După ce l-a adus pe Gerlem, FC Vaslui mai aduce un jucător de la Farul Constanţa. Astfel, internaţionalul de tineret, Alexandru Măţel, a ajuns la un acord cu echipa lui Adrian Porumboiu.
Măţel, în vârstă de 19 ani, se va alătura echipei la finalul săptămânii, urmând să plece cu Vasluiul în turneul din Germania, care va începe luni. Măţel poate juca atât fundaş cât şi mijlocaş. "Este un jucător de perspectivă. Încă nu a semnat cu FC Vaslui, însă lucrurile sunt clare, jucătorul dându-şi acordul pentru un transfer la FC Vaslui", susţin surse din interiorul clubului FC Vaslui.
Măţel urmează să semneze un contract pe trei sezoane cu FC Vaslui.
Suceava îl vrea pe Andronic
Echipa de liga a doua şi-l doreşte pe fundaşul vasluian, care nu prea a prins echipa în sezonul trecut.
Preşedintele clubului Cetatea Suceava, Ciprian Anton, a confirmat că gruparea suceveană esteinteresată de “repatrierea” fundaşului central Dorian Andronic de la FC Vaslui.
"Da, îl dorim pe Andronic sub formă de împrumut. Am vorbit cu jucătorul şi el ar fi încântat să revină la Suceava, pentru că aici ar avea şansa să joace meci de meci. În cazul în care nu va fi oprit de antrenorul Cristi Dulca în lotul primei echipe, Dorian ar agrea în mod clar să-şi continue cariera la Suceava decât să joace la «satelitul» Vasluiului, în Liga a III-a", a declarat Ciprian Anton.
Un alt jucător dorit pe Areni este portarul vasluian, Mihai Luca. Venit la Cetate în vara anului trecut sub formă de împrumut de la FC Vaslui, portarul de doar 21 de ani, Mihai Luca, nu a reuşit să prindă niciun meci oficial în tricoul "galben-albaştrilor".
Acest lucru s-a datorat refacerii de după o accidentare destul de urâtă. Chiar dacă se află în lotul unei echipe destul de valoroase din prima ligă, Luca preferă să continue tot la Cetate: "Voi purta zilele viitoare o discuţie cu domnul Porumboiu pentru a-mi prelungi împrumutul la Suceava. Din câte am înţeles, cei de acolo intenţionează să mă orienteze spre FC Vaslui II, dar personal nu agreez această variantă. Aş prefera să lupt aici pentru un loc de titular, decât să joc în Liga a III-a", a spus Luca.
Sdrobiş vrea jucători de la Jiul Petroşani
Cei doi jucători care vor fi transferaţi vor pune umărul la promovarea satelitului, Sporting Vaslui.
Fostul manager al echipei Jiul, Ioan Sdrobiş, în prezent director tehnic la FC Vaslui, a declarat că va aduce la echipa din prima ligă doi jucători de la Petroşani: "Nu vreau decât jucătorii pe care eu i-am adus la Jiul. Am vorbit deja cu Porumboiu şi cu Şimota şi sper ca treaba să se rezolve", a spus Sdrobiş.
Fotbaliştii vizaţi de oficialii vasluieni sunt Daniel Vădrariu, în vârstă de 19 ani, care evoluează la închidere şi Alexandru Filip, mijlocaş stânga, care a trecut de vârsta majoratului.
"Eu le mulţumesc celor de la Jiul pentru că i-au ţinut pe copiii aduşi de mine care chiar au făcut treabă bună acolo. Consider că eu mi-am făcut datoria la Petroşani pentru că atunci când eram eu acolo 6 copii aduşi de mine erau titulari", a mai spus Ioan Sdrobiş.