Oficialii braşoveni au purtat, ieri, o primă discuţie cu primarul George Scripcaru, în vederea stabilirii bugetului pe sezonul 2009/2010.
Chiar dacă nu a rezolvat toate aspectele şi nu s-a stabilit un buget clar pentru ediţia de campionat 2009/2010, întîlnirea pe care patronul Ioan Neculaie şi preşedintele Dinu Gheorghe au avut-o cu primarul George Scripcaru poate fi considerată un prim pas pentru ca lucrurile la FC Braşov să meargă în direcţia bună. "Ne-am întîlnit cu primarul George Scripcaru, care a luat la cunoştinţă situaţia existentă la club în ceea ce priveşte exerciţiul financiar. Primarul ne-a spus ca va încerca să găsească soluţii pentru a sprijini în continuare activitatea clubului. Vom vedea ce va fi pe viitor, cert este că ne zbatem să găsim cele mai bune soluţii pentru ca echipei să îi fie bine", a mai spus Dinu Gheorghe.
Vrea să grăbească lucrurile
Oficialul braşovean face eforturi pentru a încheia cît mai repede un contract cu un tehnician care să continue munca începută de Răzvan Lucescu. Chiar dacă s-au făcut o mulţime de speculaţii că la echipă va fi adus un tehnician străin, se pare că pînă la urmă acesta va fi român.
"Avem cîteva variante pentru numirea unui antrenor şi dorim ca în cîteva zile să putem anunţa şi numele acestuia. Cel mai probabil, antrenorul pe care-l vom aduce la Braşov va fi român. Sper să ne înţelegem", a declarat Dinu Gheorghe pentru site-ul oficial al clubului.
Luni, primul antrenament
Fotbaliştii de la FC Braşov aveau programată mîine reunirea şi primul antrenament de după vacanţă, dar aceasta a fost amînată şi din cauza faptului că echipa nu are încă un antrenor principal. În aceste condiţii, jucătorii vor efectua primul antrenament luni. "Normal, noi ne dorim să găsim cît mai repede un antrenor pe care să îl prezentăm echipei, şi sperăm să batem palma cît mai repede cu un tehnician potrivit pentru FC Braşov", a mai adăugat Dinu Gheorghe. La reunire sînt aşteptaţi şi Dorel Zaharia şi Alexandru Bălţoi, fotbalişti care nu au intrat în vederile lui Răzvan Lucescu în returul sezonului 2008/2009.