Selecţionerul Franţei, Raymond Domenech, a declarat, miercuri seară, după victoria, cu scorul de 1-0, din meciul cu Insulele Feroe, că acum el şi echipa lui se concentrează în totalitate asupra următoarei confruntări din preliminariile CM, cu România, informează Le Figaro.
"Ne gândim la meciul următor, cu România. Acum, ne concentrăm în totalitate asupra acelui meci. Am întors astăzi o pagină, mai avem patru", a spus Domenech.
Raymond Domenech a precizat că echipa Franţei a avut probleme din cauza condiţiilor de joc din Insulele Feroe.
"Am înscris o singură dată. Însă în evoluţia jocului, în prestaţia jucătorilor au fost aspecte interesante. Poate ne-a lipsit viteza pe care o poate da terenul puţin ud. Pasele au fost încetinite, a fost complicat. În ciuda acestui fapt, am reuşit să combinăm, să jucăm cu pase scurte, pase lungi, să trimitem mingea spre poartă. Trebuia să înscriem mai mult", a adăugat Domenech, care s-a plâns la pauza meciului şi de faptul că gazonul nu era tuns.
Reprezentativa Franţei a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), naţionala Insulelor Feroe, într-un meci din grupa a şaptea de calificare la Cupa Mondială din 2010, din care face parte şi România. România va întâlni echipa Franţei, în data de 5 septembrie, în deplasare.
Clasamentul grupei a 7-a a preliminariilor pentru Cupa Mondială:
Serbia - 18 puncte
Franţa - 13 puncte, dar cu un meci mai puţin disputat
Lituania - 9 puncte
România - 7 puncte
Austria - 7 puncte
Insulele Feroe - 1 punct