Internaţionalul francez Karim Benzema (21 ani), atacantul echipei de fotbal Olympique Lyon, va juca din viitorul sezon la formaţia spaniolă Real Madrid, care va plăti 35 milioane euro pentru acest transfer, plus alte 6 milioane, în funcţie de performanţele jucătorului, informează agenţia Reuters.
Real Madrid reuşeşte, astfel, să dea o nouă lovitură pe piaţa transferurilor, achiziţionând încă o mare vedetă a fotbalului mondial, după brazilianul Kaka şi portughezul Cristiano Ronaldo, suma totală achitată de madrileni pentru cei trei "galactici" depăşind 200 milioane euro.
Clubul din capitala Spaniei a confirmat transferul fotbalistului francez, anunţând că Benzema urmează să semneze un contract pe şase ani, după efectuarea vizitei medicale.
"Trebuia să luăm o decizie rapid şi am hotărât să-l lăsăm pe Karim să plece unde doreşte. Este o mutare importantă pentru el, cu doar un an înaintea Cupei Mondiale. Suntem conştienţi că pierdem un jucător de mare calitate, însă avea nevoie de o nouă provocare şi cred că este destul de puternic pentru a-i face faţă", a declarat antrenorul lui Lyon, Claude Puel.
Benzema, care a câştigat patru titluri consecutive de campion al Franţei cu Olympique Lyon, între 2005 şi 2008, anunţase anterior că doreşte să mai rămână un sezon la gruparea franceză.
"Acum două zile, Karim Benzema l-a informat pe preşedintele Jean-Michael Aulas că doreşte să se transfere la Real Madrid mai repede decât prevăzuse iniţial, clubul spaniol fiind singurul în afară de Lyon la care şi-a dorit să joace", a precizat gruparea franceză pe site-ul oficial.
Născut la Lyon din părinţi algerieni, Benzema a debutat în prima echipă a lui Olympique în anul 2004, cucerind titlul de golgheter al campionatului francez în sezonul 2007-2008, cu 20 de reuşite. În ediţia recentă încheiată din Ligue I, tânărul atacant francez a înscris 17 goluri, plus alte 5 în Liga Campionilor.