|






























|
Sandu Negrean vrea sa readuca publicul bistritean la stadion
Jucătorul Sandu Negrean -foto centru-, care va fi şi antrenor secund al echipei Gloria Bistriţa din această vară, a declarat cu ocazia debutului pregătirilor pentru noul sezon, că îşi doreşte readucerea spectatorilor la stadion prin jocul formaţiei ardelene.
''Sper să avem rezultate bune în campionatul următor, să practicăm un fotbal cât mai spectaculos şi să ne îndeplinim obiectivele, primul dintre ele fiind, în opinia mea, salvarea de la retrogradare'', a afirmat Sandu Negrean.
''În ceea ce priveşte cooptarea mea în staff-ul tehnic, sunt fericit că munca pe care am depus-o aici a fost apreciată, că oamenii au avut şi au încredere în mine. Vreau ca acest prim pas spre antrenorat să fie cu noroc. Le mulţumesc băieţilor că sunt profesionişti şi ne ascultă. Suntem prieteni, iar în timpul antrenamentelor am convenit să ne respectăm reciproc. Mi-aş dori să am un final frumos de cariera. În sezonul trecut am jucat unde a fost nevoie de mine, dacă era nevoie şi în poarta, intram şi acolo. Mă bucur că am putut ajuta echipa'', a completat Negrean, citat de site-ul echipei ardelene.
Negrean consideră că ''printr-un joc cât mai spectaculos şi prin rezultate bune, lumea cu siguranţă va veni la stadion. Când am obţinut victorii frumoase, a fost plin stadionul''.
Taguri:
Sandu Negrean
Gloria Bistrita
» Gloria Bistrita - istoric rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Gloria Bistrița
Fostul preşedinte al clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a fost înmormântat, duminică, la ceremonie participând aproximativ 2.000 de persoane. Pădureanu a fost condus pe ultimul de...
Fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, după decesul lui Jean Pădureanu, că "pușcăria l-a omorât" pe fostul conducător al clubului Gloria Bistrița, luându-i...
Fostul președinte ale clubului de fotbal Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, decedat joi noaptea, la vârsta de 80 de ani, va fi înmormântat în data de 1 ianuarie la Bistrița, a anunțat...
Jean Pădureanu, fostul preşedinte al celor de la Gloria Bistriţa, a decedat joi noapte la vârsta de 80 de ani. Cel supranumit "Lordul" a pierdut lupta cu cancerul şi a încetat din...
Fostul președinte al clubului Sportiv Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, s-a stins din viață, în noaptea de joi spre vineri, în Spitalul Județean de Urgență Bistrița, a declarat...
Fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare în dosarul Transferurilor, ar putea fi eliberat condiţionat, după decizia de joi a...
Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că municipalitatea intenționează să cumpere stadionul "Jean Pădureanu", fiind dispusă să...
Formația Concordia Chiajna a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), echipa Gloria Bistrița, într-un meci reprogramat, vineri, în ultima etapă a Ligii 1, după ce joi seară a...
Fotbalistul ivorian Wilfried Kanon, care joacă pentru "lanterna roșie" Gloria Bistrița, este urmărit de echipe din Franța și Italia în vederea unui transfer, relatează presa din...
Gloria Bistrița a terminat la egalitate pe teren propriu, scor 0-0, cu formația CS Turnu-Severin, într-un meci din etapa a 32-a, în care oaspeții a ratat un penalty și au avut un jucător...
Antrenorul echipei Gloria Bistrița, Nicolae Manea, a declarat, după înfrângerea din meciul cu Viitorul Constanța, scor 0-2, și retrogradarea în divizia secundă, că speră ca formația sa...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Abdisalam Ibrahim
Norvegia
35 ani
Anghel Iordănescu
România
76 ani

Antonios Minou
Grecia
68 ani

C-tin Arotăriței
România
32 ani

Carlos Grossmüller
Uruguay
43 ani

Cesc Fàbregas
Spania
39 ani

David Gray
Scoția
38 ani

E. Djemba-Djemba
Camerun
45 ani

F e r n a n d i n h o
Brazilia
41 ani

Georgi Asparuhov
Bulgaria
83 ani
Goran Ljubojević
Croația
43 ani

Ignacio Camacho
Spania
36 ani

Jovan Krneta
Serbia
34 ani
Juan Toloza
Chile
41 ani

Mariano Pernía
Spania
49 ani

Masashi Oguro
Japonia
46 ani

Matteo Longhi
Italia
45 ani

Octavian Trăistaru
România
39 ani

Pavel Chaloupka
Cehoslovacia
67 ani

Radja Nainggolan
Belgia
38 ani

Ruslan Malinovski
Ucraina
33 ani

Seo Dong-Myung
Coreea de Sud
52 ani

Shenif Feizula
România
45 ani

Viktor Getmanov
URSS
86 ani
|
|
|
|