Jucătorul brazilian de fotbal Everson da Lima, testat în Austria de antrenorul Sorin Cârţu, a semnat un contract pe trei ani cu echipa Pandurii Târgu Jiu, urmând să facă parte din lotul pentru noul sezon competiţional.
După cum informează site-ul oficial al clubului tehnicianul a declarat: "
Am observat o serie de calităţi la Lima, la meciul nostru cu Ceske Budejovice, dar şi la cele care au urmat. Ramâne să vedem cu timpul dacă va confirma. Turul de campionat ne va edifica faţă de calităţile lui şi sper să le scoată în evidenţa şi pentru noi şi să ne ajute".
Antrenorul Sorin Cârţu a explicat că nu sa va baza pe Lima, din primele etape şi îi va lăsa timp de acomodare şi de pregatire pentru că el nu este la zi cu antrenamentele fizice.
În continuare, el a precizat: "
Lima a jucat bine, atunci când a jucat împortiva noastră, la echipa cehă la care era în probe şi a avut o evoluţie foarte bună în faţa vârfurilor noastre. Dar pe viitor are nevoie de acomodare cu sistemul de joc, cu ceea ce vrem noi să facem cu jucătorii cu care trebuie să joace pe teren, plus că el mai are de acumulat fizic".
Everson Lima a fost observat de Sorin Cârţu în meciul cu formaţia cehă Ceske Budejovice, scor 1-1, cerând conducerii să discute cu acesta posibilitatea unui transfer.