Oficiali brazilieni care se ocupă de turism au declarat că 300.000 de brazilieni vor urma cursuri de învăţare a englezei şi spaniolei, pentru a putea fi gazde bune pentru vizitatori în timpul Cupei Mondiale de fotbal din 2014.
Ministrul turismului a precizat că intenţionează să investească 8 milioane de dolari într-un program prin care să fie predate cele 2 limbi străine în rândul angajaţilor din hoteluri, baruri, restaurante, precum şi alţi cetăţeni brazileni care vor intra în contact cu vizitatorii.
Luiz Barretto, ministrul turismului, a declarat pentru agenţia oficială Agencia Brasil că "
este fundamental să asigurăm naţiunii abilitatea de a primi turişti în timpul turneului". Brazilia va găzdui Cupa Mondială de fotbal din 2014 şi candidează pentru organizarea la Rio de Janeiro a Jocurilor Olimpice de vară din 2016.