Astra Ploiesti a incheiat stagiul de pregatire de la Busteni, miercuri dupa-amiaza, cu o a doua partida amicala a zilei, jucata pe arena "Prahova", impotriva divizionarei C Juventus Bucuresti. Dupa remizele cu Poli Iasi si Otelul Galati, tot egal s-a terminat si confruntarea cu divizionara C, scorul final fiind 3-3, la capatul unui meci ce va fi repede uitat.
Astra Ploiesti – Juventus Bucuresti 3-3 (0-1)
Stadion: "Prahova". Spectatori: 100. Marcatori: Tigoianu (49, 74), Statescu (51)/Calintaru (31), Fatu (65), Lixandru (73 penalti).
Astra: Gh. Radu - Zapodeanu, Craciun, Botea, Ursu - Chirila, Paduraru - Leandro, Elsamni, Tigoianu - Mihaila. Au mai jucat: Ciuclea - Raducu, Lucan, Statescu, Samson. Antrenor: Ion Moldovan.
Juventus: Cata - Dima, Grigore, Dinu, Zaharia - Robicek, Rotaru, Chirvase, Calintaru - Radulescu, Fatu. Au mai evoluat: D. Paul – Stefan, Baicu, Rafael, Busuioc, Lixandru si Hideaki. Antrenor: Ionel Augustin.
Arbitri: Viorel Caunei (Plopeni) - Eduard Crangasu si Bogdan Bucur (ambii din Ploiesti).
Practic, antrenorul Ion Moldovan a vrut sa vada la lucru cat mai multi jucatori tineri, meciul fiind mai degraba un trial, in urma caruia s-a confirmat ca atacantul de 19 ani, Marius Tigoianu, fost jucator la Prefab Modelu, merita sa ramana in lotul prim-divizionarei, acesta avand o evolutie foarte buna, incununata si cu doua goluri marcate! Tigoianu a evoluat dezinvolt, castigandu-si un loc in lotul largit, acolo unde, dintre coechipierii sai de miercuri, se vor regasi foarte putini dintre colegi. "Comisarul" a testat o serie de jucatori, precum Ciuclea, Chirila si Ursu, de la Wylly Bacau, Mihaila (Oltchim Rm.Valcea), Raducu, Lucan si Cori (Alexandria). In plus au fost retestati japonezul Ali Elsamni, plus Leandro si Samson, care evoluasera si dimineata, cu Poli Iasi.
Dintre acestia, japonezo-egipteanul Ali va fi vazut pana sambata, povestea atacantului de 23 de ani fiind una interesanta. El a fost legitimat la Tokyo Verdy, fratele sau fiind tot fotbalist, iar tatal sau, egipteanul Elsamni, este un fost international al acestei tari! Ceilalti doi au fost scosi din calcule, prestatia lor neconvingand in amicalul cu Juventus.
Meciul se putea incheia chiar cu victoria ploiestenilor, care au irosit, la scorul de 2-1, un penalty, prin Paduraru, acesta sutand slab, in dreapta portarului, lovitura dictata corect de centralul Viorel Caunei. Nu acelasi lucru se poate spune despre oaspeti, care au punctat de la 11 metri, prin Lixandru, rezultatul final fiind unul just pana la urma.
Astra pregateste grupa de viitor
Pentru ca a avut sub observatie, la Busteni, o serie de jucatori tineri, unii dintre ei juniori, care promit, dar care nu pot face acum fata nivelului impus de primul esalon, antrenorul Ion Moldovan a gandit un program de antrenamente efectuate de un alt tehnician, angajat de club, care sa-i monitorizeze pe jucatorii de perspectiva, pentru inca o vreme. Ideea a fost imbratisata si de patronul Ioan Niculae, prezent si la acest joc, care doreste sa formeze un "schimb de maine" de calitate pentru Astra.
Sambata, cu International
Dupa revenirea de la Busteni, jucatorii echipei din "9 Mai" nu au avut nici macar o zi libera, Moldovan chemandu-i joi dupa - amiaza la un antrenament usor si recuperare. Astazi, divizionara A ploiesteana va pleca spre Mioveni, acolo unde maine, de la orele 11.00, va da piept cu o alta echipa nou-promovata in Liga I, International Curtea de Arges. Dupa acest joc amical, Moldovan va anunta lotul cu care se va pleca in turneul din strainatate.
Turneu in Slovenia
Astra va pleca luni intr-un turneu de pregatire si jocuri amicale in Slovenia. Destinatia aleasa a fost statiunea Murska Subota, din nordul Sloveniei, localitate aflata foarte aproape de granita cu Austria si Ungaria. Prahovenii vor disputa, pana in data de 24 iulie, cand este programata revenirea in tara, cel putin 4 meciuri amicale, la Subota, Astra avand "colega" de cantonament pe divizionara secunda Concordia Chiajna.
Lucrarile, in grafic
Intre timp,stadionul "Astra" este,in continuare, un adevarat santier,lucrarile de refacere a gazonului intrand in... ultima saptamana. Firma ce se ocupa de refacerea suprafetei de joc, a drenajului, de construirea unui sistem automat de udare si fertilizare a gazonului, promitand ca saptamana viitoare intreaga lucrare va fi finalizata.
In paralel, spatiul dintre suprafata de joc si peluza a fost "lungit" cu cativa metri, una dintre tribune fiind mutata, pentru ca stadionul sa indeplineasca normele impuse de Comisia de licentiere. Luni, 20 iulie, Liga Profesionista de Fotbal si Comisia de Licentiere condusa de Viorel Duru vor efectua inspectia de reomologare a arenei pentru meciurile din Liga I.
In plus, pana la revenirea echipei din Slovenia se spera si la finalizarea cantonamentului, care a fost suplimentat cu minimum 10 locuri, intreaga investitie in stadion facuta de patronul acestuia, Ioan Niculae, cifrandu-se la circa jumatate de milion de euro, bani in care este inclusa si suplimentarea capacitatii arenei, intr-un an, pana la 7000 de locuri pe scaune.