Ieri a avut loc în incinta hotelului Alcadibo prima conferinţă de presă a sezonului 2009 - 2010 a celor de la Internaţional Curtea de Argeş, reprezentaţi de către antrenorul Ştefan Stoica. Tehnicianul alb - roşiilor a vorbit despre situaţia actuală a echipei sale, despre meciul din această seară împotriva celor de la Oţelul Galaţi, dar şi-a exprimat şi regretele pentru situaţia celor de la FC Argeş, retrogradaţi în Liga a II-a.
"O să fie mult mai greu ca în Liga a II-a, dar mult mai frumos în acelaşi timp. Sper ca Internaţional Curtea de Argeş să reuşească să rămână în primul eşalon. Eu mi-am prelungit înţelegerea încă un an şi sunt pregătit să lupt. Ţinând cont de valoarea individuală a jucătorilor aduşi, cred că reuşim să punem pe picioare o echipă puternică. Observ acest lucru de la o zi la alta şi asta mă bucură foarte mult. Recunosc, deocamdată încă mai suferim la capitolul relaţii de joc, însă nu sunt îngrijorat de acest lucru pentru că totul tinde spre bine. Este normal acest lucru pentru că pauza a fost foarte scurtă. Oricum, avem linişte la echipă, o linişte chiar enervantă.", a declarat Ştefan Stoica.
Campanie mulţumitoare de achiziţii
"Sunt foarte mulţumit de achiziţii. În linii mari, ce ne-am dorit am adus. Pe partea de transferuri am câştigat detaşat în faţa celorlalte nou-promovate. Avem un portar foarte valoros. Cu toţii ştim că Marius Popa este unul dintre cei mai buni portari ai ţării. În linia de fund avem trei jucători noi care au lăsat o impresie foarte bună în această scurtă perioadă de pregătire. Mijlocul l-am întărit cu jucători de viteză, ceea ce aveam cel mai mult nevoie. Îl avem acum pe Kone, un jucător cu reale calităţi, care va juca fără niciun fel de probleme mâine (n.r. astăzi), cu Oţelul. După acea accidentare, starea lui de sănătate este foarte bună. S-a exagerat atunci. În compartimentul ofensiv, avem 4 - 5 atacanţi buni şi chiar dacă sunt mai tineri, eu sunt dispus să risc, pentru că tinerii, dacă nu sunt jucaţi le răpeşti şansa de a se afirma. Ceea ce m-a surprins este faptul că jucătorii m-au ajutat mult prin atitudinea lor pozitivă. Toţi s-au acomodat de parcă ar fi fost aici dintotdeauna.", a declarat tehnicianul argeşean.
"Regretabil, ceea ce s-a întâmplat cu FC Argeş!"
"Îmi pare nespus de rău pentru ceea ce s-a întâmplat cu FC Argeş. Ar fi fost frumos să fim cu două echipe în Liga I. Suntem cu toţii din acest oraş, este locul pe care îl iubim, iar faptul că s-a întâmplat ce s-a întâmplat nu poate fi decât regretabil din punctul meu de vedere. E păcat că FC Argeş este în Liga a II-a. Sincer, de mic copil mi-a plăcut FC Argeş. Eram la Craiova şi ţin minte că noi eram cele mai puternice cluburi din provincie, iar la nivel de copii şi juniori, singurii care produceam pe bandă rulantă. Marea luptă la acest capitol se dădea între Universitatea Craiova şi FC Argeş. Din aceste două cluburi plecau valorile. Nu trebuia să se ajungă aici. Sunt lucruri mult mai murdare decât sportul în ţara asta, iar ei au început cu sportul. Regretabil!", a spus Fane Stoica.
Aproape tot lotul este apt pentru partida din această seară
"În ultima vreme, Oţelul a dispărut de tot din peisaj. Nu am avut cum să-i urmăresc foarte mult. Oricum, cu studiul adversarului de mâine stăm destul de bine şi sper să câştigăm, pentru că avem mare nevoie să începem cu dreptul acest campionat. Avem destule atuuri. Avem do-rinţă, linişte, o echipă aşezată, un portar foarte bun, entuziasm, chiar dacă acesta nu este concludent, pentru că nu entuziasmul este cel care contează cel mai mult, ci profesionalismul. Probleme de lot nu avem. Cu excepţia lui Vezan, care a avut probleme la genunchi şi Cătălin Lazăr, care are nişte probleme la umăr, tot lotul este valid. Dacă începem bine acest tur de campionat, conducerea a promis şi nişte prime.", a declarat antrenorul celor de la Internaţional Curtea de Argeş.
Fiul antrenorului s-a transferat la Rovinari
"Cei doi jucători proaspăt sosiţi în probe sunt cam obosiţi. Sunt în urmă cu pregătirea fizică, iar timp nu prea mai este să stăm după ei. Fiul meu, Alexandru, a părăsit şi el echipa. Şi-a dat seama că nu face faţă în acest moment. Chiar dacă sunt tatăl lui, rea-litatea este numai una. Copilul a înţeles şi sunt mândru de acest lucru. Chiar el a venit şi mi-a spus: "Tată, eu de-acum îmi văd singur de drum. Nu are rost să mai stau, pentru că nu fac faţă şi te încurc şi pe tine". Mai avem o situaţie incertă, dar care sper să se rezolve cât mai repede. Este vorba despre portarul Arcaba, căruia nu i-a venit hârtia care să-l dea liber de contract.", a declarat Ştefan Stoica.