Vedeta celor de la Atletico Madrid nu va părăsi capitala Spaniei în sezonul viitor. Aceasta o spune chiar preşedintele gruparii de pe Vicente Calderon, Enrique Cerezo. El a admis totusi ca Aguero ar putea pleca doar in cazul in care un club va achita clauza de reziliere de 60 de milioane de euro.
După ce l-a pierdut acum 2 sezoane pe Fernando Torres, clubul Atletico Madrid este hotărât să nu îşi vândă noua vedeta, Kun Aguero. Preşedintele echipei de pe Vicente Calderon, Enrique Cerezo, a declarat că argentinianul va rămâne la echipă şi în sezonul viitor.
"Stiu că echipele mari ale Europei sunt interesate de jucătorul nostru. Totuşi am vorbit cu apropiaţi ai lui Kun şi sunt convins că va continua şi în sezonul viitor tot cu noi", a spus Cerezo în Marca.
El a recunoscut totuşi că ar putea fi o variantă prin care Aguero ar putea părăsi capitala Spaniei.
"Nu am primit nicio oferta concretă, iar consiliul director a avut o întâlnire şi a stabilit: Kun Aguero nu este de vânzare şi doar dacă un club achită clauza de reziliere, ar putea fi posibil un transfer", a mai spus Cerezo.
Kun Aguero este printre cei mai urmăriţi jucători europeni ai momentului, având o clauză de reziliere de 60 de milioane de euro.