|






























|

Practic necunoscut în afara țării lui, golgheterul zambian Godfrey Chitalu, decedat într-un accident aviatic în 1993, a reapărut în ultima vreme destul de des în actualitate, după ce unii au afirmat că el este adevăratul deținător al recordului de goluri marcate într-un an, titlu atribuit recent lui Lionel Messi.

Federația internațională de fotbal s-a declarat vineri incapabilă să verifice afirmațiile conducătorilor zambieni, potrivit cărora recordul de număr de goluri marcate într-un an calendaristic ar aparține unui zambian, și nu lui Lionel Messi. "Mulțumim pentru întrebarea privindu-l pe jucătorul Godfrey Chitalu.

Africa de Sud va disputa trei meciuri amicale pentru pregătirea Cupei Africii a Națiunilor (CAN) 2013 la fotbal, pentru care naționala acestei țări este calificată din oficiu, ca organizatoare. Partidele vor fi cu Malawi, Norvegia și Algeria, a precizat Federația sud-africană de fotbal.

Germanul Klaus Dieter Pagels a fost numit selecționer interimar al reprezentativei de fotbal a statului Zimbabwe, în locul lui Rahman Gumbo, care a demisionat după ce echipa sa nu a reușit să se califice la viitorul turneu final al Cupei Africii pe Națiuni, a anunțat federația de la Harare (Zifa).

Ivorienii Didier Drogba (Shanghai Shenhua) și Yaya Toure (ManCity), ghanezul Andre Ayew (OM), camerunezul Alexandre Song (FC Barcelona) și senegalezul Demba Ba (Newcastle) sunt nominalizații la titlul de cel mai bun fotbalist african al anului 2012, conform unui anunț făcut vineri în capitala Ghanei, Accra.

Programat inițial pentru marți, meciul amical dintre reprezentativele Ghanei și Insulele Capului verde se va disputa miercuri. Partida va avea loc tot la Lisabona. Motivele acestei schimbări nu au fost dezvăluite de niciuna dintre federațiile celor două țări. programată în perioada 19 ianuarie - 10 februarie.

Brazilianul Rivaldo, 40 ani, cel mai bun jucător european și mondial în 1999, s-a despărțit de formația angoleză Kabuscorp, la expirarea contractului semnat în ianuarie 2012. "A sosit ziua să spus la revedere Angolei, dar numai pentru fotbal, pentru că Angola va rămâne o casă pentru totdeauna".

Atacantul ivorian Didier Drogba, câștigător al Ligii Campionilor cu Chelsea, și compatriotul său Yaya Toure, campion al Angliei cu Manchester City în sezonul trecut, sunt principalii favoriți la câștigarea titlului de fotbalist al anului 2012 în Africa. Drogba și Toure figurează pe lista celor 10 candidați.

Fostul internațional brazilian Rivaldo, care evoluează în prezent în Angola, la formația Kabuscorp, și-ar putea anunța retragerea din activitate, informează presa iberică. El a ales rețeaua Twitter pentru a-și prezenta situația, precizând: "Trebuie să mă gândesc dacă voi mai juca sau nu încă un an".

Fostul internațional brazilian Rivaldo, care evoluează în prezent în Angola, la formația Kabuscorp, și-ar putea anunța retragerea din activitate, informează presa iberică. Atacantul este în prezent accidentat și va fi indisponibil până la finalul actualei ediții a campionatului angolez.

Echipa tunisiană Esperance Tunis s-a calificat în finala Ligii Campionilor Africii la fotbal, învingând pe teren propriu, cu scorul de 1-0, formația congoleză Tout Puissant Mazembe, în manșa secundă a semifinalelor competiției. Esperance a marcat unicul gol al întâlnirii în minutul 70, prin fundașul Mohamed Ben Mansour.

Fostul selecționer Sunday Chidzambwa și fostul președinte al Federației din Zimbabwe, Henrietta Rushwaya, au fost suspendați pe viață din cauza implicării într-o afacere cu meciuri trucate în Asia, în 2009, a anunțat Zifa. "Avem toleranță zero față de meciurile trucate și pariurile ilegale", a declarat Dube.

Naționala Coastei de Fildeș, deținătoarea trofeului, Zambia, precum și Ghana și Africa de Sud, țară orgnizatoare, au fost desemnați capi de serie la Cupa Africii pe Națiuni, ediția 2013, a anunțat luni Comitetul de organizare al acestei competiții. Urnele valorice pentru tragerea la sorți de la CAN 2013:

Meciul Senegal - Cote d'Ivoire, returul barajului pentru Cupa Africii pe Națiuni 2013 la fotbal, a fost "definitiv" oprit după o suspendare de 40 de minute, din cauza incidentelor de pe stadion, a anunțat un responsabil federal. Situația a degenerat după ce au fost aprinse focuri în tribune, în momentul în care...

Căpitanul reprezentativei de fotbal a Africii de Sud, Steven Pienaar, și-a anunțat retragerea internațională, cu doar trei luni înainte ca țara să găzduiască noua ediție a Cupei Africii pe Națiuni. "A fost timp de zece ani la dispoziția echipei naționale, iar corpul său a obosit", a declarat selecționerul Gordon Igesund.

Aproape 1.000 de suporteri furioși, porniți împotriva unor comentatori sportivi care îi prezentau ca pe niște răufăcători au năvălit în studiouri de înregistrate din apropiere de Cairo, a anunțat presa oficială. "Ultras Ahlawy", suporteri fervenți ai clubului cairot Al-Ahly, au invadat "Media production city", care...

Federația cameruneză de fotbal l-a numit în postul de selecționer al primei reprezentative pe Jean-Paul Akono, cel care a condus naționala olimpică la medalia de aur la JO 2000 de la Sydney, în locul lui Denis Lavagne. Anunțul a fost făcut la postul național de radio de către ministrul educației fizice, Garou Adoum.

Francezul Denis Lavagne a fost demis joi seara din postul de selecționer al echipei naționale de fotbal a Camerunului, potrivit unei decizii a ministrului sportului, Adoum Garoua anunțată la radio-ul național. "Domnul Lavagne Denis este suspendat din funcție", scrie ministrul sportului, Adoum Garoua.

Atacantul camerunez Samuel Eto'o, convocat de Denis Lavagne pentru ultimul tur al preliminariilor Cupei Africii pe Națiuni (CAN) 2013, la meciul cu Insulele Capului Verde programat la începutul lunii septembrie, a anunțat luni că nu va onora această selecție. Jucătorul echipei ruse Anji Mahacikala a explicat printr-o...

Federația de fotbal din Sudanul de Sud (SSFA) a devenit al 209-lea membru al Federației internaționale (FIFA), cu ocazia celui de-al 62-lea Congres al FIFA, desfășurat la Budapesta. Republica Sudanului de Sud și-a câștigat independența pe 9 iulie 2011 și a fost admisă între Națiunile Unite pe 14 iulie 2011.

Francezul Alain Giresse a renunțat la postul de selecționer al naționalei Mali, cu mai puțin de o lună înainte de debutul preliminariilor africane ale Cupei Mondiale din 2014. Giresse francez a obținut medalia de bronz cu Mali la Cupa Africii pe Națiuni 2012, dar a refuzat prelungirea contractului până la CM 2014.

Ministrul sporturilor din Africa de Sud, Fikile Mbalula, a risipit incertitudinile legate de organizarea CAN 2013, anunțând lista celor 5 orașe-gazdă ale meciurilor. Africa de Sud trebuia să organizeze CAN 2017, dar a acceptat turneul de anul viitor în locul Libiei, răvășită de războiul civil.

James Kwasi Appiah a fost numit în funcția de selecționer al Ghanei, în locul sârbului Goran Stevanovic, a anunțat Federația ghaneză de fotbal (GFA). Appiah, fost fundaș și căpitan al "Black Stars"), a asigurat interimatul la conducerea tehnică a reprezentativei țării sale începând din 19 martie.

Președintele FIFA, Joseph Blatter, s-a declarat "șocat" de atentatul sinucigaș de miercuri de la Mogadiscio care a costat viața, între alții, a doi responsabili sportivi în frunte cu președintele Federației somaleze de fotbal. "Sunt șocat să aflu că acest atac a făcut victime și a costat vieți", a comentat Blatter într-un comunicat.

Jucătorii echipei de fotbal a Zambiei, campioană a Africii duminică, la Libreville, contra formației Cote d'Ivoire (8-7 după lovituri de departajare) vor fi recompensați cu prime individuale de 59.000 dolari, a anunțat marți ministrul sportului, Chishimba Kambwili.

Căpitanul echipei naționale a Zambiei, Christopher Katongo, a fost desemnat cel mai bun jucător de la Cupa Africii pe Națiuni, după ce reprezentativa sa a învins, duminică, în finală, la Libreville, cu scorul de 8-7 la loviturile de departajare, selecționata Coastei de Fildeș.

Echipa națională a Zambiei a câștigat cea de-a 28-a ediție a Cupei Africii pe Națiuni, după ce a învins, duminică, în finală, la Libreville, cu scorul de 8-7 după loviturile de departajare, reprezentativa Coastei de Fildeș. La finalul celor 120 de minute de joc, scorul a fost egal, 0-0.

Reprezentativa statului Mali a învins, sâmbătă, la Malabo, cu scorul de 2-0 (1-0), naționala Ghanei, în finala mică a Cupei Africii pe Națiuni, reușind astfel să revină după 40 de ani pe podiumul competiției continentale. Golurile au fost marcate de Cheick Diabate, în minutele 23 și 80.

Cote d'Ivoire este marea favorită a acestei ediții 2012 a Cupei Africii pe Națiuni la fotbal, și, după o victorie la limită, dar deplin meritată contra Mali (1-0), va fi, cum se cuvine, la întâlnirea finală, având în față Zambia, invitata surpriză, care a eliminat (1-0) Ghana, finalista ediției 2010.

Poliția algeriană a anunțat că 17 dintre agenții săi au fost ușor răniți, cu pietre, în cursul incidentelor care au avut loc marți seara la Bechar (950 km sud-vest de capitala Alger), în finalul unui meci de fotbal. Violențele au izbucnit după invadarea terenului de către suporterii echipei de divizie secundă JS Saoura.

Reprezentativa Coastei de Fildeș s-a calificat în finala Cupei Africii pe Națiuni, după ce a trecut, miercuri, la Libreville, de selecționata statului Mali, scor 1-0 (1-0). Unicul gol al meciului a fost marcat de Gervinho în minutul 45. ÃŽn finala de duminică, ivorienii vor întâlni Zambia.

Selecționata Zambiei a învins, miercuri, la Bata, reprezentativa Ghanei, scor 1-0 (0-0), și și-a asigurat prezența în finala Cupei Africii pe Națiuni. Unicul gol al meciului a fost marcat de Emmanuel Mayuka în minutul 78. Zambia a acces pentru a treia oară în istorie în finala CAN, fără să fi câștigat vreodată.

După tragedia petrecută la Port-Saïd săptămâna trecută, FIFA a decis să doneze 250.000 de dolari (aprox. 189.000 de euro) pentru familiile victimelor. "Am spus după tragedie că este o zi neagră pentru fotbal. ÃŽnsă sunt șocat pentru ceea ce s-a petrecut", a scris Sepp Blatter într-un comunicat.

Echipa națională a Ghanei s-a calificat în semifinalele Cupei Africii pe Națiuni, după ce a învins, duminică, la Franceville, cu scorul de 2-1 după prelungiri, reprezentativa Tunisiei, în sferturile de finală ale competiției. Golurile învingătorilor au fost marcate de Mensah (10) și Andre Ayew (101).

Echipa națională a statului Mali s-a calificat în semifinalele Cupei Africii pe Națiuni, după ce a învins, duminică, la Libreville, cu scorul de 5-4 laloviturile de departajare, reprezentativa Gabonului, în sferturile de finală ale competiției. La finalul celor 120 de minute de joc, scorul a fost egal, 1-1.

Reprezentativa Coastei de Fildeș s-a calificat în semifinalele Cupei Africii pe Națiuni, după ce a învins, sâmbătă, la Malabo, selecționata Guineei Ecuatoriale, scor 3-0. Golurile au fost marcate de Didier Drogba (36, 70) și Yaya Touré (82). ÃŽn semifinale Coasta de Fildeș va întâln pe Gabon sau Mali.

Echipa națională a Zambiei s-a calificat pentru prima dată după 16 ani în semifinalele Cupei Africii pe Națiuni, învingând reprezentativa Sudanului, sâmbătă, la Bata, cu scorul de 3-0 (1-0), în sferturile de finală ale competiției. Zambia va întâlni în semifinale, învingătoarea sfertului de finală Ghana - Tunisia.

Federația egipteană de fotbal a decis suspendarea campionatului, pe termen nedeterminat, în urma tragediei produse miercuri seara pe stadionul din orașul Port Said, când confruntările dintre suporteri, după meciul dintre echipele Al-Masry și Al-Ahly (3-1), s-au soldat cu 74 de morți.

"Sper ca o anchetă imediată și independentă va face lumină asupra cauzelor acestui tragic eveniment", a scris șeful diplomației UE, doamna Catherine Ashton, într-un comunicat. "Bilanțul se ridică la 74 de morți, între care un polițist", a anunțat Ministerul egiptean al Sănătății.

O pană de curent survenită la pauza meciului dintre Ghana și Guineea (1-1) din grupa D a Cupei Africii pe Națiuni a provocat miercuri seara o serie de violențe în orașul Kindia, situat la 130 de kilometri est de capitala Conarky.

Echipele naționale ale Ghanei și statului Mali s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei Africii pe Națiuni, după rezultatele înregistrate, miercuri, în ultima etapă a grupei D a competiției. Ghana a terminat la egalitate, la Franceville, scor 1-1 (1-1), cu reprezentativa Guineei.

Unități ale armatei egiptene au fost desfășurate miercuri seara în localitatea Port Said, din nordul țării, după confruntările sângeroase de la finalul unui meci de fotbal, înainte de o reuniune de urgență a guvernului, prevăzută pentru joi, a anunțat postul național de televiziune.

Echipa națională a Gabonului a învins, marți, la Franceville, cu scorul de 1-0 (0-0), reprezentativa Tunisiei, în ultima etapă a grupei C a Cupei Africii pe Națiuni, înaintea căreia ambele selecționate erau calificate pentru sferturile de finală. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Aubameyang, în minutul 62.

Federația de fotbal din Zimbabwe (ZIFA) a suspendat luni 67 de jucători, printre care majoritatea membrilor echipei naționale, în urma unui caz de corupție, investigat de mai mult timp. Conform unui raport al ZIFA, banii au fost înmânați de agenți ai singaporezului Wilson Raj Perumal, arestat în prezent în Finlanda.

Echipa națională a Sudanului s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Africii pe Națiuni, după ce a învins, luni, cu scorul de 2-1, reprezentativa Burkinei Faso. Golurile învingătorilor au fost marcate de El Tahir, în minutele 33 și 80, în timp ce pentru învinși a înscris Dagano, în minutul 90+3.

Zambia a învins duminică Guineea Ecuatorială în Grupa A a Cupei Africii pe Națiuni, cu 1-0, și a reușit săs e califice în faza sferturilor de finală de pe primul loc. Unicul gol al meciului jucat la Malabo a fost marcat de Katongo în minutul 67. Zambia termină Grupa A cu 7 puncte.

Reprezentativa Ghanei a învins, sâmbătă seară, cu scorul de 2-0 (0-0) naționala din Mali, într-un meci din grupa D a Cupei Africii pe Națiuni. Golurile au fost marcate de Gyan (63) și Ayew (76). Clasamentul grupei D: 1. Ghana - 6 puncte, 2. Mali - 3 puncte, 3. Guineea - 3 puncte, 4. Botswana - 0 puncte.

Reprezentativa Botswanei a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 6-1 (3-1), de echipa națională a Guineei, într-un meci din grupa D a Cupei Africii pe Națiuni, disputat la Franceville. Golurile învingătorilor au fost marcate de S. Diallo (15, 27), A.R. Camara (42), Traore (45+4), M. Bah (84) și Soumah (86).

Echipele Gabonului și Tunisiei s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei Africii pe Națiuni, cu o etapă înainte de încheierea fazei grupei C. Gabon a învins Marocul, scor 3-2, iar acest rezultat a permis și Tunisiei, care a trecut de Niger, scor 2-1, să acceadă în sferturi.

Reprezentativa Coastei de Fildeș s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Africii pe Națiuni, după ce a învins selecționata Burkina Faso, scor 2-0, într-un meci din grupa B a Cupei Africii pe Națiuni, informează site-ul oficial al competiției. Golurile au fost marcate de Salomon Kalou (16) și Bakary Koné (83 autogol).
|
|
|
|
S-au nascut azi
Alessandro Padovani
Italia/Brazilia
37 ani
Alexandre Cardoso
Brazilia
42 ani

Andrea Dossena
Italia
45 ani
Antoni Ivanov
Bulgaria
31 ani
Constantin Nistor
România
35 ani
Daniel Mutu
România
39 ani

David Pizarro
Chile
47 ani

Dejan Stanković
Serbia
48 ani

Elkjær Larsen
Danemarca
69 ani
Enes Šipović
Bosnia
36 ani

Éric Abidal
Franța
47 ani

Fernando
Spania
61 ani

Franz Beckenbauer
Germania
81 ani

Gennadiy Litovchenko
Ucraina
63 ani
Grigoraş Pantea
România
23 ani

Ion Dudan
România
60 ani

Ionuț Constantinescu
România
45 ani
Ivica Žunić
Croaţia
38 ani

Jordan Ayew
Ghana
35 ani

Julio Salinas
Spania
64 ani

Kostas Lamprou
Grecia
35 ani

Leon Cort
Anglia
47 ani

Ljubinko Drulović
Serbia
58 ani

Marco Rose
Germania
50 ani
Marius Șuleap
România
47 ani

Nelson Bonilla
Salvador
36 ani
Nicola Ascoli
Italia
47 ani
Pablo Ceppelini
Uruguay
35 ani

Pablo Contreras
Chile
48 ani

Pierre Issa
Africa de Sud
51 ani

Ricardo Rocha
Brazilia
65 ani

Robert Acquafresca
Italia
39 ani

Slaven Bilić
Croația
58 ani
|
|
 |
|
|
|
|