Un grup de investitori, avându-l în frunte pe Vicente Soriano, a achiziţionat 51 la sută din acţiunile clubului spaniol de fotbal FC Valencia, confruntat cu o gravă criză financiară, informează presa spaniolă.
Soriano, care a părăsit postul de preşedinte al Valenciei în urmă cu o lună, a anunţat, în cursul unei conferinţe de presă, că societatea "Inversiones Dalport" şi-a propus să investească aproximativ 500 milioane euro în gruparea "liliecilor", pentru acoperirea datoriilor şi continuarea lucrărilor la noul stadion Mestalla.
"
FC Valencia s-a confruntat cu o serioasă problemă legată de lichidităţi, care i-a blocat planurile de dezvoltare. Însăşi existenţa clubului era ameninţă, însă acum nu mai este cazul", a preciziat Soriano.
Noua infuzie de capital ar putea opri şi exodul jucătorilor de la FC Valencia. După ce au fost nevoiţi să-l cedeze pe fundaşul Raul Albiol la Real Madrid, în schimbul sumei de 15 milioane euro, conducătorii clubului se pregăeau să-l vândă şi pe atacantul David Villa la FC Barcelona, pentru aproximativ 45 milioane euro, în timp ce fundaşul David Silva se afla, la rândul său, în vizorul lui Real
.