Patronul Porumboiu spune că nu e îngrijorat de înfrîngerea de la Tîrgu Jiu: "Anul trecut am început fulminant, dar am terminat gîfîind".
- Domnule Porumboiu, vă aşteptaţi să pierdeţi cu Pandurii după ce aţi scos-o pe Omonia?
- Nu, dar nu sînt îngrijorat. Am jucat bine, dar preferam să evoluăm prost şi să cîştigăm. Am mai luat şi un gol nepermis, dar asta e.
- Ce a lipsit Vasluiul pentru a obţine un rezultat bun la Tîrgu Jiu?
- N-am arătat ca o echipă cu pretenţii de Europa League. Poate că şi jucătorii au fost puţin obosiţi, dar asta nu e o scuză. Mai ales că ne aşteaptă o lună de foc, atît în campionat, cîr şi în cupele europene.
- Lumea vă vedea la începutul sezonului favorită la titlu. Cum e acum?
- Sperăm să nu-i dezamăgim pe cei care ne văd campioni. Obiectivul nu e în pericol, abia am jucat un meci. Şi poate e mai bine aşa. Anul trecut am bătut Steaua în prima etapă, dar am terminat campionatul gîfîind.
"Ce să facem, mai mîncăm şi lămîie, nu numai miere. Nu cred că se pune problema oboselii, am făcut presing pînă în ultima clipă" - Cristian Dulca, antrenor FC Vaslui