|






























|

Tehnicianul echipei Astra Giurgiu, Marius Şumudică, a declarat luni seară, după meciul cu Dinamo, scor 1-2, că îi este ruşine de rezultatele din ultimele partide şi că ar fi de acord cu rezilierea contractului său cu gruparea giurgiuveană chiar de

Dinamo București a învins-o pe Astra Giurgiu cu scorul de 2-1 (0-0), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 5-aa fazei play-off a Ligii 1 de fotbal.
Dinamo a tranșat soarta partidei pe final, marcând două goluri în decurs

Formaţia Concordia Chiajna a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, luni, pe teren propriu, în compania echipei Gaz Metan Mediaş, în etapa a 5-a a play-out-ului Ligii 1. Golul "vulturilor" a fost marcat de Alin Dobrosavlevici (56), în timp

Președintele clubului de fotbal Astra Giurgiu, Dănuț Coman, a declarat, luni, la Casa Fotbalului, că a început negocierile pentru prelungirea contractului antrenorului Marius Șumudică, scadent la finalul actualei ediții de campionat.
"Șumudică este primul antrenor cu care negociem. Discutăm despre prelungirea

Tehnicianul echipei CSM Politehnica Iaşi, Eugen Neagoe, şi-a felicitat jucătorii pentru eforturi şi înţelegere după victoria din meciul cu FC Botoşani, scor 2-1, el precizând că fotbaliştii au fost admirabili până acum, deşi sunt neplătiţi de trei luni şi unii

CSM Politehnica Iași a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-1 (2-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 5-a a fazei play-out a Ligii 1 de fotbal.
Ieșenii au câștigat derby-ul Moldovei prin golurile marcate de

Fostul internațional român, Gheorghe Hagi (52 ani), a lăudat CFR-ul înaintea meciului cu Viitorul, dar anunță că vrea să plece cu trei puncte din Gruia. Antrenorul constănțenilor a avut parte de o vizită surpriză la primul antrenament susținut în Cluj.
Cele

Lucrările la noul stadion din Târgu-Jiu avansează, investiția de 20 de milioane de euro fiind aproape de final.
A început montarea celor două tabele electronice, care au o suprafață cât apartamentul unui târgujian, circa 55 de metri pătrați.
Nu se știe dacă

ACS Poli Timișoara a învins-o pe Pandurii Târgu-Jiu cu scorul de 3-1 (0-1), vineri, în deplasare, la Drobeta Turnu-Severin, într-un meci din etapa a 5-a a fazei play-out a Ligii 1 de fotbal. ACS Poli a câștigat trei puncte importante

Tehnicianul Astrei, Marius Şumudică, a declarat, joi seară, că echipa sa nu merita să piardă cu scorul de 0-3 meciul cu FC Steaua Bucureşti, din play-off-ul Ligii 1, subliniind că va încerca să lase formaţia "pregătită" lui Nicolae Dică, despre

Tehnicianul FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat că echipa sa încearcă să crească, să presteze un fotbal bun şi nu are presiunea de a câştiga. Hagi s-a arătat însă nemulţumit de evoluţia jucătorilor care au intrat la pauza meciului cu

CS Universitatea Craiova a învins-o neașteptat pe liderul FC Viitorul cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, în deplasare, la Ovidiu, într.un meci din etapa a 4-a a fazei play-off a Ligii 1 de fotbal. Craiovenii au dat lovitura în

Declaraţiile publice ale locotenent-colonelului Florin-Costel Talpan, inclusiv cele referitoare la relaţia cu Federaţia Română de Fotbal, au fost făcute în nume personal, contrar procedurilor legale şi nu au avut mandatul CSA Steaua Bucureşti, precizează un comunicat al grupării din Bulevardul

CSM Politehnica Iași a învins-o pe Gaz Metan Mediaș cu scorul de 2-0 (1-0), miercuri, în deplasare, într-un meci din etapa a patra a fazei play-out a Ligii 1 de fotbal.
Poli Iași a făcut un joc pragmatic și a reușit

Neînvins după primele trei etape din play-off, după o remiză cu Dinamo Bucureşti și victorii cu Steaua Bucureşti și Astra Giurgiu, liderul Ligii 1 la fotbal, FC Viitorul, a emis, miercuri, un comunicat de presă, prin care își exprimă dezamăgirea

Ionuţ Popa, nemulţumit de programul meciurilor: Suntem singura echipă pe trei fronturi. Fac blaturi la cupe
Tehnicianul echipei ACS Poli Timişoara, Ionuţ Popa, s-a declarat, marţi seară, extrem de nemulţumit de programarea meciurilor formaţiei sale, afirmând că jucătorii sunt extrem de

ACS Poli Timișoara și Concordia Chiajna au terminat nedecis, 0-0, marți seara, pe Bega, într-o partidă din etapa a patra a fazei play-out a Liga 1 de fotbal.
Concordia a fost echipa care a căutat mai mult victoria și și-a creat

Formaţia ASA Târgu-Mureş a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, marţi, pe teren propriu, în compania echipei Pandurii Târgu-Jiu, în etapa a patra a play-out-ul Ligii 1; Mureşenii au avut un jucător eliminat în minutul 43.
Din minutul 43, ASA

Fostul internațional Ciprian Marica a declarat, marți, că ar fi frumos ca Gheorghe Hagi să câștige campionatul Ligii I la fotbal în acest sezon după tot efortul depus în ultimii ani, precizând că știe cât de mult s-a implicat acesta

Tehnicianul Gheorghe Hagi a declarat, luni seară, după meciul cu Astra Giurgiu, scor 2-1, din etapa a treia a play-off-ului Ligii 1, că FC Viitorul a obţinut cu şansă "un rezultat extraordinar".
"Meciurile din play-off sunt grele. Noi am arătat tinereţea

Preşedintele clubului Astra Giurgiu, Dănuţ Coman, a declarat luni seară, după meciul cu FC Viitorul, scor 1-2, că acest eşec a scos-o definitiv din lupta pentru titlu pe echipa antrenată de Marius Şumudică. El a precizat că în mod sigur

Tehnicianul Marius Şumudică a declarat, luni seară, după meciul pierdut de Astra în faţa FC Viitorul, scor 1-2, că echipa sa a fost dezavantajată, el menţionând că nu a fost ofsaid la o fază de la începutul meciului, la care

FC Viitorul a învins campioana Astra Giurgiu cu scorul de 2-1 (2-1), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a treia a fazei play-off a Ligii 1 de fotbal. Echipa antrenată de Gheorghe Hagi a reușit o victorie foarte

Arbitrul Radu Petrescu va conduce la centru meciul Astra Giurgiu - FC Viitorul, programat luni, la ora 20:30, în etapa a treia a play-off-ului Ligii 1.
Petrescu va fi ajutat de asistenţii Adrian Radu Ghinguleac şi Marius Nicoară.
Arbitru de rezervă va

Consiliul Judeţean Iaşi a decis să nu mai dea bani pentru Fundaţia Sportului Ieşean, din care este finanţată şi echipa de fotbal CSMP Iaşi, din cauza unei anchete iniţiate de către DNA care vizează alocarea de fonduri de la bugetul

CSM Politehnica Iași a învins-o pe ACS Poli Timișoara cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a treia a fazei play-out a Ligii 1 de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de

Formația Pandurii Târgu-Jiu a obținut o victorie importantă în lupta pentru evitarea retrogradării, impunându-se cu scorul de 1-0 (0-0) în deplasare în fața Concordiei Chiajna, într-un meci disputat vineri în etapa a 3-a a fazei play-out a Ligii 1 de

Fostul fotbalist Gheorghe Hagi a anunţat, vineri, că nu mai vorbeşte decât despre echipa sa, FC Viitorul, şi despre şcoala sa de fotbal, fiind nemulţumit de faptul că afirmaţiile sale sunt considerate "atacuri, înţepături, interpretate" că ar avea anumite interese.
"În

Fotbaliştii de la CSM Politehnica Iaşi vor intra astăzi în cantonamentul dinaintea partidei cu ACS Poli Timişoara, din etapa a 3-a a play-out-ului Ligii 1. Dacă la antrenamentul din cursul dimineţii nu vor apărea probleme, antrenorul principal al ieşenilor, Eugen

ACS Poli Timişoara continuă duelurile pentru evitarea retrogradării. Cu un lot obosit după sferturile de Cupă, formaţia pleacă la Iaşi pentru meciul de sâmbătă, de la ora 18:00, din play-off.
Timişoara va avea un meci dificil, sâmbătă seara, cu CSM Politehnica

Tehnicianul Ionuţ Chirilă a declarat, într-o conferinţă de presă, că ASA Târgu-Mureş se confruntă cu mari probleme de lot înainte de meciul cu FC Botoşani, din etapa a treia a play-out-ului Ligii 1.
"Suntem într-o situație aproape disperată privind lotul pe

Cristian Sârghi a semnat contractul cu Pandurii, valabil până la finalul campionatului. Jucătorul în vârstă de 30 de ani a început deja antrenamentele alături de noii colegi, însă antrenorul va decide dacă acesta va fi apt pentru următoarele meciuri în

Mijlocaşul Alexandru Curtean, care a jucat ultima dată la echipa kazahă FC Atirau, a fost achiziţionat de formaţia Gaz Metan Mediaş, a anunţat, miercuri, site-ul oficial al grupării ardelene.
Curtean, care a mai jucat la Gaz Metan Mediaş în perioadele 2003-2009

Președintele Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, Cristian Petrea, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că echipa de fotbal a grupării militare va începe de unde va decide AMFB-ul.
"La sfârșitul lunii iunie, când campionatul ligii a patra se va

Fostul fotbalist Ion Ion a fost prezentat oficial, miercuri, ca antrenor al echipei de fotbal seniori a Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, care va fi înscrisă din vară în liga a patra sau a cincea.
"Printr-un concurs fericit de împrejurări

Tehnicienii Cristi Popovici şi Marius Gireadă nu mai sunt antrenorii grupării sucevene începând de ieri. Cei doi tehnicieni au negociat timp de mai multe zile cu conducerea clubului încetarea contractului pe cale amiabilă, însă cele două părţi nu au reuşit

Planul de reorganizare al clubului Pandurii Târgu-Jiu a fost aprobat, ieri, de judecătorul sindic. Cu toate acestea, Ciprian Florescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, spune că salvarea echipei şi existenţa ei depinde de respectarea contractului de finanţare şi reluarea finanţării de

Noul antrenor principal al ASA Târgu-Mureş, Ionuţ Chirilă, a fost prezentat oficial, în cadrul unei conferinţe de presă, el afirmând că vrea să construiască o echipă puternică în 2 ani şi jumătate, durata contractului pe care l-a semnat cu gruparea

Târgovişte se va putea mândri cu o arenă nouă, deşi Chindia, echipa din localitate, evoluează de ani buni departe de prima scenă a fotbalului românesc. Investiţia se ridică la aproximativ 22 de milioane de euro şi va fi susţinută de

Campioana en titre a României, Astra Giurgiu, a învins formația turcă Beșiktaș İstanbul cu scorul de 3-1 (2-0), sâmbătă, pe malul Bosforului, într-un meci amical de fotbal.
Alexandru Ioniță II (41), Sergiu Buș (44) și Alexandru Stan (63) au marcat golurile

Ion Ion a fost numit antrenor principal al echipei de fotbal seniori a Clubului Sportiv al Armatei (CSA) Steaua București, informează un comunicat.
Ion Ion "va avea ca obiectiv promovarea succesivă a echipei în ligile superioare prin merit sportiv, începând cu

Ionuț Chirilă este noul antrenor al echipei de fotbal ASA Târgu-Mureș, a anunțat clubul, vineri, pe site-ul său oficial.
"Tehnicianul, în vârstă de 51 de ani, s-a înțeles în cursul zilei de ieri cu reprezentanții clubului și a condus în această

Echipa Astra Giurgiu va juca un meci amical, în deplasare, sâmbătă, de la ora 15:00, cu formaţia turcă Beşiktaş İstanbul, informează ste-ul oficial al campioanei României.
Astra Giurgiu a primit propunerea prin intermediul unei agenții de impresariat și va juca sâmbătă,

FC Viitorul a anunţat, miercuri, că a obţinut serviciile atacantului George Ţucudean, acesta semnând un contract valabil până în 2019.
"Începând de astăzi, George Ţucudean a devenit jucătorul formaţiei FC Viitorul. Atacantul originar din Arad a semnat un contract cu gruparea condusă de

Ilie Stan a declarat că a părăsit conducerea tehnică a ASA Târgu-Mureş, deoarece nu-l introducea în echipă pe Tiberiu Petriş (junior), fiul unui sponsor şi apropiat al conducerii clubului, Tiberiu Petriş (senior).
"Nu puteam continua așa. Am venit la o echipă

Consilierii locali din Mediaş au aprobat, vineri, înfiinţarea Clubului Sportiv Municipal Mediaş, grupare ce ar urma să aibă secţii de baschet, tenis de masă, atletism, handbal, tenis de câmp, dar şi fotbal. În oraşul ardelean, funcţionează din 1945 clubul Gaz

Pandurii Târgu-Jiu a terminat la egalitate cu CSM Politehnica Iași, 0-0, luni seara, pe teren propriu, la Drobeta Turnu-Severin, în ultimul meci din etapa a doua a fazei play-out a Ligii 1 de fotbal. Gorjenii au avut două ocazii bune

Formaţia ACS Poli Timişoara a învins, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa FC Voluntari, în etapa a doua a play-out-ului Ligii 1.
Unicul gol al partidei a fost marcat de Alexandru Popovici, în minutul 55. Acesta a

Ilie Stan nu mai este, începând de luni, antrenorul echipei de fotbal ASA Târgu-Mureș, informează site-ul grupării mureșene.
"Conducerea clubului ASA Târgu-Mureș anunță încetarea, pe cale amiabilă, a raporturilor contractuale cu antrenorul principal Ilie Stan. Ținem să-i mulțumim tehnicianului Ilie Stan

Fotbalistul echipei Concordia Chiajna, Ştefan Bărboianu, care s-a accidentat grav la meciul din deplasare cu ASA Târgu-Mureş, a declarat că a avut dureri foarte mari, rotula deplasată şi genunchiul umflat, el menţionând că a stat mult pe targă, în ploaie.
"Au
|
|
|
|
S-au nascut azi

Adrian Szabo
România
66 ani

Alex
Brazilia
44 ani
Alexandru Răuţă
România
34 ani

Ali Kuçik
Turcia
35 ani

Ante Sarić
Croaţia
34 ani

Carlos Alberto Torres
Brazilia
81 ani
Doru Buican
România
44 ani
Edel Apula Bete
Armenia
40 ani

Emanuel Crețulescu
România
34 ani

Ilya Tsymbalar
Rusia
57 ani

Ivan Paunović
Serbia
40 ani

Joel Robles
Spania
36 ani

Jordan Henderson
Anglia
36 ani

Juan Carlos Valerón
Spania
51 ani

Leandro Cabrera
Uruguay
35 ani

Luis Jiménez
Chile
42 ani

Manuel Arteaga
Venezuela
32 ani

NORWICH CITY
Anglia
124 ani
Sorin Paraschiv
România
45 ani
VILLARREAL CF
Spania
103 ani

Zinho
Brazilia
59 ani
|
|
|
|