|






























|

Managerul clubului englez de fotbal West Ham United, Alan Curbishley, a afirmat luni într-un interviu acordat BBC că gruparea londoneză a acceptat oferta făcută de Sunderland pentru transferul fundașului englez Anton Ferdinand.

Echipa Chelsea Londra a înregistrat cea de-a doua victorie consecutivă de la debutul noii ediții a campionatului de fotbal al Angliei, impunându-se cu scorul de 1-0 (1-0) pe terenul formației Wigan Athletic, într-o partidă disputată duminică.

Avocatul italian Marco Montanari, care îl reprezintă pe fotbalistul Adrian Mutu în cazul legat de despăgubirile pe care acesta trebuie să i le plătească grupării Chelsea, a declarat că românul a fost victima discriminării și a unei răzbunări fără baze legale, informează News of the World.

Internaționalul francez Mikael Silvestre, 31 de ani, s-a transferat de la campioana Angliei, Manchester United, la o altă formație engleză, Arsenal Londra, cu care a semnat un contract pe două sezoane.

Atacantul Emmanuel Adebayor a semnat un nou contract pe termen lung cu formația engleză de fotbal Arsenal Londra, a anunțat gruparea din capitala Marii Britanii.

Echipa de fotbal Manchester United, campioana en titre a Angliei, a reușit doar un rezultat de egalitate, 1-1, în compania formației Newcastle United, duminică pe Old Trafford, în prima etapă din noua ediție a Premier League, în timp ce principalele sale rivale, Chelsea, Arsenal și FC Liverpool, au obținut victorii în meciurile de debut.

Cristian Sârbu, avocatul fotbalistului Adrian Mutu, a declarat că a văzut informația apărută pe siteul clubului Chelsea Londra referitoare la suma pe care atacantul trebuie să o plătească grupării engleze, dar a precizat că o astfel de decizie, dacă există, nu este irevocabilă.

Atacantul român Adrian Mutu a fost obligat de către FIFA să plătească fostului său club, Chelsea Londra, daune în valoare de aproximativ 17 milioane de euro, după ce a fost depistat că a consumat droguri, informează Reuters.

Chelsea ar fi pe punctul de a face o ofertă grupării AC Milan pentru transferul brazilianului Kaka, a anunțat, duminică, agentul jucătorului, Diogo Kotscho.

Clubul englez de fotbal Chelsea Londra a confirmat, pe site-ul său oficial, că a înaintat o ofertă echipei spaniole Real Madrid pentru transferul atacantului brazilian Robinho, informează AFP.

Fotbalistul echipei Manchester United, Cristiano Ronaldo, și-a comandat un automobil Rolls Royce Phantom decapotabil, în valoare de 340.000 de lire sterline (aproximativ 430.000 de euro).

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo, dorit de campioana Spaniei, Real Madrid, a anunțat că va juca și în sezonul viitor la echipa engleză de fotbal Manchester United, informează agenția Reuters.

Atacantul brazilian al clubului Real Madrid, Robinho, a informat conducerea echipei că dorește să părăsească gruparea madrilenă pentru a juca la formația engleză Chelsea Londra, antrenată de compatriotul său Felipe Scolari, a anunțat miercuri jurnalul spaniol ABC.

Jan Lastuvka, portarul echipei ucrainene de fotbal Șahtior Donețk, antrenată de tehnicianul român Mircea Lucescu, a fost împrumutat pentru un sezon la formația engleză West Ham United, a anunțat luni agenția de presă CTK.

Didier Drogba, atacantul internațional ivorian al clubului de fotbal Chelsea Londra, s-a arătat optimist în privința viitorului său la gruparea londoneză în urma unor discuții purtate cu conducerea echipei, precizând că nu se pune problema de bani.

Formația engleză Chelsea Londra s-a impus, duminică, scor, 5-0, în fața grupării italiene AC Milan, în finala mică a turneului amical de la Moscova, competiție la care mai participă echipa internaționalului român Răzvan Cociș, Lokomotiv Moscova, și FC Sevilla.

Federația Internațională de Fotbal nu va interveni în bătălia din jurul posibilului transfer al atacantului portughez Cristiano Ronaldo, pe care echipa spaniolă Real Madrid dorește să-l achiziționeze, în ciuda refuzului actualului său club, Manchester United, a afirmat președintele FIFA, Joseph Blatter, vineri la Hanoi.

Internaționalul suedez Fredrik Stoor, fundașul echipei Rosenborg, s-a angajat pentru patru ani cu Fulham, a anunțat clubul londonez pe site-ul său oficial.

Internaționalul englez Anthony Gardner, fundașul central al echipei Tottenham a fost împrumutat până în ianuarie, cu opțiune de cumpărare, clubului nou promovat în Premier League, Hull City, care a anunțat această tranzacție.

Fundașul central al echipei engleze Arsenal, William Gallas, a recunoscut pentru prima dată, luni, pe canalul de televiziune al clubului său, că a făcut greșeli sezonul trecut în calitate de căpitan și că este gata să-și schimbe comportamentul față de colegii săi.

Internaționalul spaniol Cesc Fabregas, mijlocașul echipei Arsenal, a dezmințit luni, într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al clubului londonez, că ar fi discutat cu Ramon Calderon, președintele clubului Real Madrid, despre un posibil transfer.

Mijlocașul echipei Newcastle, Joey Barton, a fost eliberat, luni, după 74 de zile de detenție din cele șase luni la care a fost condamnat pentru agresiune.

Ivorianul Kolo Toure, fundașul echipei engleze de fotbal Arsenal Londra, suferă de malarie, informează cotidianul britanic "The Sun".

Managerul clubului englez de fotbal Manchester United, Alex Ferguson, a declarat luni că portughezul Cristiano Ronaldo ar face "cea mai mare greșeală din cariera sa dacă ar merge la Real Madrid" și a reafirmat că jucătorul va face parte din efectivul clubului englez.

Președintele clubului Chelsea, Peter Kenyon, a dezmințit luni, la Guangzhou (China), unde echipa engleză se află într-un turneu, că ar fi interesat de brazilianul lui AC Milan, Kaka, însă a recunoscut că-l curtează pe compatriotul acestuia de la Real Madrid, Robinho.

Internaționalul român Adrian Mutu ocupă locul 7 într-un top al dezastrelor financiare din Premiership, ierarhie realizată de cotidianul The Sun, în care figurează jucători cumpărați cu bani mulți de grupările engleze și care au dezamăgit.

Fotbalistul brazilian al echipei AC Milan, Kaka, este aproape de un transfer la Chelsea, pentru o sumă record de 100 de milioane de euro, a anunțat, sâmbătă, publicația The Guardian, care adaugă că "negocierile sunt într-un stadiu avansat".

Atacantul portugehz Cristiano Ronaldo va rămâne la Manchester United, după ce a renunțat să plece la Real Madrid, a anunțat, vineri, antrenorul Alex Ferguson.

Clubul englez de fotbal West Ham United l-a recrutat pe tânărul jucător ungur Balint Bajner, care evolua la Liberty Salonta, echipă din divizia a 2-a românească, anunță agenția Press Association.

Clubul englez de fotbal Manchester United pare pregătit să discute până la urmă transferul atacantului portughez Cristiano Ronaldo la formația spaniolă Real Madrid, a anunțat miercuri jurnalul Marca, citând "surse din dosar".

Clubul englez de fotbal Arsenal va fi mai mult decât oricând clubul cel mai scump din Anglia în acest sezon, pentru suporteri în orice caz, după ce gruparea londoneză a anunțat o creștere cu 4,5 la sută a costului abonamentelor sale cele mai scumpe.

Steve Sidwell, mijlocașul echipei engleze de fotbal Chelsea Londra, a semnat un contract pe trei ani cu formația engleză Aston Villa după ce a efectuat vizita medicală obligatorie, a anunțat joi clubul.

Portughezul Jose Mourinho, noul antrenor al echipei italiene de fotbal Inter Milano, a declarat că internaționalul englez Frank Lampard, mijlocașul formației Chelsea Londra, este cel mai bun profesionist cu care a lucrat în cariera sa.

Jucătorul Cristiano Ronaldo a declarat că este de acord cu Joseph Blatter, președintele FIFA, care a cerut, joi, oficialilor de la Manchester United să nu-l mai trateze pe portughez ca pe un "sclav al timpurilor moderne" și să-l lase să plece la Real Madrid.

Managerul clubului Aston Villa, Martin O'Neil, a declarat miercuri că nu-l va lăsa să plece pe mijlocașul și căpitanul echipei, Gareth Barry, la Liverpool,pentru mai puțin de 22,6 milioane euro.

Mijlocașul spaniol Cesc Fabregas, recent campion european cu reprezentativa țării sale, a fost ales cel mai bun fotbalist al ultimului sezon la Arsenal Londra, în urma votului suporterilor, exercitat pe site-ul oficial al clubului englez.

Atacantul portughez al echipei Manchester United, Cristiano Ronaldo, a fost operat la glezna dreaptă, luni la Amsterdam, și va fi externat cel mai probabil, marți.

Vicepreședintele clubului italian de fotbal AC Milan, Adriano Galliani, a anunțat că echipa engleză Chelsea Londra a făcut o ofertă "astronomică" pentru mijlocașul brazilian Kaka, informează Associated Press.

Clubul Manchester United solicită grupării Real Madrid suma de 100 de milioane de euro pentru transferul atacantului portughez Cristiano Ronaldo.

Olandezul Marvin Emmes, care a evoluat la clubul Sparta Rotterdam, a semnat vineri un contract pe patru ani cu Middlesbrough, a anunțat vineri gruparea engleză de primă divizie pe site-ul internet.

Manchester United consideră premature informațiile apărute în presa portugheză care lasă să se înțeleagă că atacantul portughez Cristiano Ronaldo trebuie să fie operat la glezna dreaptă, indică într-un comunicat clubul englez de fotbal.

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo s-a întâlnit miercuri, la Lisabona, cu medicii echipei engleze Manchester United, care l-au consultat pe fotbalist pentru a stabili gravitatea accidentării la glezna dreaptă, pe care acesta a suferit-o în timpul EURO 2008.

Brazilianul Jo, pe numele său adevărat Joao Albes De Assis Silva, atacantul echipei TSKA Moscova, a semnat un contract pe patru ani cu clubul englez Manchester City, a anunțat miercuri echipa engleză.

După cum informează cotidianul britanic "Daily Star", patronul clubului englez de fotbal Chelsea Londra, Roman Abramovici, este dispus să plătească până la 85 milioane lire sterline (107 milioane euro) pentru a-l achiziționa pe "eroul de la Viena", atacantul Fernando Torres.

Clubul englez de fotbal Liverpool este în negocieri avansate pentru transferul lui Nikola Saric, 17 ani, o mare promisiune a fotbalului danez, relatează El Mundo Deportivo.

Mijlocașul portughez Deco, 30 de ani, a semnat un contract în favoarea clubului englez de fotbal Chelsea, unde îl va însoți pe fostul selecționer al echipei naționale a Portugaliei, Luiz Felipe Scolari, numit la conducerea formației londoneze în locul israelianului Avram Grant.

Mijlocașul francez al echipei Chelsea, Claude Makelele, a semnat, la insistențele noului antrenor Luiz Felipe Scolari, prelungirea contractului cu actuala formație pe încă un an, înțelegerea urmând să expire în 2010.

Uniunea europeană nu va mai tolera mult timp cluburilor din Premier League recrutarea antrenorilor fără diplomele necesare, a declarat directorul tehnic al UEFA, Andy Roxburgh, amenințând echipele aflate în neregulă cu excluderea competițiilor europene.

Mijlocașul francez Samir Nasri a semnat un contract pe patru ani cu clubul englez de fotbal Arsenal Londra, pentru suma de 16,8 milioane euro, relatează site-ul oficial al internaționalului.

Șansele de transfer ale portarului brazilian, Heurelho Gomes, de a se transfera pe White Hart Lane în noul sezon, au crescut considerabil după ce clubul olandez PSV au recunoscut că au demarat negocierile cu Tottenham.
|
|
|
|
S-au nascut azi

Abbe Ibrahim
Togo
40 ani

Abdoul Yoda
Coasta de Fildeș
38 ani

Almamy Doumbia
Camerun
43 ani

C-tin Moldoveanu
România
83 ani

Claudiu Pascariu
România
38 ani
Cristian Dulca
România
54 ani

Daniele Mannini
Italia
43 ani

Daniele Padelli
Italia
41 ani

Darron Gibson
Irlanda
39 ani

Deon Burton
Jamaica
50 ani

Dominique Herr
Elveția
61 ani

Elías Figueroa
Uruguay
80 ani

Gheorghe Mărginean
România
54 ani
Ionuț Plămadă
România
37 ani

Iván Ramis
Spania
42 ani

John Sivebæk
Danemarca
65 ani

Lionel Charbonnier
Franța
60 ani

Marco Faraoni
Italia
35 ani
Marius Constantin
România
42 ani

Marius Gotea
România
37 ani

Mickaël Tavares
Senegal
44 ani
Mihai Tararache
România
49 ani

Nathan Craig
Țara Galilor
35 ani

Oleg Salenko
Ucraina
57 ani

Rodolfo Bodipo
Spania
49 ani

Roger Espinoza
Honduras
40 ani

Russell Anderson
Scoția
48 ani

Shaun Wright-Phillips
Anglia
45 ani

Simão Ayres
Brazilia
38 ani

Stanislav Bohush
Ucraina
43 ani

Steve Hodge
Anglia
64 ani

Sulley Muniru
Ghana
34 ani

Sven De Rechter
Belgia
35 ani
|
|
 |
|
|
|
|