|






























|
Condescu: Comisiile FRF trebuiau sa se sesizeze in cazul meciului cu FC Vaslui
Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat, vineri, că, în opinia sa, comisiile FRF ar fi trebuit să se autosesizeze în legătură cu faptul că FC Vaslui a folosit, la meciul cu echipa gorjeană, şase jucători extracomunitari.
" Eu am avut o discuţie cu domnul Adrian Porumboiu pe această temă, dar mai întâi l-am întrebat pe antrenorul Emil Săndoi cum a putut face această greşeală. El mi-a spus că nu e nicio greşeală şi că lui i s-a transmis că Zmeu are cetăţenie română. Nu este de competenţa noastră să aflăm dacă e aşa sau nu, ci a comisiilor federaţiei. Că suntem simpatici sau antipatici, FC Vaslui nu trebuie să se supere pe noi atunci cânt sunt şi ei la rândul lor trimişi la comisie. Cred că n-au rost nici ironii aici şi nici altfel de răutăţi. E un caz pe care comisia trebuie să-l rezolve. Noi nu avem niciun interes şi nu am discutat cu nimeni despre acest lucru. Eu ştiu că domnul Porumboiu ţine foarte mult la regulament şi îl va respecta, iar eu am avut deja o discuţie cu dânsul şi a zis că nu e nicio problemă pentru că Zmeu ar avea cetăţenie română", a declarat Condescu.
Preşedintele Condescu a adăugat că nu clubul Pandurii avea obligaţia să depună contestaţie, ci comisiile FRF trebuiau să se autosesizeze: " Noi nu avem acces la dosarele jucătorilor şi de aceea sunt comisii abilitate care se ocupă de aceste probleme. Comisiile aveau obligaţia să se autosesizeze. Comisia poate să analizeze oricând, nu cred că e un termen anume pentru acest lucru. Nu au trecut nici 30 de zile de la meciul cu CF Vaslui pentru că noi pe 26 aprilie am jucat acolo. E adevărat că cei de la Galaţi au sesizat prima dată, dar lor li s-a răspuns de la Liga Profesionistă că Zmeu are cetăţenie dublă. Sau că N'Doye ar avea şi paşaport portughez. Ei au folosit în acelaşi timp şase jucători extracomunitari", a spus Condescu.
Marin Condescu a precizat că Zmeu este înregistrat ca moldovean la FRF. " Deocamdată, nu s-au omologat rezultatele, iar în acest caz numai comisia poate decide şi poate lua măsuri. Cetăţenia română se publică în Monitorul Oficial şi sunt anumite condiţii în care se obţine. La federaţie, Denis Zmeu este înregistrat ca moldovean, deci nu este cunoscut ca fiind cetăţean român. Conform legislaţiei române, ca să i se acorde cetăţenia Română sunt nişte condiţii pe care Zmeu nu le îndeplinea, deci sub doi ani şi jumătate nu putea obţine în nici un caz cetăţenia", a precizat Condescu.
Adrian Porumboiu, finanţatorul echipei FC Vaslui, a afirmat că memoriul depus de către Pandurii este total inutil: " Din câte ştiu eu nu este real acest lucru. Oamenii sunt ridicoli, au depăşit termenul în care puteau să conteste. Au avut la dispoziţie, conform regulamentului disciplinar, 48 de ore plus încă 15 zile după meci. De ce nu au făcut atunci dacă aveau dreptate? S-au apucat ei acum să facă valuri degeaba. Ce să mai spun? Sunt simpatici aceşti oameni".
Gruparea Pandurii Târgu Jiu a trimis, vineri, către Comisia de Disciplină a FRF, o solicitare prin care îi cere acesteia să analizeze faptul cã gruparea FC Vaslui a folosit, la meciul direct, contând pentru etapa a 32-a, şase jucători extracomunitari. Jucătorii extracomunitari folosiţi de FC Vaslui în acest joc sunt Denis Zmeu din Republica Moldova, Milorad Bukvici, Marko Ljubinkovici, Petar Jovanovici din Serbia, Ousmane N'Doye din Senegal şi Mike Temwanjera din Zimbawe.
Mediafax
Taguri:
Marin Condescu
FC Vaslui
Pandurii Targu Jiu
jucatori extracomunitari
Adrian Porumboiu
Emil Sandoi
comisiile FRF
» Pandurii Targu-Jiu - istoric rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Pandurii Târgu-Jiu
Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, i-a răspuns ironic, oficialului FCSB Mihai Stoica, după afirmaţiile acestuia că antrenorul clujenilor ar fi semnat cu un club din China:...
Antrenorul Ștefan Nanu a demisionat de la Pandurii Târgu Jiu după doar două săptămâni de antrenamente, motivând că nu i-au fost acceptate toate clauzele...
Antrenorul echipei Pandurii Târgu-Jiu, Flavius Stoican, a declarat, duminică, după retrogradarea în Liga 2, că spera ca formaţia sa să scoată punct sau puncte la...
Dragoș Firțulescu, unul dintre jucătorii care a devenit om de bază în echipa Pandurilor, spune că toți colegii săi își doresc o victorie istorică în meciul de...
Mijlocaşul defensiv Ionuț Cioinac (26 ani) pleacă de la Pandurii Târgu-Jiu şi va ajunge la Dacia Chișinău, formație care-și dispută finala campionatului cu Sheriff Tiraspol....
În acest moment, Pandurii Târgu-Jiu se luptă pentru salvarea de la retrogradare, în timp ce FC Botoşani este lipsită de orice griji. Gorjenii sunt în luptă directă cu Concordia Chiajna şi...
Formaţia Pandurii Târgu Jiu a terminat la egalitate, vineri, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Gaz Metan Mediaş, în primul meci al etapei a XIII-a, penultima a play-out-ului Ligii I....
Arbitrul Radu Petrescu va conduce la centru meciul Pandurii Târgu-Jiu - Gaz Metan Mediaş, care va avea loc, vineri, de la ora 20:30, în etapa a 13-a a play-out-ului Ligii 1....
Lucrările de realizare a noului stadion "Municipal" din Târgu-Jiu, în valoare de 20 de milioane de euro, sunt în graficul stabilit, au anunțat autoritățile locale. Potrivit...
Clubul Pandurii Târgu-Jiu va începe sezonul 2017-2018 cu o penalizare de 3 puncte, valabilă doar dacă echipa se va menține în Liga 1, a anunțat, miercuri, Comisia...
Ultima victorie le-a readus speranţa pandurilor că vor reuşi să rămână în Liga 1 şi în următorul sezon. "Sunt mândru de băieții mei! Vrem să încheiem campionatul cu capul sus....
|
|
|
|
S-au nascut azi

Abdisalam Ibrahim
Norvegia
35 ani
Anghel Iordănescu
România
76 ani

Antonios Minou
Grecia
68 ani

C-tin Arotăriței
România
32 ani

Carlos Grossmüller
Uruguay
43 ani

Cesc Fàbregas
Spania
39 ani

David Gray
Scoția
38 ani

E. Djemba-Djemba
Camerun
45 ani

F e r n a n d i n h o
Brazilia
41 ani

Georgi Asparuhov
Bulgaria
83 ani
Goran Ljubojević
Croația
43 ani

Ignacio Camacho
Spania
36 ani

Jovan Krneta
Serbia
34 ani
Juan Toloza
Chile
41 ani

Mariano Pernía
Spania
49 ani

Masashi Oguro
Japonia
46 ani

Matteo Longhi
Italia
45 ani

Octavian Trăistaru
România
39 ani

Pavel Chaloupka
Cehoslovacia
67 ani

Radja Nainggolan
Belgia
38 ani

Ruslan Malinovski
Ucraina
33 ani

Seo Dong-Myung
Coreea de Sud
52 ani

Shenif Feizula
România
45 ani

Viktor Getmanov
URSS
86 ani
|
|
|
|