E pauză competiţională, aşa că e vremea statisticii. La final de sezon se tot fac calcule şi ierarhii. Trupa lui Sorin Cârţu a terminat sezonul 2008-2009 pe locul 11, cu 44 de puncte strânse, iar cu această zestre a reuşit să mai urce în clasamentul all-time al primului eşalon din România. Faţă de anul trecut, echipa gorjeană a înregistrat un salt de doar un loc. Astfel, de pe locul 54, înregistrat în vara precedentă, oltenii au ajuns acum pe locul 53 în România. Lider absolut rămâne echipa din Ghencea, cu cea mai bună linie de clasament.
Clasament ciudat
Statistica tuturor timpurilor a Ligii I cuprinde un număr de 89 de echipe. Anul acesta s-a mai adăugat una, CS Otopeni, echipă care a şi retrogradat. În această ierarhie neoficială, dar ţinută de chibiţi, s-au luat în considerare rezultatele echipelor care au activat de-a lungul timpului în primul eşalon fotbalistic în perioada 1932-2009. Totul s-a făcut potrivit vechiului sistem de punctaj, cu două puncte acordate la victorie şi unul la egal. În aceste condiţii, de la an la an apar schimbări.
Cum era şi normal, unele site-uri de fotbal ţin pasul în termen real cu rezultatele înregistrate de echipe în Liga 1. În acest top apare şi echipa Pandurii care în ultimul an a reuşit să urce o poziţie în ierarhia all-time. Interesant e că foarte multe echipe nici nu mai există în ziua de astăzi, dar, graţie punctajului, au rămas în această statistică. De exemplu, Braşovia Braşov, Dragoş Vodă Cernăuţi, DUIG Brăilă, Dinamo Cluj, Aurul Brad, Ferrar Cluj, Carmen Bucureşti, Ciocanul Bucureşti, Tricolor Ploieşti sau Chinezul Timişoara sunt formaţii care de-a lungul timpului au jucat în Divizia A, dar, neavând rezultate, şederea lor pe această scenă a fost redusă în timp, între unul şi trei sezoane. Oricum, echipele care au depăşit norma de trei sezoane pe prima scenă fotbalistică a ţării sunt team-uri cunoscute.
La vârf, nicio schimbare
Anul trecut, Steaua era lider în acest clasament. Şi anul acesta, gruparea din Ghencea este pe primul loc, urmată de Dinamo şi Rapid. După cel de-al 61-lea campionat de Liga 1, Steaua a ajuns la 1020 victorii şi la 2459 de puncte în acest interval. Pe locul doi se află Dinamo, cu 60 de sezoane de Liga 1, 1012 victorii, 388 de remize, 412 înfrângeri, punctajul fiind de 2412. Ocupanta locului trei este Rapid Bucureşti, echipă care a acumulat 1960 de puncte, urmată de Universitatea Craiova cu 1595 de puncte strânse în decursul a 44 de campionate. Concluzionând, nimic nu s-a schimbat la vârful ierarhiei.
La cota 111
Prezenţi de patru sezoane în Liga 1, gorjenii deja urcă spre prima parte a clasamentului. După ultimul sezon, oltenii n-au prea avut o ascensiune notabilă, însă sunt şanse mari ca la anul, pe timpul acesta, târgujienii să urce mai multe poziţii. În cele patru sezoane în care au activat pe prima scenă a fotbalului românesc, gorjenii au jucat 132 de partide, din care au câştigat 41, au terminat la egalitate în 29 de partide, iar în 62 de jocuri au pierdut. Totodată, oltenii au marcat 111 de goluri şi au primit 158, punctele acumulate ajungând la cota 111. Anul trecut, gorjenii se aflau la egalitate cu Unirea Urziceni, dar cum ialomiţenii au devenit campioni ai României, aceştia au urcat în clasament până pe locul 48. Şi FC Vaslui, echipă care anul trecut era colegă cu Pandurii, a ajuns pe locul 47.
Am depăşit Crişana!
Pandurii a trecut cu bine ultimul sezon şi a mai adus ceva puncte în cont. Astfel, oltenii au depăşit doar echipa Crişana Oradea, care a rămas la borna 100 de puncte. Cum gorjenii au strâns 111 puncte, mai au nevoie doar de o victorie pentru a mai sălta un loc în clasament şi a ajunge din urmă Chinezul Timişoara. Sunt şanse mari ca Pandurii să ajungă şi pe locul 51 dacă vor obţine mai mult de cinci victorii şi astfel vor mai depăşi o echipă care nu va puncta, Dacia Unirea Brăila, cu 119 puncte.
În sezoanele precedente, echipa gorjeană urca mai mult în clasament. Astfel, Pandurii a înregistrat, an de an, salturi mari în această ierarhie, însă totul depinde de forma şi rezultatele echipei în cel de-al cincelea sezon de Liga 1.
Primul amical al Pandurilor
Marţi, 7 iulie, cu începere de la orele 20.00, Pandurii susţine primul meci amical din intersezon, pe stadionul Municipal, adversari fiind Internaţional Curtea de Argeş. Argeşenii sunt nou promovaţi în prima ligă, avându-l ca patron pe omul de afaceri Benone Lazăr, acelaşi care a susţinut, cu ani în urmă, şi pe Internaţional Piteşti, echipa de la care Pandurii l-au achiziţionat pe Armel Disney.
Piţurcă Jr., liber de contract: "M-am plafonat la Pandurii"
Alexandru Piţurcă a primit, ieri, din partea conducerii clubului Pandurii documentele prin care devine jucător liber de contract. Jucătorul a declarat că lasă în urmă Pandurii deoarece simte nevoia unei noi provocări. "Nu îmi mai găsesc locul aici, m-am plafonat!", spune fiul fostului selecţioner, care şi-a exprimat dorinţa de a evolua la o altă echipă din Liga I. "Este momentul să se încheie acest capitol din viaţa mea şi să caut o altă provocare. Aici m-am plafonat în ultima perioadă şi nu-mi mai găsesc locul. Vreau să fac pasul către o altă echipă din prima ligă, dar rămâne să văd ce oferte sunt şi să le analizez. Deocamdată nu e nimic concret", a mai adăugat Alexandru Piţurcă.
Fiul fostului selecţioner s-a transferat la Pandurii în anul 2007 ca jucător liber de contract, el venind de la ŢSKA Sofia, unde a evoluat în sezonul 2006-2007, după ce sezoanele precedente jucase în liga doua, un an pentru FC Caracal şi un an pentru Universitatea Craiova. Anterior, Piţurcă a fost jucătorul Stelei, unde a evoluat patru sezoane, în perioada 2000-2004, pentru o jumătate de sezon, în 2003, fiind împrumutat la SSV Regensburg.
Brazilianul Abreu, în probe la Pandurii
Atacantul brazilian Rogerio Abreu a efectuat duminică primul antrenament alături de Pandurii. Jucătorul va face deplasarea în cantonamentul din Austria, unde va fi testat de către Sorin Cârţu, antrenorul urmând a se decide, ulterior, asupra eventualei sale legitimări la formaţia gorjeană. Nu mai puţin de patru atacanţi - Pârvu, Simion, Arrieta şi Piţurcă – au plecat de la Pandurii, singurele vârfuri de care dispune Sorin Cârţu în momentul de faţă fiind Raskovic, Tilincă şi Stromajer.
Robert Vancea, posibil antrenor la Pandurii II
Mijlocaşul Robert Vancea oscilează între a mai continua un sezon ca fotbalist, la Pandurii, şi a se apuca de antrenorat. Închizătorul va împlini 33 de ani în toamna acestui an şi este la Pandurii din 2004. La reunirea echipei, acesta a anunţat că intenţionează să-şi înceapă cariera de antrenor. Surse din cadrul clubului susţin că Vancea va fi ofertat să preia conducerea echipei secunde. După retragerea lui Vancea, Florin Popete ar rămâne singurul fotbalist de la Pandurii care a activat şi în echipa care a promovat în prima ligă, în urmă cu patru ani.
Se înfiinţează Pandurii II
După ce Federaţia Română de Fotbal a revenit asupra deciziei de interzicere a comasării prin absorbţie sau fuziune şi a cesionării dreptului de participare în competiţii, conducerea Pandurilor reia în considerare proiectul Pandurii II. Energia Rovinari ar urma să devină echipa a doua a Pandurilor, ce va evolua în liga a III-a. Tratativele purtate pentru preluarea echipei Ralbex Turcineşti nu au dat rezultate, cel puţin pentru moment.
Abonamentele pentru noul sezon se pun în vânzare pe data de 15 iulie
Clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu va pune în vânzare abonamentele pentru noul sezon după data de 15 iulie. Secretarul general Daniel Băloi a precizat că toţi doritorii de abonamente le vor putea procura înaintea debutului noului sezon urmând ca tot atunci să se acorde şi abonamentele gratuite pentru pensionari şi persoane cu handicap: "Vom începe distribuirea abonamentelor pentru noul sezon după data de 15 iulie. Tot atunci se vor distribui şi abonamentele gratuite pentru pensionari, urmând să fie emise 200 de astfel de abonamente. Cererile pentru pensionarii care doresc să vină la jocuri şi pentru persoanele cu handicap vor fi depuse tot după data de 15 iulie 2009."
Conducerea clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu a stabilit ca preţul abonamentelor pentru noul sezon să fie neschimbat fiind păstrate preţurile din sezonul precedent, secretarul general precizând că s-a ţinut cont de criza economică atunci când s-a luat această decizie: "S-a ţinut cont şi de problemele financiare care afectează acum toate domeniile de activitate şi de criza economică atunci când s-a decis păstrarea aceluiaşi preţ la abonamente pentru noul sezon. La tribuna oficială un abonament va costa 500 lei, la tribuna 0 – 200 lei, la tribuna II-a – 150 lei şi la peluze – 50 lei."
LPF va omologa terenul de la Târgu Jiu pe data de 9 iulie
Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat că va efectua o inspecţie a stadionului Municipal din Târgu Jiu pe data de 9 iulie.
Conform prevederilor Legii nr. 4 / 2008 înainte de startul noului sezon competiţional se va efectua inspecţia pentru omologarea stadioanelor pe care se vor desfăşura jocuri de Liga I.
Comisia care va efectua omologarea este alcătuită din reprezentanţii locali al Direcţiei de Sport, Jandarmeriei, ISU, cei ai clubului Pandurii şi ai LPF, fiind delegaţi să se ocupe de omologări Sorin Satmari, Adrian Ionescu şi Mircea Călin.
Finala mică juniori B
Juniorii B ai clublui Pandurii au pierdut meciul din finala mică a Campionatului Naţional de Juniori, scor 2-1 pentru FC Argeş.
Golul victoriei celor de la FC Argeş a fost înscris de Pufu în ultimul minut de joc, după ce Pandurii au dominat repriza a doua a meciului şi au şi înscris golul egalării.
Prezent la meci, secretarul general al clubului Pandurii a precizat că şi locul patru ocupat de juniorii de la Târgu Jiu este unul onorabil pentru o grupă de juniori de la clubul târgujian fiind prima dată când se ajunge în această fază a întrecerii cu o grupă de juniori.
Juniorii de la Pandurii au ocupat locul I la turneul de la Nis
Juniorii de la grupa 1990 a clubului Pandurii Târgu Jiu au ocupat locul I la turneul de fotbal de la Nis. La întrecere au participat o selecţionată a regiunii Nis din Serbia, una din Salonic – Grecia şi o selecţionată formată din juniorii clubului Pandurii în care au fost incluşi în cea mai mare parte juniori ai grupei 1990 dar şi patru juniori de la grupa 1991 antrenaţi de Constantin Adriucă şi Dorian Gugu.
Scorul înregistrat de juniorii de la Pandurii în jocurile cu celelalte echipe participante au fost următoarele:
Niş – Pandurii 1-1 (a înscris Ularu)
Niş – Salonic 4-1
Pandurii – Salonic 5-0 (au înscris: Mondescu – 3, Daviţoiu şi Vulpe)
În clasamentul final pe locul I s-au clasat juniorii de la Pandurii, locul doi fiind ocupat de localnicii de la Niş iar locul trei de selecţionata din Salonic.
Coordonatorul grupului de gorjeni care s-au deplasat la acest turneu a fost directorul Direcţiei de Sport a judeţului Gorj, Robert Doicaru, turneul fiind organizat de Direcţia de Sport Gorj iar transportul juniorilor la Nis fiind asigurat de clubul Pandurii. (IMPACT IN GORJ)