FC Vaslui şi-a reluat pregătirile, urmând ca în această săptămână să se antreneze doar acasă. Antrenorul Cristi Dulca şi-a propus să susţină câte două antrenamente zilnice, declarându-se mulţumit de modul în care au răspuns elevii săi în pregătiri.
"Am intrat în linie dreaptă şi abia aşteptăm primul joc oficial. Suntem nerăbdători să jucăm în meciurile adevărate. Suntem pregătiţi şi fizic şi psihic să facem faţă în orice competiţie. Echipa este mult mai puternică faţă de sezonul trecut", a spus Dulca.
Tehnicianul vasluian nu are mari probleme în lot, doar Hugo Luz acuzând dureri la gambe, însă va fi refăcut până la ora partidei tur cu Omonia Nicosia, de joi, 30 iulie.
"Medicul mi-a recomandat o pauză de cinci zile şi abia aştept să intru pe teren. Aştept cu nerăbdare şi debutul într-un meci oficial", a spus portughezul, care consideră că Vasluiul are forţa de a ajunge în grupele Ligii Europa: "Suntem mai puternici faţă de sezonul trecut. Cunosc o parte din jucătorii de la Omonia. Este o echipă puternică, însă considerăm că avem capacitatea de a trece de ciprioţi. Şi noi avem jucători de valoare, care pot face diferenţa în cele două întâlniri".
Gratis pentru abonaţi!
Oficialii FC Vaslui au decis ca abonaţii să intre gratuit la meciul tur cu Omonia Nicosia, din preliminariile Ligii Europa.
Meciul tur cu Omonia Nicosia, de joi, 30 iulie, a stârnit un mare interes. Oficialii FC Vaslui au decis o serie de facilităţi, astfel încât stadionul, la ora partidei, 21.00, să fie plin. Abonaţii vor avea acces gratuit la întâlnire, însă vor mai fi anunţate şi alte surprize pentru suporterii galben-verzi.
Finanţatorul Adrian Porumboiu declară că nu îi este frică de "dubla" cu ciprioţii şi speră ca echipa sa să meargă mai departe în Liga Europa: "Ciprioţii nu sunt mai buni ca Universitatea Craiova, echipa pe care am învins-o la ea acasă în ultima etapă a sezonului trecut. Te numeşti fotbalist dacă ajungi în grupele competiţiei, or, în acest moment, nici un component al lotului nostru nu a evoluat la un asemenea nivel".
Antrenorul Cristian Dulca se aştepta la un adversar mai facil, însă speră ca echipa sa să se mobilizeze pentru a tranşa calificarea încă de la partida tur: "Mă aşteptam la un adversar mai uşor. E bine însă şi aşa, echipa se va mobiliza mai tare în faţa Omoniei".
Prima manşă se va disputa pe 30 iulie, la Vaslui. Returul e programat pe 4 august, la Nicosia.