FC Barcelona, campioana Spaniei şi a Europei la fotbal, se află începând de marţi într-un stagiu de pregătire de cinci zile la Londra, timp în care speră să i se alăture atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic de la Inter Milano.
Clubul "blaugrana" s-a instalat în localitatea Marlow, la aproximativ 60 km de capitala engleză, şi are în program două meciuri amicale pe Wembley, cu Tottenham şi echipa egipteană Al-Ahly.
"Barca" a reluat antrenamentele luni, la o săptămână după marea rivală Real Madrid, care se află în Irlanda. Barcelona a deplasat un lot de 28 de jucători la Londra, inclusiv argentinianul Lionel Messi, revenit din vacanţă cu o săptămână mai devreme. Lipsesc Iniesta, accidentat, şi internaţionalii care au participat la Cupa Confederaţiilor (Xavi, Pique, Busquets, Puyol şi brazilianul Alves), dar şi Eto'o, care negociază transferul la Inter în cadrul unui acord cu Ibrahimovic.