|






























|

Formația FC Vaslui a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-1), echipa Pandurii Târgu-Jiu, într-un meci din etapa a 17-a, ultima a turului actualei ediții a Ligii 1. Golurile echipei vasluiene au fost marcate de Wesley Lopes (39), Yaro Bello (45+1) și Raul Costin (50).

Antrenorul echipei Gloria Bistrița, Nicolae Manea, a declarat că meciul cu Victoria Brănești, care va avea loc luni, în etapa a 17-a a Ligii 1, va fi mai dificil decât au fost cele cu Steaua sau CFR Cluj. Partida Gloria Bistrița - Victoria Brănești, din etapa a 17-a a Ligii 1, se va disputa luni, de la ora 17:00.

Clubul FCM Târgu-Mureș a contestat amenda de 10.000 de lei dictată de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF), după ce trei dintre jucătorii săi au fost eliminați la meciul cu Steaua, din etapa a 16-a a Ligii 1.

Marian Iancu, președintele Consiliului de Administrație al clubului FC Timișoara, a cerut Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) delegarea a cinci arbitri la meciul cu Dinamo, de sâmbătă, de la București, din etapa a 17-a a Ligii 1 la fotbal, prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul oficial al grupării.

Comisia de recurs a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a decis în ședința sa de joi să reducă sancțiunile dictate de Comisia de Disciplină împotriva lui Victor Pițurcă, managerul general al Universității Craiova, și a lui Marian Iancu, președintele CA al FC Timișoara.

Antrenorul formației FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat că adversara de vineri, Pandurii Târgu-Jiu, este o echipă care trebuie luată în seamă pentru a nu avea surprize, așa cum s-a întâmplat în cazul altor grupări. FC Vaslui va întâlni, vineri, de la ora 20:30, pe teren propriu, formația Pandurii Târgu-Jiu.

Tehnicianul echipei Astra Ploiești, Tibor Selymes, a declarat, joi, că este prieten cu antrenorul formației Oțelul, Dorinel Munteanu, dar în această săptămână nu îl cunoaște, fiind adversarul său în Liga 1. Echipa Astra Ploiești va întâlni formația Oțelul Galați, sâmbătă, în deplasare, de la ora 14:00.

Antrenorul formației Sportul Studențesc București, Florin Tene, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că în meciul din deplasare cu Unirea Urziceni din cadrul etapei a 17-a echipa sa are doar varianta victoriei, având în vedere că ocupă ultima poziție a clasamentului Ligii 1.

Antrenorul FC Brașov, Daniel Isăilă, a declarat joi, într-o conferință de presă, că echipa sa este obligată să câștige meciul cu Rapid, din etapa a 17-a, un rezultat de egalitate nefiind de folos niciunei formații. Partida FC Brașov - Rapid, din cadrul etapei a 17-a a Ligii 1, se va disputa sâmbătă, de la ora 19:30.

Comisia de disciplină din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a decis în ședința sa de miercuri să amendeze clubul FCM Târgu-Mureș cu suma de 10.000 de lei, după ce trei dintre jucătorii săi au fost eliminați la meciul cu Steaua, din etapa a 16-a a Ligii 1.

Căpitanul echipei FC Timișoara, Dan Alexa, a declarat, miercuri, că își dorește ca echipa sa să câștige partida cu Dinamo, iar golurile să fie marcate de Ianis Zicu și Helder, jucători care au ajuns de curând în Banat de la gruparea bucureșteană.

Președintele clubului Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, susține într-un comunicat remis, miercuri, că nu l-a acuzat pe jucătorul Lukasz Szukala că nu și-ar fi apărat corect șansele în partida de pe teren propriu cu CFR Cluj.

Președintele Consiliului de Administrație al CS Pandurii, Marin Condescu, a declarat, marți, că nu va pleca niciun jucător de valoare de la echipa antrenată de Petre Grigoraș, tehnicianul putând renunța doar la fotbaliști care nu mai intră în planurile sale.

Tehnicianul Cosmin Contra a declarat, pentru cotidianul Marca de marți, că profită de experiența de la FC Timișora pentru a ajunge, într-o zi, la o echipă din campionatul Spaniei, prioritate în acest sens fiind Getafe.

Mijlocașul echipei FC Brașov, Dejan Martinovici, a declarat, marți, că formația ardeleană se află într-o situație delicată și are doar varianta victoriei în meciul cu Rapid București din cadrul etapei a 17-a a Ligii 1.

Managerul general al clubului Universitatea Craiova, Victor Pițurcă, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că formația sa nu este o echipă puternică, deoarece nu câștigă meciurile de pe teren propriu.
ÃŽn ultimul meci al turului, Universitatea va juca la Mediaș, luni, la ora 19:00.

Tosaint Ricketts (23 de ani) a trecut testele medicale și a fost prezentat în cursul după amiezii, la sala de conferințe de la stadionul "Dan Păltinișanu". Președintele Gheorghe Chivorchian, a anunțat că internaționalul canadian a semnat pentru următorii trei ani și jumătate.

Formația Dinamo București a învins, luni seară, cu scorul de 4-2 (1-0), echipa Victoria Brănești, într-un meci disputat la Buzău și contând pentru etapa a 16-a a Ligii 1. Pentru Dinamo au marcat Dănciulescu '28, Kone '52, Rubio '60, Iacob '67 (autogol), în timp ce pentru Victoria au înscris Maghici '62 și Simion '71.

Formația Astra Ploiești a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Unirea Urziceni, într-un meci contând pentru etapa a 16-a a Ligii 1. Unicul gol al meciului a fost marcat cu capul de Adrian Mihalcea, în minutul 90+1, când l-a învins pe Cernea din trei metri, după o deviere a lui Mihalache.

Formația FC Timișoara a învins, duminică, liderul la zi al campionatului, Oțelul Galați, scor 2-0 (0-0), într-un meci disputat în cadrul etapei a 16-a Ligii 1. Primul gol al partidei a fost marcat de Marian Cisovsky, în minutul 75, în urma unei lovituri libere executate de pe partea dreaptă de Alexa.

Formația FC Vaslui a învins, duminică, la București, scor 1-0 (0-0), echipa Sportul Studențesc, într-un meci din cadrul etapei a 16-a a Ligii 1. Golul a fost marcat în minutul 72, când Yero Bello a înscris cu capul, din careul mic, la un corner executat de pe partea dreaptă de Lucian Sânmărtean.

Universitatea Craiova a fost învinsă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-1), de echipa Gloria Bistrița, într-un meci contând pentru etapa a 16-a a Ligii 1. Junior Moraes a marcat pentru Gloria Bistrița în minutele 10 și 42, din faze aproape identice, după ce a scăpat pe contraatac și l-a învins pe Stanca.

Echipa Steaua București a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), formația FCM Târgu-Mureș, în cadrul etapei a 16-a a Ligii 1, într-un meci în care arbitrul Alexandru Tudor a arătat zece cartonașe galbene și patru roșii.

Antrenorul echipei FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat că partida de duminică în compania formației Sportul Studențesc București va fi una dificilă și că elevii săi pot obține o victorie doar dacă dau dovadă de modestie și de multă muncă.

Formația Pandurii Târgu-Jiu a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-0), echipa FC Brașov, într-un meci din cadrul etapei a 16-a a Ligii 1. Pentru formația Pandurii au marcat Mihai Pintilii (84p) și Bogdan Apostu (90+2), în timp ce pentru echipa oaspete a înscris Robert Ilyeș (68).

Antrenorul formației FC Timișoara, Cosmin Contra, a declarat, vineri, că imaginea echipei Oțelul Galați din acest sezon este identică cu cea a fostului fotbalist Dorinel Munteanu, care în prezent antrenează gruparea moldavă, informează site-ul oficial al clubului bănățean.

Antrenorul echipei Sportul Studențesc București, Florin Tene, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că speră ca formația pe care o pregătește să obțină șase puncte din următoarele două partide, cu FC Vaslui și Unirea Urziceni.

Cei doi jucători ai echipei FC Timișoara care au evoluat miercuri seară, la Klagenfurt, în amicalul România-Italia (1-1), Dan Alexa și Costel Pantilimon, au vorbit în întâlnirea de joi cu presa despre jocul cu foștii campioni mondiali, informează site-ul oficial al clubului.

Noua achiziție a echipei FCM Târgu-Mureș, argentinianul Diego Ruiz, a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă, informează site-ul oficial al clubului. Ruiz a semnat un contract pe doi ani și jumătate, dar va putea evolua pentru FCM doar de la 1 ianuarie 2011.

Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaș, Cristi Pustai, a declarat, joi, că formația sa trebuie să se prezinte la partida din deplasare cu CFR Cluj ca o formație mică și muncitoare. Partida CFR Cluj - Gaz Metan Mediaș, din etapa a 16-a a Ligii 1, se va disputa vineri, de la ora 18:45.

Eric de Oliveira a revenit în prim-plan după ce a marcat golul prin care Gaz Metan Mediaș a învins Steaua chiar în Ghencea. Mâine, medieșenii vin la Cluj cu gândul să mai facă o "victimă" și să se impună în fața campioanei CFR Cluj. Alături de liderul Oțelul Galați, Gaz Metan este revelația turului de campionat în Liga 1.

Fundașul Gloriei Bistrița, Lukasz Szukala, susține că așteaptă ca președintele clubului bistrițean, Jean Pădureanu, să-și ceară scuze public pentru afirmațiile făcute la adresa lui după meciul cu CFR Cluj, scor 0-3, din etapa a 15-a a Ligii 1.

Căpitanul Universității Craiova, Valerică Găman, a declarat că nu a avut intenția să-l lovească pe atacantul Andrei Cristea, la meciul dintre cele două formații, din etapa a 15-a a Ligii 1, și că l-a sunat pe jucătorul dinamovist pentru a-și cere scuze.

Daniel Pancu și Lucian Burdujan vor evolua, de acum înainte, în campionatul județean, după ce conducerea clubului FC Vaslui a decis să îi retrogradeze la echipa a doua, fără ca hotărârea luată să fie motivată de vreun oficial vasluian.

Președintele clubului Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, a declarat că a declanșat o anchetă internă pentru a verifica suspiciunile că unii dintre jucătorii săi nu și-ar fi apărat corect șansele la meciul cu CFR Cluj din etapa a 15-a a Ligii 1.

Mijlocașul echipei FC Timișoara, Alexandru Bourceanu, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că gruparea bănățeană nu a fost nici fantastică, nici slabă, ci doar mediocră în această primă jumătate de sezon.

Atacantul echipei FC Timișoara, Marius Axente, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că partida cu Oțelul Galați, contând pentru etapa a 16-a a Ligii 1, este cea mai importantă de la începutul acestui sezon și speră ca gruparea bănățeană să termine acest an pe primul loc.

Directorul tehnic al echipei FC Brașov, Dănuț Oprea, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că formația sa va merge la Drobeta Turnu-Severin cu gândul la victorie, dar a precizat că s-ar mulțumi și cu un rezultat de egalitate în meciul cu Pandurii Târgu-Jiu.

Mijlocașul echipei Pandurii Târgu-Jiu, Claudiu Voiculeț, a declarat că formația sa trebuie să câștige neapărat meciul cu FC Brașov, programat vineri, la ora 14:00, în etapa a 16-a a Ligii 1. Fotbalistul pune evoluțiile bune ale echipei pe seama schimbării antrenorului, venirea lui Petre Grigoraș aducând un plus de moral.

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Victor Pițurcă, a dezmințit zvonurile referitoare la o posibilă întoarcere a sa la Steaua, precizând că acest lucru este "imposibil" în momentul actual.

Formația CFR Cluj a învins, luni seară, în deplasare, cu scorul de 3-0 (0-0), echipa Gloria Bistrița, în ultimul meci contând pentru etapa a 15-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Lacina Traore (55, 71) și Sasa Bjelanovic (84).

Jucătorul formației FC Brașov, slovacul Peter Majernik, a declarat, luni, că victoria din meciul cu Sportul Studențesc a trecut, iar fotbaliștii echipei conduse de Daniel Isăilă trebuie să se concentreze la meciul cu Pandurii Târgu-Jiu.

Formația Rapid București a fost învinsă, duminică, în deplasare, de echipa FCM Târgu-Mureș, scor 1-0 (1-0), într-un meci din cadrul etapei a 15-a a Ligii 1. ÃŽn minutul 5, Borislav Topici a centrat de pe partea stângă, dintr-o lovitură liberă, iar Cristian Sosa a înscris cu o lovitură de cap, din careul mic.

Formația FC Brașov a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (2-0), echipa Sportul Studențesc București, într-un meci din etapa a 15-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Peter Majernik (10) și Robert Ilyes (30 penalty).

Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a declarat că își dorește un scor foarte bun, adică un egal sau o victorie, în partida cu Rapid: "Ne dorim un scor foarte bun, egal sau să câștigăm, pentru noi e foarte important. E Rapid, dar noi jucăm acasă".

Echipa FC Vaslui a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, vineri, pe teren propriu, în compania formației Astra Ploiești, în etapa a 15-a a Ligii 1. Deși jocul nu a suferit foarte mult din punct de vedere al ritmului, fazele de poartă au lipsit aproape cu desăvârșire.

Antrenorul echipei Sportul Studențesc, Florin Tene, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că în partida din deplasare cu FC Brașov, contând pentru etapa a 15-a a Ligii 1, speră să obțină cel puțin un rezultat de egalitate.

Antrenorul fotmației Gaz Metan Mediaș, Cristi Pustai, a declarat, vineri, că speră ca Steaua să fie obosită după meciul din Cupa României, iar gruparea ardeleană să poată obțină un rezultat pozitiv în partida cu echipa bucureșteană, din etapa a 15-a a Ligii 1.

Fundașul Jivko Milanov și mijlocașul Stanislav Ghencev, jucătorii echipei de fotbal FC Vaslui, au fost convocați de selecționerul Bulgariei, germanul Lothar Matthaeus, în vederea meciului amical cu Serbia, programat pe 17 noiembrie la Sofia.

Antrenorul echipei FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă că partida cu Astra Ploiești va fi una dificilă deoarece această formație are jucători buni și de viteză.
|
|
|
|
S-au nascut azi

Collin Benjamin
Namibia
48 ani

Costel Bogoșel
România
54 ani
Cristian Balgiu
România
32 ani

Diamantino
Portugalia
67 ani
Florin Matache
România
44 ani

Gary Medel
Chile
39 ani

HONVÉD BUDAPESTA
Ungaria
117 ani
Ioan Harmath
România
42 ani
Ionuț Luțu
România
51 ani
Jean Bogdan
România
55 ani
Marco Ehmann
Germania
26 ani

Mariusz Jop
Polonia
48 ani

Maurice Malpas
Scoția
64 ani

Mihai Vătavu
România
37 ani

Mile Jedinak
Australia
42 ani
Mircea Negru
România
41 ani
Mircea Stan
România
49 ani

Osvaldo Ardiles
Argentina
74 ani

Pablo Ibáñez
Spania
45 ani

Paulo Isidoro
Brazilia
73 ani

Teodora Nicoară
România
27 ani
|
|
|
|