|






























|

Gruparea Gaz Metan Mediaş a anunţat despărţirea de jucătorul Bojan Golubović, venit la echipă la începutul sezonului.
În vârstă de 34 de ani, Golubović a marcat de trei ori pentru Gaz Metan în acest sezon.
În cariera sa, Golubović a mai evoluat

CSM Politehnica Iaşi a anunţat despărţirea de fotbalistul Tiago Almeida, al treilea jucător care părăseşte gruparea din Liga 1 în această perioadă.
"Jucătorul din Insulele Capului Verde este al 3-lea jucător de care ne despărţim în această perioadă, după Alex Vremea

Politehnica Iași s-a înființat în 1946 și a avut o existență zbuciumată, navigând de câteva ori între liga I și a II-a. Cum datoriile cluburilor nu au fost prea importante pentru cei care le-au condus, Politehnica își acceptă falimentul, în

CSM Poli Iaşi l-a achiziţionat pe mijlocaşul Alexandru Taciuc, de la Ştiinţa Miroslava, care a semnat un contract valabil pentru următoarele trei sezoane.
Jucătorul în vârstă de 22 de ani s-a format la LPS Iaşi, a evoluat timp de 3 ani

FC Dinamo a terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată, luni, în deplasare, cu ACS Poli Timişoara, ultimul meci al etapei a 22-a şi din 2017, din Liga 1. Echipa dinamovistă rămâne pe locul 7 în clasament, în afara poziţiilor

Formaţia CSM Poli Iaşi a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Juventus Bucureşti, într-un meci din etapa a 22-a a Ligii 1, ultima din acest an. Golurile au fost marcate de Platini '10, Sin '28 şi

Formaţia Concordia Chiajna a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul disputat, sâmbătă, pe teren propriu, în compania echipei Gaz Metan Mediaş, în etapa a 20-a, ultima a anului din Liga 1. Pentru Concordia a marcat Cristescu '49, iar pentru

Formaţia Astra Giurgiu a învins, vineri, pe teren propriu, scor 2-1, echipa FC Botoşani, într-un meci din etapa a 22-a a Ligii 1, ultima din acest an. Astra a reuşit să se impună deşi a jucat în inferioritate numerică din

Formaţia CSU Craiova a remizat, duminică, în deplasare, scor 0-0, cu Gaz Metan Mediaş, într-un meci din etapa a XXI-a a Ligii I, în care Alexandru Mitriţă a ratat un penalti pe final şi jucătorii Darius Olaru, de la gazde,

Formaţia FC Viitorul a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa Concordia Chiajna, într-un meci din etapa a XXI-a a Ligii I.
Golurile au fost marcate de Ţucudean '32, '45+1 şi Eric '76 (penalti)
FC Viitorul: Tordai - D.

Formaţia Astra Giurgiu a învins, vineri, la Ploieşti, cu scorul de 1-0, echipa Juventus Bucureşti, în primul meci al etapei a 21-a a Ligii 1, în care Alexandru Ioniţă a înscris din penalti, dar a şi ratat o lovitură de

Formaţia ACS Poli Timişoara a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul susţinut, luni, pe teren propriu, în compania echipei Gaz Metan Mediaş, în etapa a 20-a a Ligii 1. Pentru ACS Poli a marcat Drăghici '4, iar pentru Gaz

Formaţia CSM Poli Iaşi a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Astra Giurgiu, în etapa a 20-a a Ligii 1. Unicul gol al meciului a fost marcat de Andrei Cristea, în minutul 69, cu un

Formaţia Concordia Chiajna a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa FC Botoşani, într-un meci din etapa a 20-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Bawab '39, Cristescu '49 şi Bud '87.
02.12.2017, Chiajna, Stadion:

Formaţia FCSB a fost învinsă, duminică, în deplasare, de echipa Astra Giurgiu, scor 2-0, în etapa a 19-a a Ligii 1. Bogdan Planici a fost scos de pe teren pe targă după ce a suferit o accidentare la piciorul stâng.

Formaţia Gaz Metan Mediaş a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul susţinut, duminică, pe teren propriu, în compania echipei FC Voluntari, în etapa a 19-a a Ligii 1. Pentru Gaz Metan Mediaş a marcat Golubovici '73, iar pentru FC Voluntari

Formaţia FC Viitorul a terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputată sâmbătă, pe teren propriu, în compania echipei ACS Poli Timişoara, în etapa a 19-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Ganea '25 pentru gazde şi Ciucur '67

Formaţia Concordia Chiajna a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 5-0, echipa Juventus Bucureşti, într-un meci din etapa a 19-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Cristescu '3, '90+2, Deaconu '38, Bumba '86 şi Bud '90+1.
0-1: Cristescu

Astra Giurgiu a învins în deplasare Concordia Chiajna, scor 2-1, revenind de la 0-1. Gazdele au jucat în inferioritate numerică din minutul 57. Au marcat Batin '15 (penalti) pentru gazde şi Nyuiadzi '43 şi Ioniţă '54 (penalti) pentru oaspeţi.
1-0: Batin

Formaţia FCSB, liderul din clasamentul Ligii I, a fost învinsă, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, de echipa CSM Poli Iaşi, într-un meci din etapa a 18-a a Ligii 1. Pentru echipa bucureşteană este al doilea eşec din

Formaţia ACS Poli Timişoara a terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputată vineri, pe teren propriu, în compania echipei FC Botoşani, în etapa a 18-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Bîrnoi '24 pentru gazde şi Roman '55

Antrenorul echipei CSM Poli Iaşi, Flavius Stoican, a fost suspendat trei jocuri şi penalizat cu 2.900 de lei, după ce a fost trimis în tribună pentru proteste la adresa arbitrilor, la meciul de la Cluj-Napoca, disputat cu CFR, în etapa

Formaţia ACS Poli Timişoara a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul susţinut, luni, în deplasare, în compania echipei Juventus Bucureşti, în etapa a 17-a a Ligii I. Pentru ACS Poli a marcat Abraw '11, iar pentru Juventus Bucureşti a

Formaţia Dinamo a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, echipa Gaz Metan Mediaş, într-un meci din etapa a 17-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Bokila '22, Paul Anton '27 (penalti) şi Ovidiu Bic '75

Formaţia FC Viitorul a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa Sepsi Sfântu Gheorghe, într-un meci din etapa a XVII-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Dumbravă '21 (autogol), Hodorogea '40 şi Vînă '77.

Formaţia Astra Giurgiu a remizat, vineri, pe teren propriu, scor 2-2, cu echipa CSU Craiova, într-un meci din etapa a 17-a a Ligii I, în care a înscris al doilea gol în inferioritate numerică, după eliminarea portarului Plamen Iliev. Au

Formaţia Astra Giurgiu a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, de echipa de ACS Poli, scor 2-1, în Liga I. Antrenorul giurgiuvenilor Edward Iordănescu a fost trimis în tribune pentru proteste, moment în care i-a arătat mâinile legate arbitrului Sebastian Colţescu.

Formaţia CSM Poli Iaşi a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Concordia Chiajna, în primul meci al etapei a XVI-a a Ligii I.
Golurile au fost marcate de Pedro Mendes '49, Platini '67 şi Andrei Cristea

Fostul internaţional Florentin Petre a preluat conducerea tehnică a echipei Foresta Suceava, el semnând un contract valabil până la finalul acestui sezon, a anunţat clubul moldovean, pe pagina oficială de Facebook. Petre a condus deja prima şedinţă de pregătire la

Formaţia FC Voluntari a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-2 (2-2), echipa Astra Giurgiu, într-un meci contând pentru etapa a XV-a a Ligii I.
Pentru FC Voluntari au marcat Popadiuc '8, Tudorie '14 şi Marinescu '67 (penalti), iar pentru

Formaţia CFR Cluj, liderul din clasamentul Ligii I, a fost învinsă, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, de echipa FC Viitorul, într-un meci din etapa a XV-a a primului eşalon.
Golul a fost marcat de Eric, în minutul 44,

Formaţia Juventus Bucureşti a învins, sâmbătă, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, şi a obţinut prima victorie în ctuala ediţie a Ligii I.
Pentru Juventus au marcat Wallace '27 şi Măzărache '59, iar pentru Sepsi a înscris

Formaţia CSU Craiova a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Concordia Chiajna, într-un meci din etapa a XV-a a Ligii I, în care ultimul gol a fost înscris în minutul 90+2.
Au marcat Marc '88 pentru Concordia

Formaţia CSM Poli Iaşi a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Gaz Metan Mediaş, în primul meci al etapei a XV-a a Ligii I.
Golurile au fost marcate de Pedro Mendes '36 şi Jo Santos '81.
În minutul 90+3,

Sambata 14 octombrie 2017
14.10.2017, 19:00
Juventus FC - Lazio 1 - 2 (1-0)
Au marcat: 1-0 Costa (23), 1-1 Immobile (47), 1-2 Immobile (54 penalty)
14.10.2017, 21:45
AS Roma - SSC Napoli 0 - 1 (0-1)
A marcat: 0-1 Insigne (20)
Duminica 15 octombrie 2017
15.10.2017, 13:30
Fiorentina

Concordia Chiajna a învins-o pe ACS Poli Timișoara cu scorul de 3-0 (1-0), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 14-a a Ligii I de fotbal.
Ilfovenii s-au impus prin golurile marcate de Claudiu Bumba (28, 80) și Paul

Formaţia CS Universitatea Craiova a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa CSM Poli Iaşi, în etapa a XIV-a a Ligii I.
Pentru CSM Poli Iaşi a marcat Ferreira '67 (autogol), iar pentru Craiova au înscris Gustavo '15 şi

Formaţia FC Viitorul a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 5-2, echipa CSM Poli Iaşi, în etapa a XIII-a a Ligii I.
Ţucudean a marcat în minutele 15, 40, 43 şi 50, celălalt gol fiind marcat de Chiţu, în

Formaţia CS Universitatea Craiova a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa ACS Poli Timişoara, în etapa a XIII-a a Ligii I.
Golurile au fost marcate de Martici, în minutul 27, şi Burlacu, în minutul 89.
ACS Poli a

Formaţia Gaz Metan Mediaş a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa FC Botoşani, în primul meci al etapei a XIII-a a Ligii I.
Unicul gol al meciului a fost marcat de Roberto Romeo, în minutul 66.
Gaz Metan:

Formaţia CFR Cluj a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 3-2, echipa Astra Giurgiu, în etapa a XII-a, şi este lider în Liga I, la patru puncte de FCSB.
Pentru CFR Cluj au marcat Balde '3, Deac '50, Djokovici '79,

Formaţia Concordia Chiajna a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Sepsi Sfântu Gheorghe, într-un meci din etapa a XII-a a Ligii I, primul de după plecarea lui Vasile Miriuţă la Dinamo, banca tehnică fiind preluată de

UTA Arad a pierdut, sambata, cu scorul de 2-0 (0-0), partida disputata in deplasare cu CS Afumati, in etapa a VII-a a Ligii a II-a, prima pe banca ardelenilor a antrenorului Adrian Falub, care l-a inlocuit pe Adrian Mihalcea in

Jucătorii echipei de fotbal CSM Politehnica Iași și antrenorul Flavius Stoican au renunțat pentru o zi la antrenamentele de pe Dealul Copoului pentru a da startul culesului viilor de pe Dealurile Cotnarilor.
Timp de câteva ore, fotbaliștii de la CSM Politehnica

FC Viitorul Constanța, campioana României, a fost surclasată de Red Bull Salzburg cu scorul de 4-0 (2-0), joi seara, pe Red Bull Arena, în manșa a doua a play-off-ului Europa League la fotbal.
Campioana Austriei, care câștigase și la Ovidiu, cu

Formaţia FCSB a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1 (2-1), echipa Juventus Bucureşti, în etapa a şaptea a Ligii I. Artur Jorge a marcat un autogol, în secunda 13, la primul meci disputat pentru FCSB.
Pentru FCSB au marcat

Formaţia ACS Poli Timişoara a învins, sâmbătă, în deplasare, echipa Gaz Metan, scor 2-0, în etapa a VII-a a Ligii I. Gabriel Vaşvari a marcat ambele goluri ale timişorenilor şi a fost eliminat în minutul 47.
Golurile au fost marcate de

Foresta Suceava a fost invinsa, sambata, in deplasare, cu scorul de 9-1, de echipa Dacia Unirea Braila, intr-un meci din etapa a treia a Ligii a 2-a la fotbal.
Golurile invingatorilor au fost marcate de Frunza (3), Rosu (2, unul din

Formaţia Astra Giurgiu a terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată vineri seară, pe teren propriu, în compania echipei CSM Poli Iaşi, în etapa a VII-a a Ligii I, meci la care gazdele au jucat o repriză în inferioritate numerică.

Echipa de fotbal FC Viitorul Constanța este ca și eliminată din Europa League, după ce a fost învinsă de formația austriacă FC Red Bull Salzburg cu scorul de 3-1 (3-1), joi seara, la Ovidiu, în prima manșă a play-off-ului competiției.
Hee-Chan
|
|
|
|
S-au nascut azi
Andrei Mureșan
România
41 ani

AS MONACO
Franţa
102 ani

Bastian Schweinsteiger
Germania
42 ani
BOAVISTA FC
Portugalia
123 ani
Cosmin Tilincă
România
46 ani

Danny Blind
Olanda
65 ani

David James
Anglia
56 ani

Domenico Berardi
Italia
32 ani

Edson Grillo
Brazilia
44 ani

Emre Güngör
Turcia
42 ani

Gregg Berhalter
SUA
53 ani

Hasan Șaș
Turcia
50 ani

Julien Faubert
Franța
43 ani

Mancini
Brazilia
46 ani

Mark Wright
Anglia
63 ani
Michael Baird
Australia
43 ani

Nemanja Matić
Serbia
38 ani

Nwankwo Kanu
Nigeria
50 ani
Pavel Vidanov
Bulgaria
38 ani

Pedro Celstino
I. Capului Verde
39 ani

Rúben Ribeiro
Portugalia
39 ani

Smahi Triki
Maroc
59 ani

Vlad Morar
România
33 ani
|
|
|
|