Mijlocaşul spaniol Ruben de la Red nu va putea juca în sezonul viitor pentru echipa spaniolă de fotbal Real Madrid, întrucât testele nu au putut depista cauzele problemelor sale cardiace, care au făcut ca internaţionalul iberic să se prăbuşească în timpul unui meci. De la Red nu a mai jucat din momentul în care şi-a pierdut cunoştinţa în timpul unui meci pentru Cupa Spaniei, pe 30 octombrie anul trecut, fiind suspectat de anomalii coronariene.
După multe luni de examinări "riguroase", Real a anunţat că din cauza eşecului acestora De la Red, component al echipei naţionale a Spaniei, nu va reveni în lot. El este produsul academiei de juniori a Realului, evoluând de 24 de ori în prima echipă, pentru care a înscris 2 goluri.