Fotbaliştii de la FC Braşov se reunesc astăzi, la ora 18.00, pentru primul antrenament de după vacanţă. Oficialii braşoveni spun că în cîteva zile vor anunţa şi numele noului antrenor.
Scurta vacanţă de care au avut parte fotbaliştii de la FC Braşov a trecut repede, iar de astăzi aceştia încep antrenamentele. Sub comanda cui? Ei bine... încă nu se ştie. Şi asta nu pentru că nu ar fi variante de antrenor care să continue la Braşov proiectul început de Răzvan Lucescu, ci pentru că, în acest moment, preşedintelui Dinu Gheorghe îi este destul de greu să "împartă" bugetul, atîta timp cît acesta nu este foarte bine bătut în cuie. Şi în ceea ce priveşte transferurile de care echipa are nevoie, lucrurile stau identic, astfel că, cel mai probabil, în zilele următoare FC Braşov va face antrenamentele sub comanda lui Daniel Isăilă şi Cristian Petre, şi cu aproape acelaşi lot cu care a încheiat sezonul.
"E păcat de echipa asta..."
"Trebuie să numim rapid un antrenor, dar uite că discuţiile se tot lungesc şi mi-e greu să fac calcule pentru că este vorba de banii clubului, şi nu ştim exact cîţi avem la dispoziţie în acest moment. Cu siguranţă însă, într-un fel sau altul, vom lua o decizie", spunea Dinu Gheorghe zilele trecute. Preşedintele braşovean trăieşte o stare de incertitudine şi în ceea ce priveşte situaţia lui la FC Braşov. "Am mai spus-o, o spun din nou... eu vreau să rămîn aici, dar trebuie să am garanţia că se poate face performanţă. Nu îmi place să lucrez decît atunci cînd mă bat pentru un obiectiv clar, nu pentru supravieţuire. E păcat de tot ce s-a făcut aici la Braşov, de echipa asta frumoasă, care ar putea face treabă bună în campionat, dacă ar avea tot ce îi trebuie", a mai adăugat oficialul
Fără Măldărăşanu, Rui Duarte şi Adriano
La primul antrenament de astăzi, de la reunire vor lipsi Marius Măldărăşanu şi Rui Duarte, învoiţi din cauza unor probleme personale, precum şi Paulo Adriano, fotbalist care şi-a încheiat contractul cu clubul şi nu a ajuns, cel puţin pentru moment, la o nouă înţelegere cu FC Braşov. Totuşi, la prima şedinţă din acest an se vor prezenta şi Dorel Zaharia şi Alexandru Bălţoi, fotbalişti care, deşi au contract cu clubul braşovean, nu au intrat în vederile fostului tehnician al echipei, Răzvan Lucescu, în sezonul 2008/2009. Jucătorii echipei FC Braşov nu au încă un program stabilit de pregătire, acesta urmînd a fi stabilit împreună cu noul tehnician, sigură fiind în acest moment vizita medicală pe care fotbaliştii o vor efectua marţi şi miercuri la Spitalul Judeţean din Braşov, unde vor merge în două serii.
Hadnagy s-a însurat
Atacantul lui FC Braşov, Attila Hadnagy a trecut sîmbătă la statutul de familist. Hadnagy s-a căsătorit, la Sfîntu Gheorghe, cu iubita sa, Gabriela, relaţia dintre cei doi durînd de cîţiva ani.
Petrecerea a avut loc la un restaurat din Sfîntu Gheorghe, iar naşii celor doi au fost Vasile şi Gizela Dochiţa. Hadnagy nu va avea prea curînd o lună de miere, pentru că astăzi îşi va relua pregătirile cu echipa.