Oficialii vasluieni îşi doresc mai mult o calificare în grupele Europa League decât să câştige titlul de campioană naţională.
Adrian Porumboiu, finanţatorul vasluienilor, spune că obiectivul principal al echipei este calificarea în Europa League, iar lupta pentru titlu pică în plan secund.
"Putem să avem şansa să picăm cu un adversar mai facil sau poţi să ai ghinion. Sper să avem şansa să ne calificăm. Depinde de ce vom face în meciul decisiv. Mari speranţe ne punem în Europa League. Dacă nu ne calificăm anul acesta, pierdem timpul. Sunt mai importante grupele Europa League decât câştigarea titlului. N-aţi văzut în ce anonimitate se pregăteşte Unirea Urziceni, deşi e campioană? Ar trebui să se vorbească mult mai mult de campioana României", a spus finanţatorul "galben-verzilor".
Porumboiu a vorbit şi despre noul contract de sponsorizare care aduce în vistieria clubului un milion de euro pe an, semnat cu firma olandeză New Holland, sponsor şi la Juventus Torino: "E un contract foarte bun pentru noi cu un producător de utilaje agricole pe piaţa mondială. Această companie o mai sponsorizează şi pe Juventus, acum ar trebui să jucăm şi noi ca Juventus".
Vasluiul îl vrea pe Andrei Cristea
Dinamo a primit o ofertă de 700.000 de euro de la FC Vaslui pentru atacantul Andrei Cristea, însă a refuzat să-l vândă pe fotbalistul de 25 de ani. Vasluienii insistă de mai mult timp să-l achiziţioneze pe jucătorul alb-roşilor. Cristi Borcea i-a transmis lui Adrian Porumboiu că Andrei Cristea nu e de vânzare, în ciuda sumei extrem de tentante pentru dinamovişti. În schimb, fotbalistul dinamovist ar fi de acord să vină la FC Vaslui: "Vin şi pe jos la Vaslui. Aş fi şi foarte aproape de casă. În plus, FC Vaslui este un club unde se doreşte performanţă", le-a spus apropiaţilor Andrei Cristea.