FC Vaslui a luat o opţiune serioasă pentru calificarea în play-off-ul Europa League, după victoria în faţa Omoniei, scor 2-0. "Galben-verzii" mai au doar un hop-meciul retur din Cipru care se va disputa marti.
Chiar dacă ciprioţii sunt oprimişti şi încă mai cred în calificare, Adrian Porumboiu este convins că echipa sa va fi cea care va merge în următorul tur.
"Dacă avem valoare, vom trece şi peste căldură, şi peste atmosfera făcută de suporterii ciprioţilor şi ne vom califica. Şi ei joacă în aceleaşi condiţii, chiar dacă sunt mai obişnuiţi ca noi. Avem şi noi jucători obişnuiţi, Mike, născut la 40 de grade în Zimbabwe. Dacă la atacanţii pe care îi avem, Mike, Wesley, Burdujan, nu marcăm aici, atunci unde mai înscriem?", a declarat patronul vasluienilor la GSPTV.
Topiţi la 42°C!
Până la antrenamentul oficial al Vasluiului de luni seară, programat la ora 19.00, Cristi Dulca şi-a ţinut cantonaţi jucătorii în Hotelul Hilton din Nicosia, din cauza căldurii excesiv de mari.
Ieri, la ora 14.00, termometrele indicau 42,8 de grade Celsius. "După ce am avut o şedinţă video în care am studiat din nou jocul Omoniei, intenţionam să mergem la un club unde jucătorii să se relaxeze. Ne-a fost imposibil să ieşim însă din hotel pentru că toate cluburile de bowling se deschid aici la ora 17.00. Am renunţat să mai mergem pentru că la ora 19.00 am avut programat antrenamentul oficial. Aproape totul este închis în Nicosia pentru că temperatura este insuportabilă", a spus Dulca.
Primă de 10.000 de euro de jucător
Tehnicianul moldovenilor mai speră ca la ora meciului, programat la ora 19.00, temperatura din Nicosia să fie una normală. "Am prins o perioadă cu temperaturi normale pentru ciprioţi. Ei nu sunt deloc speriaţi pentru că aşa e în fiecare an ", a spus Dulca. Meteorologii au anunţat 37 de grade Celsius la ora jocului de azi. Altfel, dacă vor obţine calificarea în play-off-ul Europa League, fiecare jucător de la Vaslui va fi recompensat de conducere cu câte 10.000 de euro. "Este normal ca o parte din banii pe care îi va încasa clubul în caz de calificarea în grupele Europa League să se ducă în buzunarul jucătorilor", a spus Adrian Porumboiu.
"Dacă avem valoare, vom trece şi peste căldură, şi peste atmosfera făcută de suporterii ciprioţilor şi ne vom califica", Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui
"Dacă am fi eliminaţi, ar fi bineînţeles un eşec, dar asta nu înseamnă că ar fi o tragedie sau că echipa nu are valoare. Trebuie să avem răbdare", Takis Lemonis, antrenor Omonia