|






























|

Președintele Comitetului Director al FC Timișoara, Gheorghe Chivorchian, a declarat, marți, că în situația în care antrenorul Vladimir Petrovici va fi numit selecționer al Serbiei, noul staf tehnic al echipei va fi format din Cosmin Contra, Valentin Velcea, Iosif Rotariu și Marius Bratu.

Formația Pandurii Târgu-Jiu a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (2-0), echipa Universitatea Craiova, în etapa a 7-a din Liga I, reușind prima victorie în acest sezon. Golurile au fost marcate de Orac '1 și Apostu '23, '53 pentru Pandurii, în timp ce pentru Universitatea a redus din diferență Iliev '88.

FC Vaslui a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (2-0), formația Oțelul Galați, reușind a doua victorie în campionat, într-un meci care a contat pentru etapa a 7-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Adailton '8, '55, Wesley '30 și Pouga '69.

Antrenorul FC Timișoara, Vladimir Petrovici, a declarat că a ajuns la un acord cu președintele federației sârbe, Tomislav Karadzici, privind preluarea conducerii tehnice a reprezentativei Serbiei și că așteaptă să fie validat de Comitetul Executiv al forului de la Belgrad, informează blic.rs.

Team-managerul clubului FC Timișoara, Daniel Stanciu, a declarat, luni, la Radio Timișoara, că oficialii bănățeni au pregătită o variantă de antrenor, dacă Vladimir Petrovici va fi solicitat să conducă naționala Serbiei, dar a negat că ar fi vorba de israelianul Roni Levi.

Antrenorul echipei Pandurii Târgu-Jiu, Ionuț Badea, a declarat că Universitatea Craiova, adversara din etapa a 7-a Ligii I, este o formație disciplinată, fără prea mari principii ofensive. Partida Pandurii Târgu-Jiu - Universitatea Craiova, din etapa a 7-a a Ligii I, se va disputa luni, 13 septembrie, de la ora 20:00.

Formația Dinamo București a remizat duminică, în deplasare, scor 2-2 (0-1), cu echipa FC Brașov, într-un meci contând pentru etapa a 7-a a Ligii I. Pentru FC Brașov au marcat Chipciu '31 și Dedu '76, în timp ce pentru Dinamo au înscris Adrian Cristea '71 (penalti) și N'Doye '87.

Echipa FC Timișoara a terminat la egalitate, duminică, în deplasare, scor 1-1 (0-0), cu formația Astra Ploiești, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii I. Gazdele au deschis scorul prin Fatai, în minutul 56, oaspeții reușind egalarea prin Helder, în minutul 75.

Formația FCM Târgu-Mureș a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Gaz Metan Mediaș, într-un meci contând pentru etapa a 7-a a Ligii I, la debutul tehnicanului Ioan Ovidiu Sabău pe banca mureșenilor. Unicul gol al meciului a fost marcat de Florin Dan, din lovitură liberă, în minutul 28.

Noul antrenor al formației FCM Târgu-Mureș, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, într-o conferință de presă, că fotbaliștii săi ar trebui să fie "mult mai motivați" decât adversarii în meciul cu Gaz Metan Mediaș, "o echipă care, cu siguranță, va veni să câștige".

Formația Sportul Studențesc a terminat la egalitate, sâmbătă, scor 2-2 (2-1), meciul în compania echipei Victoria Brănești, partidă din etapa a 7-a a Ligii I care a consemnat cel mai rapid gol de până acum al sezonului, în secunda 24, marcat de Tiberiu Bălan.

Gruparea Pandurii a anunțat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că a acceptat să-l transfere definitiv de la Dinamo doar pe mijlocașul Vojislav Vranjkovici, și nu și pe ceilalți doi fotbaliști propuși de clubul bucureștean, Blaze Todorovski și Ajdin Maksumici.

Finanțatorul clubului Sportul Studențesc, Vasile Șiman, a declarat, vineri, că a ajuns la un acord cu antrenorul Viorel Moldovan pentru ca acesta să preia conducerea tehnică a echipei bucureștene. "Am ajuns la o înțelegere cu Viorel Moldovan", a spus Vasile Șiman.

Mijlocașul ofensiv Ciprian Vasilache a semnat un contract valabil pe o durată de doi ani de zile cu clubul FCM Târgu-Mureș. Vasilache, născut pe data de 14 septembrie 1983, la Baia-Mare, a mai evoluat la formațiile FC Baia-Mare, Gloria Bistrița, Rapid București, Pandurii Târgu-Jiu și Ceahlăul Piatra-Neamț.

Gloria Bistrița a făcut o ultimă achiziție, înainte de încheierea perioadei de transferuri, mijlocașul senegalez Abdou Khadre Guirassy, de 21 ani, informează clubul ardelean. Guirassy a debutat la tineretul lui Sporting Braga, în Portugalia, jucând apoi la GD Riberao și la Nacional Funchal.

Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, vineri, că gruparea Pandurii Târgu-Jiu a ajuns la un acord cu FC Dinamo în privința datoriei de 500.000 de euro, iar partida cu Universitatea Craiova din etapa a 7-a se va disputa.

Antrenorul formației FC Brașov, Daniel Isăilă, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că partida cu Dinamo va fi una foarte dificilă, în contextul în care echipa bucureșteană "are cel mai bun atac și a marcat în fiecare meci". Partida FC Brașov-Dinamo, din cadrul etapei a 7-a a Ligii I, se va disputa duminică.

Cristian Pustai, antrenorul echipei Gaz Metan Mediaș, a declarat că regretă punctele pierdute cu Rapid, dar că echipa sa trebuie să lase în urma acel meci și să se concentreze la partida cu FCM Târgu-Mureș. Meciul FCM Târgu-Mureș - Gaz Metan Mediaș se dispută, duminică, de la ora 17:00, în etapa a 7-a a Ligii I.

Pandurii Târgu-Jiu nu a obținut la Comisia de Recurs suspendarea deciziei LPF de nu programa meciul cu Universitatea Craiova, din etapa a 7-a a Ligii I, ca urmare a litigiului cu Dinamo București, au declarat surse din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal.

Președintele Comitetului Director al clubului FC Timișoara, Gheorghe Chivorchian, a declarat, joi, că fundașul Cosmin Contra va juca în continuare la formația bănățeană, "atât cât va mai putea". "Ne-am așezat din nou la masa tratativelor și, până la urmă, ne-am înțeles", a spus Chivorchian.

Președintele clubului Astra Ploiești, Petre Buduru, a declarat că echipa va mai rămâne în orașul prahovean aproximativ doi ani, apoi se va muta la Giurgiu, unde va fi construit un stadion de 15.000 de locuri. "Minimum doi 2 ani echipa va rămâne la Ploiești, după care se va muta la Giurgiu", a declarat Buduru.

Clubul Pandurii Târgu-Jiu a făcut recurs la decizia luată, miercuri seară, de Comisia de soluționare a litigiilor din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal, care a respins cererea de revizuire a deciziei de neprogramare. Clubul Pandurii a contestat decizia CAF de mai multe ori, chiar și în instanțele civile.

După plecarea lui Tibor Selymes la Astra Ploiești, "studenții" l-au convins pe Viorel Moldovan să preia echipa din Regie. Datele contractuale nu sunt încă stabilite, dar este aproape sigur că Moldovan va sta pe banca "studenților" la meciul de etapa viitoare, contra Victoriei Brănești.

LPF a anunțat că Pandurii Târgu-Jiu nu a fost programată în următoarea etapă din cauza sumei de 550.000 de euro pe care Dinamo susține că o mai are de primit în contul transferului lui Ilie Iordache. Surse din cadrul LPF au declarat că decizia este definitivă și irevocabilă.

Internaționalul uruguayan Walter Alberto Lopez Gasco a fost împrumutat pe o perioadă un an de Universitatea Craiova de la gruparea Cerro din țara sa natală, unde era legitimat. De-a lungul carierei, jucătorul în vârstă de 25 de ani, care deține și pașaport spaniol, a mai evoluat la echipe precum Xerez și WHU.

Fostul antrenor al Universității Craiova, Aurel Țicleanu, a declarat că știe că este regretat de finanțatorul Adrian Mititelu și crede că acesta a renunțat la serviciile sale din motive financiare. Aurel Țicleanu a fost demis pe 22 august de la conducerea tehnică a echipei Universitatea Craiova.

Atacantul brazilian Bruno Dos Santos Moraes (26 de ani), fratele mai mare al lui Ribeiro Moraes Júnior, a semnat un angajament pe doi ani cu ACF Gloria 1922 Bistrița. "Sunt foarte fericit că voi evolua în aceeași echipă cu fratele meu, este o experiență nouă și interesantă pentru mine, a declarat Bruno Moraes.

ÃŽn cadrul unei conferințe de presă care a avut loc miercuri, 8 septembrie, directorul tehnic Remus Vlad a declarat: "Vineri avem primul meci după întreruperea campionatului, cu "U" Cluj, la Alba-Iulia. Privim adversarul cu respect, dorim să ne prezentăm cât mai bine".

Silvian Cristescu, președintele executiv al clubului Universitatea Craiova, a dezmințit venirea mijlocașului Marian Aliuță, liber de contract, la formația din Bănie. "Nu s-a pus niciodată problema ca Aliuță să semneze cu Craiova", a declarat Cristescu pe site-ul clubului.

Clubul Gloria Bistrița și fundașul Sorin Adrian Iodi au decis încetarea raporturilor contractuale, pe cale amiabilă. Iodi a jucat pentru Gloria Bistrița în Liga I de fotbal în sezoanele 1999/2000 (14 partide), 2003/2004 (9 meciuri), 2004/2005 (6 /1), 2009/2010 (10 jocuri) și 2010/2011 (un meci).

Fundașul central Cristian Lucian Munteanu a semnat un contract pe o perioadă de două sezoane cu FCM Târgu-Mureș, potrivit unui anunț postat pe site-ul clubului. Potrivit sursei citate, Cristian Lucian Munteanu, în vârstă de 30 de ani, a fost căpitan al Politehnicii Iași.

Portughezul Nuno Viveiros și brazilianul Williams au declarat că FC Brașov va juca la victorie în meciul cu Dinamo, de duminică, din etapa a 7-a a Ligii I. "Ne așteaptă un meci dificil cu Dinamo, o echipă mare, cu pretenții la titlu, dar noi jucăm acasă și trebuie să câștigăm acest meci", a declarat Nuno Viveiros.

Atacantul muntenegrean Stefan Nikolici, aflat în probe în zilele trecute, la echipa FC Timișoara, a semnat un contract valabil pentru o perioadă de cinci ani cu gruparea bănățeană, a declarat, marți, directorul executiv al clubului timișorean, Gheorghe Chivorchian.

Clubul de fotbal FC Brașov a anunțat transferul fundașului Daniel Bălașa (FC Argeș), care a semnat un contract pe un an cu opțiune de prelungire pe încă doi ani cu gruparea de sub Tâmpa. Bălașa a mai evoluat de-a lungul carierei la Metalul Plopeni, Astra Ploiești, FC Brașov, Zimbru Chișinău și FC Argeș.

Președintele clubului FC Botoșani, Cornel Șfaițer, a declarat că Ionuț Bâlbă și-a reziliat contractul cu gruparea moldavă și va semna cu FC Brașov. Bâlbă s-a transferat la FC Botoșani în urmă cu două săptămâni, din postura de jucător liber de contract, după ce clubul Poli Iași a intrat în insolvență.

Fundașul dreapta Helder Maurico Da Silva Ferreira, venit de la Dinamo Bucrești, dar care aparține de AS Nancy Lorraine, a semnat un contract cu FC Timișoara, valabil până la finalul sezonului. ÃŽmprumutul său de la formația franceză expiră în vara lui 2011.

Fostul internațional român Tibor Selymes a fost numit în funcția de antrenor al echipei Astra Ploiești, în locul lui Mihai Stoichiță. ÃŽn vârstă de 40 ani, Selymes a evoluat de 46 de ori în reprezentativa României, cu care a participat la CM din 1994 și 1998, precum și la EURO 1996.

Fotbaliștii echipei FC Vaslui s-au antrenat, luni dimineață, sub comanda stafului tehnic condus de Juan Ramon Lopez Caro, după ce, sâmbătă și duminică, ședințele de pregătire au fost conduse de Daniel Pancu, ajutat de Silviu Bălace și Wesley Lopes.

Președintele clubului Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, a declarat că meciul cu "U" Cluj, care va avea loc vineri, de la ora 17:00, în etapa a 7-a a Ligii I, este deschis oricărui rezultat, soarta partidei depinzând și de șansă, și de forma celor două echipe.

Echipa de fotbal FC Brașov s-a impus cu 2-0 în meciul amical cu Victoria Brănești, disputat sâmbătă pe Stadionul ICIM, golurile fiind marcate de Alexandru Chipciu (63) și Attila Hadnagy (83), informează site-ul grupării de sub Tâmpa. După meci, antrenorul Brașovului, Daniel Isăilă, le-a acordat jucătorilor o zi liberă.

Victor Pițurcă vrea să pună la punct cât mai multe lucruri la Craiova în pauza de două săptămâni datorată jocurilor naționalei. Tehnicianul vrea să se familiarizeze cât mai mult cu jucătorii, să își dea seama de punctele slabe și să vadă exact dacă există soluții în lot pentru acoperirea posturilor deficitare.

Tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău a semnat un contract cu FCM Târgu-Mureș, grupare la care a fost prezentat oficial și pe care își dorește să o salveze de la retrogradare. Fostul internațional Ioan Ovidiu Sabău a mai antrenat formațiile Universitatea Cluj, Gaz Metan Mediaș și FC Timișoara.

Finanțatorul echipei de fotbal FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat că a luat decizia să renunțe la echipă, pentru că suporterii sunt supărați fără motiv pe el. Patronul Vasluiului a mai declarat că a pregătit deja documentele pentru retragerea sa de la echipa FC Vaslui.

Președintele FCM Târgu-Mureș, Nucu Man, a declarat, vineri, că îl așteaptă pe tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău pentru a prelua funcția de antrenor principal al echipei după ce s-a înțeles cu acesta, în principiu, asupra contractului. Sabău a mai antrenat formațiile Universitatea Cluj, Gaz Metan Mediaș și FC Timișoara.

Finanțatorul echipei FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat vineri că este total dezamăgit de ceea ce se întâmplă în prezent la echipă și că antrenorul Juan Ramon Lopez Caro nu are îngrădit niciun drept la muncă. Acesta a mai spus că antrenorul Lopez Caro vrea acum să le dea liber jucătorilor două zile, lucru inadmisibil.

Antrenorul echipei Pandurii Târgu-Jiu, Ionuț Badea, a declarat că nu își simte postul amenințat și nici că se exercită presiuni asupra sa, deși a primit un ultimatum din partea conducerii, pentru a obține un rezultat favorabil în partida cu Universitatea Craiova.

Atacantul Carlo Costly a declarat că situația sa este asemănătoare cu cea a tehnicianului echipei FC Vaslui, Juan Ramon Lopez Caro, aflat în conflict cu conducerea clubului. Carlo Costly nu s-a prezentat la echipa FC Vaslui după vacanța de vară, el susținând că nu și-a primit banii de la gruparea română.

Antrenorul echipei FC Brașov, Daniel Isăilă, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că deși formația sa are mari probleme în defensivă, caută soluții în vederea partidei cu Dinamo, pe care nu concepe să o piardă. "lipsesc fundașii Voicu, Rusu și Oros, toți suspendați", a spus Isăilă.

Jucătorii Dorel Stoica și Răzvan Stanca, transferați de la Steaua București, au efectuat, miercuri seară, primul antrenament cu formația Universitatea Craiova. Stoica nu mai poate purta la Craiova tricoul cu numărul 6, pe care l-a avut timp de cinci sezoane, deoarece numărul îi aparține acum lui Mădălin Ciucă.

Dan Burlan, directorul general al Societății Naționale a Lignitului Oltenia, principalul finanțator la Pandurii Târgu-Jiu, i-a acordat un ultimatum lui Ionuț Badea, cu care a purtat o discuție miercuri, spunând că nu crede că membrii Consiliului de Administrație vor mai avea răbdare "mai mult de o etapă".
|
|
|
|
S-au nascut azi

Alain Giresse
Franța
74 ani
Andrei Tofan
România
30 ani
Angelo Alistar
România
51 ani
Cornel Dinu
România
78 ani

Deividas Šemberas
Lituania
48 ani

Eric Deflandre
Belgia
53 ani

Fernando Couto
Portugalia
57 ani
Gheorghe Gornea
România
82 ani

Giampaolo Pazzini
Italia
42 ani

Hélder Postiga
Portugalia
44 ani
Henry Antchouet
Gabon
47 ani

Igor Radovanović
Bosnia
41 ani
Ionuț Voicu
România
42 ani

Leo Beenhakker
Olanda
84 ani

Manuel Arboleda
Columbia
47 ani
Marin Dună
România
59 ani

Michael Hughes
Irlanda de Nord
55 ani

Michel Bastos
Brazilia
43 ani

Mircea Ciorea
România
53 ani
Pedro Mingote
Portugalia
46 ani

Rafa Paz
Spania
61 ani

Refik Šabanadžović
Muntenegru
61 ani

Roberto Hasnaș
România
29 ani

Russell Latapy
Trinidad Tobago
58 ani

Sebastián Rodríguez
Chile
50 ani

Stefan Effenberg
Germania
58 ani
Valentin Costache
România
28 ani
|
|
|
|