orice persoană nu poate
|
|
|
|
S-au nascut azi
Alessandro Caparco
Italia
43 ani
Bernard Onanga Itoua
Congo
38 ani

Bismarck
Brazilia
57 ani

Bora Milutinović
Serbia
82 ani

Darko Pančev
Macedonia
61 ani
Doru Dudiță
România
49 ani
Dragoș Grigore
România
40 ani

Emre Belözoğlu
Turcia
46 ani
Gabriel Caramarin
România
49 ani

Gabriel Milito
Argentina
46 ani
GENOA 1893
Italia
133 ani
Georgi Sarmov
Bulgaria
41 ani

Gökhan Zan
Turcia
45 ani

Javad Nekounam
Iran
46 ani

Jean-Jacques Tizié
Coasta de Fildeș
54 ani

Marcel Desailly
Franța
58 ani

Marco Osório
Portugalia
47 ani

Mehmet Topuz
Turcia
43 ani

Rabie Yassin
Egipt
66 ani

Rafinha
Brazilia
41 ani
Raúl Albentosa
Spania
38 ani

REAL SOCIEDAD
Spania
117 ani

Tomáš Skuhravý
Cehia
61 ani
|
|
|
|