|






























|

Fundaşul croat al echipei Southampton, Dejan Lovren, a semnat un contract cu Liverpool, a anunţat gruparea din Premier League. Lovren, 25 de ani, "a semnat un contract de lungă durată cu Liverpool, după ce a efectuat vizita medicală", a anunţat Liverpool. Suma de transfer ar fi de circa 20 de milioane de lire sterline.

Chelsea a obținut, duminică, a treia victorie în tot atâtea meciuri de pregătire. Londonezii au învins, cu scorul de 2-1, formația slovenă Olimpija Ljubljana. Golurile englezilor au fost marcate de Kurt Zouma (20 ani) și de noua achiziție Diego Costa, după o pasă a altui jucător adus în această vară, Cesc Fabregas.

La o săptămână după victoria cu 2-0 în fața echipei Boreham Wood din liga a 6-a, Arsenal Londra a fost învinsă, sâmbătă noaptea, cu scorul de 1-0, pe terenul formației New York Red Bulls. Unicul gol al meciului a fost marcat de Bradley Wright-Phillips, fiul fostului atacant al lui Arsenal, Ian Wright.

Atacantul ivorian Didier Drogba, în vârstă de 36 de ani, a revenit la Chelsea pentru un sezon, a anunţat clubul englez la care a mai jucat în perioada 2004-2012. Drogba era la final de contract cu Galatasaray Istanbul, unde a jucat 18 luni. "Este unul dintre cei mai buni atacanţi din Europa", a declarat antrenorul Jose Mourinho.

Mijlocașul german, Thomas Eisfeld, de 21 de ani, a semnat cu Fulham. Jucătorul format la academia Borussiei Dortmund, ajunsese la Arsenal Londra în ianuarie 2012. A stat mai mult la echipa de juniori a "tunarilor", și a jucat doar 2 meciuri din competitie pentru prima echipa.

Divock Origi, atacant sub contract cu Lille, s-a deplasat vineri spre Boston (SUA), acolo unde Liverpool FC se află într-un stagiu de pregătire. Jucătorul în vîrstă de numai 19 ani va efectua vizita medicală sâmbătă și, dacă lucrurile decurg conform planurilor, el va semna un contract cu englezii.

Echipa engleză de fotbal Manchester United, sub comanda noului său antrenor, olandezul Luis Van Gaal, s-a impus cu un categoric scor de 7-0 (3-0) în fața formației Los Angeles Galaxy, miercuri seara pe Rose Bowl Stadium din Pasadena, în fața a 86.000 de spectatori, într-un meci amical.

Atacantul francez al echipei Queens Park Rangers, Loïc Rémy, a semnat un contract pe cinci sezoane cu formaţia FC Liverpool. Loïc Rémy, în vârstă de 27 de ani, a evoluat în sezonul trecut sub formă de împrumut la Newcastel United, iar în cariera sa a mai jucat la formaţiile Olympique Lyon, RC Lens, OGC Nice şi OM.

La o zi după retragerea internațională a lui Steven Gerrard, fostul selecționer al echipei de fotbal a Angliei, Sven-Goran Eriksson (2001-2006), a afirmat că Wayne Rooney ar trebui să devină noul căpitan. "Ar fi o bună alegere. El are vârsta potrivită și este un jucător foarte important al Angliei", a declarat Eriksson.

Mijlocaşul Steven Gerrard şi-a anunţat retragerea din prima reprezentativă a Angliei, pentru care a jucat 14 ani şi a disputat 114 de partide, a anunţat Federaţia Engleză de Fotbal (FA). "M-am bucurat de fiecare minut în care mi-am reprezentat ţara şi sunt trist când mă gândesc că nu voi mai îmbrăca tricoul Angliei".

Atacantul spaniol al echipei engleze Manchester City, Alvaro Negredo, a anunţat pe un site de socializare că a suferit o fractură la al 5-lea metatarsian. "Ţin să vă anunţ că următoarea lună va fi grea. Dar voi reveni mai puternic ca niciodată", a scris Negredo. Jucătorul a marcat 23 de goluri în 49 de meciuri disputate cu City...

Fundaşl stânga brazilian al echipei Atlético Madrid, Filipe Luís, în vârstă de 28 de ani, a semnat un contract pe trei sezoane cu formaţia Chelsea Londra, a anunţat clubul londonez. Filipe Luis va purta la Chelsea numărul 5. "Transferul este un vis devenit realitate. Acum am posibilitatea să joc în Premier League".

AS Monaco şi Newcastle United au ajuns la un acord pentru transferul atacantului Emmanuel Rivière la gruparea engleză, a anunţat, miercuri, clubul din Principat. "AS Monaco îi mulţumeşte lui Emmanuel Rivière pentru evoluţiile sale, încununate cu 17 goluri în 50 de meciuri", a se arată pe site-ul grupării din Monaco.

Atacantul internaţional ecuadorian Enner Valencia, unul dintre jucătorii-revelaţie de la CM 2014, a semnat joi un contract cu gruparea engleză de primă ligă West Ham United. El a fost transferat de la echipa mexicană Pachuca. Suma transferului jucătorului în vârstă de 25 de ani nu a fost făcută publică.

Atacantul sârb Lazar Marković a părăsit Benfica Lisabona şi a semnat cu FC Liverpool, a anunţat campioana Portugaliei en-titre, precizând că a cedat 50 la sută din drepturile economice pentru 12,5 milioane de euro. În vârstă de 20 de ani, Marković a venit la Benfica în iunie 2013, câştigând sezonul trecut campionatul...

Clubul englez de fotbal Manchester United a anunțat semnarea unui contract de sponsorizare de zece ani cu producătorul german de echipamente sportive Adidas, de o valoare minimă de 750 de milioane de lire sterline (circa 942 de milioane de euro). United va fi legată de Adidas începând cu sezonul 2015-2016, după încheierea...

Atacantul chilian al echipei FC Barcelona, Alexis Sánchez, va juca din sezonul viitor la formaţia Arsenal Londra, a anunţat clubul englez, fără să dezvăluie mai multe detalii. "Sunt extrem de încântat că am ajuns la Arsenal, alături de un antrenor excepţional", a declarat chilianul.

Antrenorul secund al selecţionatei Irlandei, Roy Keane, va ocupa o poziţie similară la formaţia Aston Villa, el urmând să-l ajute pe Paul Lambert, informează Daily Mail. La reprezentativa Irlandei, Keane este asistentul lui Martin O'Neill. "Sunt încântat să mă alătur echipei şi abia aştept provocările care vor veni".

Tehnicianul francez Arsene Wenger a semnat prelungirea contractului cu Arsenal Londra pentru încă trei sezoane, până în 2017, a anunţat clubul londonez. Arsenal a câştigat în acest sezon Cupa Angliei, după ce a trecut de Hull (3-2) şi s-a calificat în Liga Campionilor pentru al 17-lea an consecutiv.

Malcom Glazer, proprietarul clubului de fotbal Manchester United, a încetat din viaţă, miercuri, la 85 de ani, a anunţat echipa de fotbal american Tampa Bay Bucaneers, o altă proprietate a sa. Glazer a preluat echipa Buccaneers în 1995 şi a condus-o la titlul suprem, Super Bowl, în 2002.

Argentinianul Mauricio Pochettino, fost antrenor al echipei Southampton, a semnat un contract pe cinci sezoane cu Tottenham Hotspur, echipă la care evoluează şi Vlad Chiricheş, a anunţat clubul londonez pe site-ul oficial. Pochettino, 42 de ani, îi succede lui Tim Sherwood, demis de Spurs la 13 mai.

Echipa Queens Park Rangers revine în prima ligă engleză după un an în eșalonul secund, în urma victoriei, cu scorul de 1-0, în fața echipei Derby County, în finala play-off-ului pentru promovare. Queens Park Rangers se alătură în Premier League celorlalte două echipe promovate, Leicester Ciy și Burnley FC.

Atacantul echipei Chelsea Londra, Samuel Eto'o, care în urmă cu o săptămână l-a catalogat drept "clovn" pe Jose Mourinho, după ce portughezul s-a îndoit de vârsta sa, l-a numit pe tehnician "marionetă", într-un interviu pentru site-ul Confederației Africane de Fotbal (CAF). ÃŽntrebat ce relație are cu Jose Mourinho, care a...

Fostul internațional galez Ryan Giggs, care în ultimele etape ale sezonului a ocupat postul de antrenor interimar al echipei Manchester United, și-a anunțat retragerea din activitate, informează site-ul oficial al formației engleze. "Astăzi este o zi fantastică pentru Manchester United, și-a început Giggs scrisoarea...

Mijlocașul Yaya Toure, s-a supărat pe Manchester City și ar putea chiar părăsi campioana Angliei, din cauza lipsei de respect cu care a fost tratat de șefii clubului cu prilejul zilei sale de naștere. Toure, cu o contribuție majoră la titlul din acest sezon al Premier League, s-a supărat că deși a primit un tort la...

Aflat sub contract cu FC Porto până în anul 2016, Eliaquim Mangala (23 ani) ar putea părăsi gruparea portugheză în vara acestui an. Fundșul internațional francez, convocat pentru Cupa Mondială din Brazilia, spune că, dacă va avea de ales între Manchester City și Chelsea va alege gruparea londoneză.

Arsenal a pus capăt unei pauze de nouă ani și a câștigat un trofeu. Sâmbătă seară, tunarii lui Arsene Wenger și-au adjudecat Cupa Angliei, după ce au învins, cu scorul de 3-2, după prelungiri, formația Hull City, pe arena Wembley din Londra. Meciul a început cum nu se poate mai prost pentru Arsenal, care s-a văzut...

Atacantul spaniol de origine braziliană al echipei Atletico Madrid, Diego Costa, va fi transferat de Chelsea Londra în schimbul a 32 de milioane de lire sterline (aproximativ 39,2 milioane de euro), a anunțat presa engleză. Suma de transfer a atacantului este echivalentă cu clauza de reziliere.

Căpitanul echipei Chelsea, John Terry, și-a prelungit contractul pentru încă un sezon, punând capăt speculațiilor privind viitorul său, a anunțat clubul englez. Potrivit presei engleze, jucătorul de 33 de ani, format la club, ar fi refuzat mai oferte de la echipe din străinătate pentru a-și continua aventura...

Sam Gallagher, tânărul atacant de numai 18 ani de la formația engleză FC Southampton, și-a prelungit contractul pentru o perioadă de patru ani. După cum informează site-ul ziarului L'Equipe, Sam Gallagher a declarat: "Sunt cu adevărat bucuros și mândru. Nu voi uita niciodată această zi".

Fundașul central Rio Ferdinand va pleca de la Manchester United, după 12 sezoane petrecute pe Old Trafford, a anunțat fotbalistul, luni, pe contul său de Twitter. "ÃŽn ultimle luni m-am gândit foarte mult la viitorul meu. După 12 ani petrecuți la cel mai mare club din lume a venit momentul să merg mai departe".

Portarul Costel Pantilimon și ceilalți jucători ai echipei Manchester City au sărbătorit câștigarea titlului în Anglia, luni seară, printr-o paradă pe străzile din Manchester, alături de zeci de mii de suporteri.

Tabloul ediției 2013-2014 a campionatului Angliei, după etapa a 38-a, ultima a sezonului, desfășurată duminică: Campioană: Manchester City, Calificate în Liga Campionilor: Manchester City, FC Liverpool, Chelsea, Arsenal (aceasta din urmă va juca în play-off), Calificate în Europa League: Everton, Tottenham, Hull.

Portarul echipei Manchester City, Joe Hart, le-a mulțumit celorlalți doi goalkeeperi din lotul campioanei Angliei, Costel Pantilimon și Richard Wright, pentru susținerea pe care i-au arătat-o în sezonul încheiat duminică, precizând că românul și englezul au avut un rol major în câștigarea titlului.

Manchester City, la care evoluează Costel Pantilimon, a câștigat campionatul Angliei, după ce s-a impus, duminică, pe teren propriu, în ultima etapă a sezonului, cu scorul de 2-0, în fața echipei West Ham. La meciul contând pentru etapa a XXXVIII-a, golurile au fost marcate de Nasri '39 și Kompany '49.

Cardiff - Chelsea 1 - 2, Fulham - Crystal Palace 2 - 2, Hull City - Everton 0 - 2, Liverpool - Newcastle Utd 2 - 1, Manchester City - West Ham 2 - 0, Norwich - Arsenal 0 - 2, Southampton - Manchester United 1 - 1, Sunderland - Swansea 1 - 3, Tottenham - Aston Villa 3 - 0, West Brom - Stoke City 1 - 2

Numărul mare de străini pe care îi "recrutează" cluburile din Premier League, în special Chelsea și Manchester City a ajuns să îngrijoreze conducerea Federației Engleze de Fotbal (FA). "Chiar dacă anul viitor vor fi puțin mai mulți englezi în campionat, această problemă este deprimantă", a declarat președintele FA, Greg Dyke.

Semifinala-tur a play-off-ului de accedere în prima ligă engleză, dintre Wigan Athletic FC și Queens Park Rangers FC, s-a terminat la egalitate, scor 0-0, vineri seară. Cele două formații din Championship se vor întâlni din nou luni, în retur.

Derby County a câștigat, joi seară, cu scorul de 2-1, în deplasare, pe terenul formației Brighton & Hove Albion, în prima semifinală din cadrul play-off-ului de accedere din Championship în Premier League. Toate cele trei goluri au fost marcate în prima repriză. Pentru învingători, au punctat Chris Martin în minutul 29...

Manchester City a mai făcut un pas spre titlul de campioană. Miercuri seară, "cetățenii" au câștigat pe Etihad Stadium cu 4-0 "restanța" cu Aston Villa din etapa a 29-a a campionatului Angliei. Acum, atât Manchester City (locul 1, 83 de puncte) cât și Liverpool (locul 2, 81 de puncte) au câte 37 de meciuri jucate.

ÃŽn această seară, pe Etihad Stadium, se va disputa meciul-restanță din etapa a 29-a din Premier League, dintre Manchester City și Aston Villa. Aston Villa vine după un succes cu Hulll, obținând salvarea de la retrogradare. City are un moral bun, mai ales după ce Liverpool a remizat în deplasare cu Crystal Palace.

Atacantul uruguayan al echipei FC Liverpool, Luis Suarez, a fost ales, luni, cel mai bun jucător al sezonului în Premier League de către asociația jurnaliștilor sportivi din Anglia. Internaționalul uruguayan în vârstă de 27 de ani i-a devansat pe Steven Gerrard și pe ivorianul Yaya Toure.

Atacantul echipei Manchester United, Wayne Rooney, care a lipsit de la meciul cu Sunderland din cauza unui virus, nu va juca nici în partida restantă cu Hull City, din etapa a 34-a a campionatului Angliei, a anunțat antrenorul Ryan Giggs. "Rooney nu este complet recuperat", a declarat Ryan Giggs.

Ryan Giggs nu dorește să-și prelungească interimatul pe banca lui Manchester United, echipă care va primi replica lui Hull City marți de la ora 21.45, în etapa a 37-a din Premier League. Managerul olandez Louis Van Gaal ar putea fi cel care va reconstrui echipa de pe Old Trafford.

Dramatismul în lupta pentru titlul de campioană s-a mutat din Spania în Anglia. Luni seară, Liverpool avea nevoie de victorie pentru a continua duelul cu Manchester City pentru supremația în Premier League. Și aproape că a și obținut-o. Cu 11 minute înainte de finalul meciului de pe Selhurts Park, Liverpool...

West Ham - Tottenham 2 - 0, Aston Villa - Hull City 3 - 1, Manchester United - Sunderland 0 - 1, Newcastle Utd - Cardiff 3 - 0, Stoke City - Fulham 4 - 1, Swansea - Southampton 0 - 1, Everton - Manchester City 2 - 3, Arsenal - West Brom 1 - 0, Chelsea - Norwich 0 - 0, Crystal Palace - Liverpool 3 - 3

Arsenal Londra și-a consolidat poziția a patra în campionatul de fotbal al Angliei, impunându-se cu scorul de 3-0 în fața formației Newcastle United, luni seara, în ultimul meci al etapei a 36-a din Premier League. "Tunarii" s-au impus prin golurile marcate de Laurent Koscielny (min.26), Mesut Ozil (min.42) și Oliver...

Southampton - Everton 2 - 0, Fulham - Hull City 2 - 2, Stoke City - Tottenham 0 - 1, Swansea - Aston Villa 4 - 1, West Brom - West Ham 1 - 0, Manchester United - Norwich 4 - 0, Sunderland - Cardiff 4 - 0, Liverpool - Chelsea 0 - 2, Crystal Palace - Manchester City 0 - 2, Arsenal - Newcastle Utd 3 - 0

Atacantul uruguayan al echipei Liverpool, Luis Suarez, autor a 30 de goluri în 31 de meciuri în Premier League, a primit premiul pentru cel mai bun jucător al sezonului în Anglia, duminică seară, din partea Asociației Jucătorilor Profesioniști (PFA). Venit de la Liverpool, unde a disputat și pierdut meciul din etapa a 36-a...

Chelsea Londra a fost, duminică, o adevărată bestie neagră pentru Liverpool. "Cormoranii" ar fi avut practic titlul de campioană în buzunar, dacă obțineau cel puțin un egal în fața londonezilor, pe "Anfield Road", în etapa a 35-a din Premier League. Numai că Chelsea s-a impus cu scorul de 2-0.
|
|
|
|
S-au nascut azi

Abel Balbo
Argentina
60 ani

Alexi Lalas
SUA
56 ani
António Semedo
Portugalia
47 ani
BURSASPOR KULÜBÜ
Turcia
63 ani

Chinedu Obasi
Nigeria
40 ani
Daniel Tudor
România
52 ani
Darko Lukanović
Suedia
42 ani
Dino Eze
Nigeria
42 ani

Florin Popa
România
43 ani

Jean Claude Bozga
RD Congo
42 ani

KRC GENK
Belgia
38 ani

Luis García Postigo
Mexic
58 ani
Marian Ivan
România
57 ani
Marius Radu
România
49 ani

Peter Maes
Belgia
62 ani
Sacha Clémence
Franţa
38 ani

SANDNES ULF
Norvegia
115 ani

Șenol Güneș
Turcia
74 ani

Takuto Oshima
Japonia
28 ani

Thorben Marx
Germania
45 ani

Tony Sanneh
SUA
55 ani
Vinko Međimorec
Croaţia
30 ani

Vital Borkelmans
Belgia
63 ani

Yaser Yıldız
Turcia
38 ani

Zoltán Harsányi
Slovacia
39 ani
|
|
|
|