Clubul spaniol de fotbal Racing Santander, la care a evoluat în sezonul trecut fundaşul român Laszlo Sepsi, l-a numit în funcţia de antrenor pe Juan Carlos Mandia, informează agenţia Reuters.
Mandia, în vârstă de 42 ani, şi-a început cariera de tehnician la echipa de tineret a clubului Real Madrid, iar în acest an a fost la un pas de promovarea în Primera Division cu formaţia Hercules Alicante. El îl înlocuieşte la Racing pe Juan Ramon Lopez Muniz, care a plecat la Malaga după a reuşit să menţină în prima divizie gruparea din Santander, clasată pe locul 12 în campionatul spaniol.