Fotbaliştii clubului spaniol Levante, neplătiţi de mai multă vreme, au anunţat o grevă pe termen nelimitat începând de sâmbătă, echipa fiind retrogradată în divizia secundă.
Problema este că în ultimul meci, Levante ar trebui să joace duminică, în deplasare, în compania Real Madrid, care pregătise o mare sărbătoare, fiind campioană deja.
Purtătorul de cuvânt al echipei Levante, fundaşul Luis Manuel Rubiales, a anunţat public "grevă pe termen nelimitat" din cauza salariilor neplătite pentru ultimele 2 sezoane, declaraţia fiind făcută la sediul Asociaţiei fotbaliştilor spanioli (AFE), de la Madrid.