|






























|
Ion Moldovan va ramane antrenorul Astrei si va avea ca obiectiv evitarea retrogradarii
Preşedintele clubului Astra Ploieşti, Ştefan Chiţu, a declarat că Ion Moldovan va rămâne antrenorul echipei şi în Liga I, iar obiectivul pentru acest sezon va fi rămânerea în primul eşalon fotbalistic.
" Am discutat despre problema staff-ului tehnic şi pot spune că deocamdată va rămâne acelaşi. Domnul Ion Moldovan va fi principal şi va lucra împreună cu Emil Ursu şi Gheorghe Niţu. Singura noutate va apărea la nivelul preparatorului fizic, pentru că Niculae (n.r. tatăl lui Marius Niculae) este dorit înapoi la Dinamo şi va merge acolo. Joi este programată reunirea lotului şi tot atunci vom discuta cu antrenorii despre contractele pe care le vor semna. Având în vedere că suntem nou-promovaţi, nu vom avea cine ştie ce obiectiv, deocamdată ne vom propune doar rămânerea în Liga I", a spus Chiţu.
Oficialul ploieştenilor a precizat că în ceea ce priveşte lotul pentru noul sezon, nu poate oferi prea multe detalii pentru că nu este nimic stabilit: " O să avem o discuţie cu antrenorii şi vom vedea cine va pleca sau de ce jucători avem nevoie pentru a ne întâri lotul. Singura certitudine, zic eu, ar fi Cristi Vlad, care a fost împrumutat şi va reveni. Mai sunt şi alţi tineri, dar nu cred că putem să ne bazăm pe ei, pentru că nu îi poţi arunca aşa repede în meciurile din Liga I. Avem nevoie de oameni cu experienţă, pentru a putea face faţă. Nici în ceea ce priveşte jucătorii împrumutaţi de la Dinamo, nu e nimic stabilit. Vom avea o discuţie în perioada următoare".
Ştefan Chiţu a mai afirmat că la stadionul Astra au fost demarate lucrările de modernizare, partea mai dificilă fiind creşterea capacităţii stadionului de la 5.000 la 7.000 de locuri. " Suntem o echipă nou-promovată şi am primit derogare de la FRF pentru capacitatea stadionului, dar deja am demarat lucrările pentru creşterea numărului de locuri. De asemenea, se mai lucrează şi la gazon, care va fi înlocuit. Vor fi modernizate grupurile sanitare, vestiarele şi se vor mai construi şi alte facilităţi. Muncitorii s-au apucat deja de treabă şi sper să fim gata în timp util", a conchis Chiţu.
Astra Ploieşti a promovat în Liga I după ce a terminat Seria I a Ligii a II-a pe locul 2, cu 67 de puncte, evoluând sub numele de FC Ploieşti. La finalul sezonului, şi-a schimbat denumirea în Astra Ploieşti.
Taguri:
Astra Ploiesti
Stefan Chitu
Ion Moldovan
obiectiv
evitarea retrogradarii
Emil Ursu
Gheorghe Nitu
Liga I
FC Ploiesti
» Astra Ploiesti - istoric rezultate
» Clasamentul Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Astra Giurgiu
Clubul Astra Giurgiu a anunţat, joi, că l-a achiziţionat pe internaţionalul finlandez Vahid Hambo, acesta semnând un contract pe pe două sezoane şi jumătate.
...
Formaţia Astra Giurgiu a învins, duminică, scor 4-1, echipa Farul Constanţa, într-un meci amical disputat pe stadionul "Marin Anastasovici", din Giurgiu....
Astra Giurgiu i-a achiziţionat pe jucătorii Constantin Dima şi Romário Pires, în cantonamentul din Turcia, cei doi semănând contractele prin care au devenit...
Astra Giurgiu a bifat şi cel de-al treilea meci amical din stagiul din Turcia, adversara elevilor lui Costel Enache fiind echipa elveţiană Young Boys Berna, iar partida s-a...
Echipa de fotbal Astra Giurgiu a învins formaţia turcă de ligă secundă Elazığspor cu scorul de 2-0, luni, într-un meci amical jucat în stagiul de pregătire din...
Echipa de fotbal Astra Giurgiu a ajuns, vineri, la un acord cu Ludogoreţ Razgrad pentru transferul portarului bulgar Plamen Iliev la campioana Bulgariei, a anunţat clubul de la sud de Dunăre pe...
Clubul Astra Giurgiu a anunţat, sâmbătă seară, că la gruparea giurgiuveană a ajuns fundaşul central Constantin Dima, în vârstă de 19 ani.
"Lotul echipei noastre are, în...
Atacantul congolez Dylan Bahamboula va părăsi gruparea Astra Giurgiu pentru a evolua la campioana Algeriei, CS Constantine.
Bahamboula, în vârstă de 23 de ani,...
Tehnicianul Costel Enache (45 ani) a semnat un angajament cu Astra Giurgiu, valabil până în vara anului 2020, urmând să debuteze oficial la meciul cu Sepsi,...
Omul de afaceri Ioan Niculae, administrator al Interagro, a fost condamnat, de Tribunalul Bucureşti la trei ani şi şase luni de închisoare în dosarul în care este...
Gheorghe Mulţescu a fost numit, duminică, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal Astra Giurgiu, în locul lui Marius Măldărăşanu, a anunţat clubul pe...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Abdisalam Ibrahim
Norvegia
35 ani
Anghel Iordănescu
România
76 ani

Antonios Minou
Grecia
68 ani

C-tin Arotăriței
România
32 ani

Carlos Grossmüller
Uruguay
43 ani

Cesc Fàbregas
Spania
39 ani

David Gray
Scoția
38 ani

E. Djemba-Djemba
Camerun
45 ani

F e r n a n d i n h o
Brazilia
41 ani

Georgi Asparuhov
Bulgaria
83 ani
Goran Ljubojević
Croația
43 ani

Ignacio Camacho
Spania
36 ani

Jovan Krneta
Serbia
34 ani
Juan Toloza
Chile
41 ani

Mariano Pernía
Spania
49 ani

Masashi Oguro
Japonia
46 ani

Matteo Longhi
Italia
45 ani

Octavian Trăistaru
România
39 ani

Pavel Chaloupka
Cehoslovacia
67 ani

Radja Nainggolan
Belgia
38 ani

Ruslan Malinovski
Ucraina
33 ani

Seo Dong-Myung
Coreea de Sud
52 ani

Shenif Feizula
România
45 ani

Viktor Getmanov
URSS
86 ani
|
|
|
|