|






























|

Comisia de Recurs din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal a redus la două etape suspendarea fotbalistului echipei Rapid, Marius Constantin, și la 6.800 de lei penalitatea financiară decisă în cazul jucătorului la 9 martie, informează site-ul oficial al LPF.

Antrenorul formației Rapid, Marius Șumudică, a declarat că l-a deranjat jocul echipei în partida cu Dinamo, precizând că speră ca problemele să dispară după discuțiile bărbătești pe care le-a avut în această săptămână cu jucătorii săi.

Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a anunțat pe blogul său personal că antrenorul Marius Șumudică nu va fi demis din funcție, relația contractuală a acestuia cu gruparea giuleșteană urmând să se decidă la sfârșitul mandatului.

Rapid a încheiat la egalitate meciul susținut în compania echipei Dinamo, 0-0, în etapa 21. Meciul a început cu o întârziere de cinci minute din cauza rolelor de hârtie aruncate pe teren de fanii rapidiști de la peluza a doua și tribuna a doua. La meci a asistat și selecționerul Răzvan Lucescu.

Marius Șumudică, antrenorul echipei de fotbal Rapid București, a împlinit vineri vârsta de 40 de ani, pentru care a fost felicitat de jurnaliști, în cadrul conferinței de presă de la Baza Sportivă Pro Rapid. ÃŽntrebat dacă se poate gândi la titlul cu numărul patru din palmaresul grupării giuleștene, sărbătoritul a spus:

Derby-ul etapei a 21-a a Ligii 1, care va opune pe Rapid și Dinamo, se va juca sâmbătă 12 martie, de la ora 20:00, în direct la Digi Sport, anunță LPF. Etapa va începe vineri 11 martie, cu meciul dintre Pandurii și Gloria (ora 15:00, GSP TV) și se va încheia luni, cu partida FC Brașov - FC Vaslui (20:30, Digi Sport).

Conducerea clubului de fotbal Rapid București anunță faptul că abonamentele valabile pentru accesul la meciurile disputate pe stadionul "Giulești-Valentin Stănescu" în returul ediției de campionat 2010-2011 pot fi procurate doar până la data de 10 martie, de la sediul grupării feroviare.

Președintele Comisiei Tehnice din cadrul FRF, Mircea Rădulescu, a declarat, marți, că a depus un memoriu la Comisia de Disciplină împotriva antrenorului Marius Șumudică deoarece și-a dat pantalonii jos în cadrul conferinței de presă de la finalul meciului Rapid - Unirea Urziceni.

Președintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat, luni, că Rapid nu riscă neprogramarea la meciul cu Oțelul din etapa a 20-a, deoarece va achita în timp util datoria către FC Brașov. "Sută la sută vom achita în timp util datoria către FC Brașov. Asta e problema noastră și a FC Brașov", a spus Dinu Gheorghe.

Rapid a învins pe teren propriu (1-0) formația Unirea Urziceni, în primul meci al etapei 19, prin golul lui Sabrin Sburlea din minutul 44. Golul echipei Rapid a fost reușit, în minutul 44, de Sburlea, care a înscris din șase metri lateral dreapta, în urma unei centrări a lui Bozovici.

Marius Șumudică, antrenorul echipei de fotbal Rapid București, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, la stadionul Giulești, că formația sa are o confruntare dificilă, vineri, cu Unirea Urziceni, în cadrul etapei a 19-a a Ligii 1. "Nu vorbim acum de titlu", a spus tehnicianul giuleștean.

Președintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat, miercuri, că îi este greu să creadă că formația antrenată de Marius Șumudică va disputa meciurile de pe teren propriu din sezonul 2011-2012 al Ligii 1 tot pe Stadionul Giulești - Valentin Stănescu.

FC Rapid a ajuns la un acord privind transferul fundașului bulgar Pavel Vidanov, de la gruparea ȚSKA Sofia, după ce s-a renunțat la împrumutul fundașului Sebastian Mladen, legitimat la AS Roma. Pavel Vidanov, în vârstă de 22 de ani, are patru selecții în naționala Bulgariei.

FC Rapid București anunță că începând de joi a pus în vânzare abonamentele valabile pentru meciurile programate pe stadionul din Giulești în returul Ligii I de fotbal, cu prețuri cuprinse între 70 lei și 500 euro. Abonamentele se pot ridica doar cu prezentarea actului de identitate în original.

Echipa Rapid a învins, miercuri, cu scorul de 1-0 (1-0), formația din Liga 2 Gloria Buzău, într-un meci amical disputat la Buzău. Unicul gol al meciului a fost marcat de Herea, din penalti, în ultimul minut al primei reprize. La partidă au asistat și aproximativ 100 de suporteri rapidiști.

Fundașul Sebastian Mladen, împrumutat de AS Roma clubului Rapid, s-a alăturat noilor săi coechipieri, informează site-ul oficial al clubului bucureștean. Mladen s-a prezentat, sâmbătă după-amiază, la primul antrenament al giuleștenilor de după revenirea din turneul spaniol și a făcut cunoștință cu noii săi colegi.

Rapid București va mai disputa două meciuri de pregătire până la reluarea campionatului, cu Gloria Buzău și Astra Ploiești, ambele în deplasare. După două zile libere, acordate în urma revenirii din stagiul de la Marbella, rapidiștii vor reveni sâmbătă la antrenamente, care vor continua până miercuri 16 februarie.

Antrenorul echipei Rapid, Marius Șumudică, a declarat, la întoarcerea din turneul de pregătire din Spania, că mai are nevoie de un fundaș central și de un fundaș dreapta pentru a-și completa lotul în vederea returului Ligii I. Șumudică s-a arătat mulțumit de stagiul de pregătire din Spania.

Partida amicală dintre echipele Rapid și Spartak Moscova, programată inițial pentru luni, ultima a jucătorilor giuleșteni din cantonamentul efectuat în Spania, a fost contramandată. Șumudică a fost nevoit să renunțe la ideea jucării meciului, din cauza problemelor de efectiv cu care se confruntă în aceste zile.

Echipa Rapid București a câștigat, cu scorul de 1-0 (0-0), partida amicală disputată, vineri, la Oliva Nova, cu formația cehă Viktoria Plzen, în cadrul turneului spaniol Copa del Sol. Golul formației giuleștene a fost marcat de Herea din lovitură de la 11 metri în minutul 65.

Fundașul Ștefan Mardare și mijlocașul Daniel Pancu au fost declarați liberi de contractele cu FC Rapid București, respectiv FC Vaslui, a afirmat președintele Comisiei pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul LPF, Valentin Cocean.

ÃŽntr-un meci de clasament la competiția Copa del Sol, din Spania, Rapid București a fost învinsă de formația suedeză Malmö FF cu scorul de 3-1, la loviturile de departajare, scorul fiind egal, 0-0, după cele 90 de minute regulamentare. La meci a debutat la giuleșteni brazilianul Olberdam.

Rapid București va înfrunta marți 1 februarie formația Malmo FF, campioana Suediei, în cadrul turneului internațional amical de fotbal Copa del Sol din Spania. Malmo, învinsă sâmbătă de Spartak Moscova (1-2), va întâlni Rapid București, care a pierdut meciul cu campioana Norvegiei, Rosenborg.

Echipa Rapid București a pierdut, joi, cu scorul de 3-5 în urma loviturilor de departajare (0-0 la finalul celor 90 de minute), partida cu formația norvegiană Rosenborg Trondheim, disputată în orașul spaniol La Manga, în cadrul grupei C a turneului Copa del Sol.

Fundașul portughez Ricardo Fernandes, care a evoluat în ultimele două sezoane și jumătate la echipa Rapid, a semnat un contract valabil până la finalul acestui sezon cu gruparea Rio Ave, informează cotidianul Record. Rio Ave a confirmat, pe site-ul oficial, achiziționarea lui Ricardo Fernandes, fără să precizeze durata contractului.

Fundașul portughez al echipei Rapid, Ricardo Fernandes, negociază un transfer al său la clubul Rio Ave, scrie, miercuri, cotidianul A Bola, care mai notează că jucătorul se află în litigiu cu gruparea giuleșteană. ÃŽn vârstă de 32 de ani, Ricardo Fernandes nu a evoluat niciun minut pentru Rapid în turul Ligii I.

Rapid București a câștigat primul meci din stagiul de pregătire din Spania, luni, la Oliva Nova, cu scorul de 3-1 (0-0), în fața formației ucrainene Dnepr Dnepropetrovsk (locul 4 în acest sezon). Rapid s-a impus prin golurile marcate de Ovidiu Herea (50 - penalty, 53) și Sabrin Sburlea (67). Pentru Dnepr a punctat Gumeniuk.

Jucătorii clubului de fotbal Rapid București au plecat duminică în Spania, pentru un cantonament care durează până 9 februarie 2011. La acest turneu, găzduit de orașele spaniole Elche, Alicante și La Manga (Spania), câștigătoarea va intra în posesia unui premiu în valoare de 40.000 de euro.

Mijlocașul brazilian Olberdam de Oliveira Serra a fost împrumutat de formația portugheză Maritimo Funchal la FC Rapid până la sfârșitul sezonului în Liga 1 de fotbal și se va alătura lotului pe care antrenorul Marius Șumudică îl va deplasa în stagiul din Spania (23 ianuarie-9 februarie).

FC Rapid a obținut împrumutul mijlocașului brazilian Olberdam de Oliveira Serra, care a jucat până la sfârșitul anului la formația Atletico Paranaense, a anunțat, marți, cotidianul A Bola. Olberdam a evoluat în cariera sa la formațiile Corinthians, Maritimo Funchal, Sporting Braga și Atletico Paranaense.

Dănuț Coman a declarat, joi, la finalul vizitei medicale efectuate la INMS, că mai este loc pentru mulți portari la Rapid, precizând că nu îl deranjează concurența deoarece titular va fi numai cel mai bun. Jucătorii echipei Rapid au efectuat, joi, vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă.

Mijlocașul echipei Rapid, Juliano Spadacio, a declarat, joi, la finalul vizitei medicale efectuate la INMS, că poate munci și fără bani, dar a precizat că într-o săptămână președintele Dinu Gheorghe va achita salariile restante. Jucătorii echipei Rapid au efectuat, joi, vizita medicală la INMS.

Daniel Pancu este liber de contract, după ce a renunțat la FC Vaslui și urmează ca din retur să evolueze la formația Rapid București. Antrenorul FC Vaslui, Viorel Hizo, consideră că Vasluiul a pierdut un fotbalist important prin plecarea lui Pancu. Daniel Pancu a jucat cinci partide în tricoul galben-verzilor.

La Complexul Sportiv Pro Rapid, a avut loc luni reunirea fotbaliștilor de la prima echipă a clubului Rapid București. La prima întâlnire a giuleștenilor au fost prezenți numai jucătorii din România, care fac parte din lotul antrenat de Marius Șumudică.

Președintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat, la Poiana Brașov, că, în opinia sa, atacantul Junior Moraes, dorit de mai multe cluburi din România, va rămâne la echipa Gloria Bistrița până la finalul actualei ediții a campionatului, din cauza sumelor mari cerute pentru transferul său.

Fundașul echipei Rapid, Rui Duarte, a declarat, vineri, înaintea plecării spre Vaslui, că ar fi bine ca formația giuleșteană să obțină șase puncte în ultimele două etape rămase de disputat până la finalul acestui an. Echipa Rapid întâlnește, duminică, de la ora 20:30, în deplasare, formația FC Vaslui.

Portarul echipei FC Rapid București, Dănuț Coman, a declarat, vineri, pe Aeroportul Henri Coandă, că echipa sa a avut "ceva sincope" în ultima perioadă, dar speră să demonstreze în meciul cu FC Vaslui că acestea au fost depășite.

Formația Rapid a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa Universitatea Cluj, într-un meci contând pentru etapa a 16-a a Ligii 1, disputat fără spectatori ca urmare a deciziei Comisiei de Disciplină a FRF după incidentele de la partida cu Steaua, din Cupa României.

Având în vedere sancțiunea disciplinară dictată împotriva FC Rapid, după jocul de Cupă cu Steaua, partida de vineri, 19 noiembrie, ora 20:30, din etapa a 16-a a Ligii 1, Rapid - Universitatea Cluj, se va disputa fără spectatori, informează site-ul clubului giuleștean.

Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat că simte o imensă frustrare în suflet după înfrângerea de joi seara din Cupa României, dar în același timp este bucuros pentru că formația giuleșteană a demonstrat că este mai bună decât Steaua.

Echipele Rapid și Steaua au terminat la egalitate, luni, scor 0-0, în derbiul etapei a 14-a a Ligii 1, disputat pe stadionul "Giulești". Ambele echipe au preferat sistemul 4-2-3-1, Rapidul cu Cassio în avanposturi în timp ce Lăcătuș a răspuns cu Bicfalvi și Ricardo, la închidere și Surdu vârf avansat.

Acționarul majoritar George Copos a declarat, marți, că împreună cu președintele Marin Condescu va face o propunere la LPF și FRF pentru rejucarea partidei Rapid - Pandurii Târgu-Jiu, scor 1-1, din cauza greșelilor foarte mari de arbitraj.

Echipa Rapid București a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-1), meciul disputat, luni, pe teren propriu, în compania formației Pandurii Târgu-Jiu, ultimul joc a etapei a 13-a a Ligii 1. Gazdele au deschis scorul prin Cássio Barbosa (8), iar oaspeții au egalat prin Claudiu Voiculeț (18).

Omul de afaceri George Copos compară clubul de fotbal Rapid București, la care este acționar majoritar, cu un automobil de lux, frumos dar greu de întreținut, din cauza costurilor foarte mari.

Echipa Rapid București a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (3-0), formația Astra Ploiești, într-un meci contând pentru etapa a 11-a a Ligii 1. Golurile echipei giuleștene au fost marcate de Cássio Barbosa (34, 37) și Juliano Spadacio (42).

Președintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat că există unele probleme financiare la gruparea giuleșteană, dezmințind însă informațiile potrivit cărora jucătorii nu ar fi vrut să se prezinte la antrenament, din cauza restanțelor.

Antrenorul echipei Rapid, Marius Șumudică, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că în partida cu FC Timișoara, contând pentru etapa a 10-a a Ligii 1, gruparea bucureșteană nu va fi favorită pentru prima dată în acest sezon. FC Timișoara - Rapid se va disputa, sâmbătă, cu începere de la ora 20:30.

Formația Rapid București a învins, duminică, pe teren propriu, echipa Victoria Brănești, scor 7-1 (2-1), într-un meci din cadrul etapei a 9-a a Ligii 1. Gazdele au marcat prin Cassio '25, '59, Cesinha '29, Roman '62, Constantin '65 (penalti), Frunză '68 și Lazăr '88, iar oaspeții au punctat prin Simion '37.

Antrenorul echipei FC Rapid, Marius Șumudică, a declarat, într-o conferință de presă, că în cazul în care va avea liniște, gruparea giuleșteană va avea un cuvânt greu de spus în această ediție de campionat. Partida Rapid - Victoria Brănești se va disputa, duminică, cu începere de la ora 20:30.

Mijlocașul formației Rapid, Ovidiu Herea, a fost suspendat două etape de către Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal și a primit o penalitate de 2.000 de lei, după ce a primit cartonaș roșu în partida cu Universitatea Craiova.
|
|
|
|
S-au nascut azi

Adlène Guedioura
Algeria
41 ani

Alfonso De Lucia
Italia
43 ani
Alin Minteuan
România
50 ani
Andrei Borza
România
21 ani

Andrés Estrada
Columbia
59 ani
Azer Bušuladžić
Bosnia
35 ani

Benni McCarthy
Africa de Sud
49 ani

Bojan Marković
Bosnia
41 ani

Carlton Cole
Anglia
43 ani

CD AVES
Portugalia
96 ani

Dario Šimić
Croația
51 ani

Emir Hodzurda
Bosnia
36 ani

Enzo Francescoli
Uruguay
65 ani

Eric Addo
Ghana
48 ani

Florin Macavei
România
53 ani

Godfred Bekoé
Ghana
34 ani

Ignazio Abate
Italia
40 ani

Ionuț Costache
România
43 ani

James McCarthy
Irlanda
36 ani

Leonardo Talamonti
Argentina
45 ani

Mirosław Szymkowiak
Polonia
50 ani

Nedum Onuoha
Anglia
40 ani

Óscar González
Spania
44 ani

Sergio Floccari
Italia
45 ani
Sorin Cârțu
România
71 ani

Thomas Berthold
Germania
62 ani

Thomas Lemar
Franţa
31 ani

Tomáš Josl
Cehia
42 ani

Tomáš Josl
Cehia
42 ani
Vasco Fernandes
Portugalia
40 ani

Vavá
Brazilia
92 ani

Wim Kieft
Olanda
64 ani
|
|
|
|