FC Vaslui, reprezentanta României în Cupa Intertoto la fotbal, este interesată de transferul a doi jucători bulgari, mijlocaşul ofensiv Hristo Iovov (foto) şi fundaşul dreapta Jivko Milanov.
Surse autorizate au dezvăluit că transferul internaţionalului bulgar de 30 de ani la gruparea moldavă e ca şi perfectat. Stoichiţă l-a avut elev pe Iovov pe cînd a antrenat-o pe Aris. Alintat “Bijutierul” pentru calităţile sale tehnice, vîrful are 29 de jocuri şi 6 goluri pentru “naţionala” Bulgariei, el evoluînd 83 de minute şi în Bulgaria - România 1-0, în preliminariile lui Euro 2008. Iovov a mai jucat la Levski Sofia, Lokomotiv Sofia, Litex Loveci şi TSV 1860 München.
Despre celălalt internaţional bulgar, Milanov (Levski Sofia), a cărui iubită este fiica preşedintelui Federaţiei bulgare, Borislav Mihailov, au existat relatări în presă că ar fi dorit de Dinamo Bucureşti.