"Astra va veni la Braşov să îşi vîndă scump pielea", declara, ieri, tehnicianul braşovean
"Nici nu concep altă variantă decît cea a victoriei. Este primul meci acasă, vom juca în faţa propriilor suporteri şi trebuie să le aducem această bucurie. Eu sper să avem parte de cît mai mulţi braşoveni alături de noi. Fotbalul fără suporteri este ca nunta fără lăutari. Cu siguranţă, noi vom face tot ce ne stă în putinţă pentru ca ei să plece meci de meci mulţumiţi de la stadion. Trebuie însă să ştie că avem nevoie de suporteri, pentru că, în mod clar, ne pot influenţa pozitiv prin prezenţa lor. Altfel joci cu un stadion plin...", spunea Viorel Moldovan la conferinţa de presă de ieri.
Un adversar incomod
Tehnicianul braşovean este convins că partida nu va fi una uşoară, chiar dacă Astra este una dintre nou promovatele actualei ediţii de campionat. "Cu siguranţă va fi un meci dificil cel cu Astra. I-am urmărit foarte atent în meciul din prima etapă cu Pandurii şi, chiar dacă au pierdut, eu cred că sînt o echipă periculoasă. Şi-au creat foarte multe ocazii, şi cred că doar experienţa a făcut diferenţa între ei şi adversari. În mod clar vor veni la Braşov dispuşi să îşi vîndă scump pielea, dar dacă noi ne facem aşa cum trebuie jocul, nu cred că o să avem probleme", spunea Moldovan.
Vrea agresivitate
Viorel Moldovan a mai menţionat că nu se teme de începutul de campionat, mai puţin convingător pentru echipa sa, fiind de asemenea convins că în scurt timp jocul lui FC Braşov va fi aşa cum îşi doreşte el să fie. "Pe undeva este normal ca la începutul campionatului să fie o reţinere la toate echipele, nu numai la noi. Apar jucători noi, antrenori noi, echipele îşi intră mai greu în ritm după vacanţă, şi tocmai de aceea returul este mereu jucat la o intensitate mai mare. Eu sînt însă încrezător şi ştiu că băieţii vor ajunge la nivelul pe care ştiu eu că îl pot atinge. Eu îmi doresc agresivitate, exact ce ne-a lipsit la Alba, de asemenea vreau să punem presiune pe adversar, să nu le lăsăm culoare adversarilor, să recuperăm mingea cu uşurinţă şi să fim compacţi. Am un lot cu fotbalişti inteligenţi şi sînt convins că în scurt timp vom fi aşa cum ne dorim cu toţii să fim. Există potenţial foarte mare aici, la Braşov, unde grupul şi atmosfera sînt aşa cum ar trebui să fie la o echipă", a mai precizat antrenorul lui FC Braşov.
"Vom ajunge unde ne dorim"
Antrenorul braşovenilor recunoaşte că i-ar fi plăcut să fi preluat echipa de la începutul pregătirii, pentru a putea să pună la punct din timp, anumite aspecte importante într-un joc de fotbal. "Este drept că nu este tocmai bine să preiei o echipă cu cîteva zile înainte de startul campionatului. Mi-ar fi plăcut să încep eu pregătirea pentru a pune la punct anumite aspecte la care ţin. Aşa a fost să fie, dar nu spun că ceea ce s-a făcut nu a fost bine. Cu siguranţă va fi bine, pentru că am încredere în receptivitatea jucătoriulor mei. Trebuie să mergem pe linia victoriei, pentru că se ştie deja că victoriile atrag victorii şi în felul acesta creşte şi valoarea", a concluzionat Moldovan.
O performanţă notabilă
Viorel Moldovan consideră că performanţa Timişoarei, care miercuri seară a eliminat pe Şahtior Doneţk din turul III preliminar al Ligii Campionilor, este una notabilă, cu care România ar trebui să se mîndrească. "Fără doar şi poate este o performanţă notabilă pentru fotbalul românesc, pentru că nu este tocmai simplu să elimini cîştigătoarea Cupei UEFA. Este foarte important faptul că şi-au asigurat participarea în Europa League, şi îmi doresc foarte tare ca toate echipele care sînt implicate în cupele europene să facă multe puncte, de care pînă la urmă vom profita cu toţii. O prezenţă cît mai îndelungată în competiţii importante nu face altceva decît să crească valoarea fotbalului de la noi. Alta este încărcătura în astfel de jocuri cu miză extrem de importantă".
20 de lei, un bilet la meciul cu Astra
Biletele pentru meciul cu Astra vor fi puse în vînzare, astăzi şi sîmbătă, la casele de bilete de la Stadionul Tineretului. Preţul biletelor este următorul: peluză şi tribuna a II-a: 20 de lei, tribuna I: 25 lei, iar la oficială un bilet costă 150 de lei. Vineri şi sîmbătă, fanii vor putea achiziţiona abonamente doar la tribuna a II-a (sectoarele D şi E), respectiv la tribuna I, sectorul R. Începînd de luni, 10 august, se va relua vînzarea abonamentelor.