Viorel Moldovan a debutat cu dreptul la Braşov, reuşind să câştige la Alba-Iulia prin golul marcat de Hadnagy în minutul 40.
În ciuda scorului, Unirea Alba-Iulia v-a dat mari bătăi de cap…
E adevărat, nu ne-a fost deloc uşor. Din fericire am reuşit o victorie importantă, care sper să ne dea moral pentru următoarele meciuri. Îmi felicit echipa pentru că a luat trei puncte în faţa unui adversar greu, care ne-a pus probleme.
A fost unsprezece metri în ultimul minut?
Nu ştiu dacă a fost penalty la acea fază, dar arbitrul a fost aproape de fază şi a făcut semn că a fost simulare. Eu de pe bancă nu am văzut foarte bine, însă arbitrul a fost foarte bine plasat, iar el este suveran pe teren.
Mulţumit de felul cum a fost făcută pregătirea echipei?
Mi-aş fi dorit să pot face eu pregătirea cu ei, mai sunt multe lucruri de pus la punct. Sper ca în următoarele meciuri să fim mai agresivi. Vreau de la jucători o agresivitate pozitivă şi un presing mai avansat.
Mai ai nevoie de întăriri?
Sunt mulţumit, am un lot echilibrat, valoros, jucătorii sunt receptivi la ceea ce vreau de la ei.
Revine Rui Duarte la antrenamente?
Situaţia lui este incertă, mai multe lucruri ştie preşedintele. Este un fotbalist valoros pe care îl aştept. Sper să revină la sentimente mai bune faţă de FC Braşov.
"E fratele mai mare"
Aflat de nici o săptămână la echipă, Viorel Moldovan şi-a pus deja amprenta asupra jucătorilor FC Braşov, care au simţit în el un nou Răzvan Lucescu. Noul tehnician a ştiut să îi motiveze, lucru confirmat şi de marcatorul unicului gol, Hadnagy. "Vio ne-a motivat toată săptămâna şi a fost alături de noi, e ca un frate mai mare. Seamănă mult cu Răzvan, au în mare cam aceleaşi idei", a comentat atacantul braşovean.
"Elevilor mei le-am vorbit şi le vorbesc mereu despre fotbal. Este lucrul cel mai important. Principiile acestui sport sunt aceleaşi, important este să le transmiţi ceea ce vrei tu şi să te faci înţeles", Viorel Moldovan, antrenor FC Braşov
"Avem forţa să ajungem în Liga Europa! Echipa are potenţial"
Tehnicianul echipei FC Braşov, Viorel Moldovan, a vorbit despre primul său succes de la echipa de sub Tâmpa. 'Moldo-gol' are încredere în echipa închegată de Răzvan Lucescu în ultimele două sezoane şi spune că jocul din prima etapă îi dă mari speranţe că Braşovul va obţine la finalul acestui sezon un loc de cupă europeană.
"Mai avem multe lucruri de pus la punct şi le vom pune. Eu trebuie să le iau din mers, pentru că am venit de o săptămână, însă am aici un grup ambiţios, cu un potenţial deosebit şi de o calitate umană excepţională. Eu cred că vom reuşi să îndeplinim obiectivul la finalul sezonului, adică să ocupăm un loc de Europa League", a declarat Moldovan pentru sptfm.
FC Braşov s-a impus ieri, în deplasarea de la Alba Iulia, în faţa Unirii, cu scorul de 1-0, unicul gol al partidei fiind marcat de Attila Hadnagy.