Marko Ljubinkovic spune că partida cu grecii de la AEK Atena de mâine seară va fi cea mai importantă din istoria Vasluiului.
"E un meci foarte important pentru noi, cel mai dificil, fiindcã acum suntem foarte aproape de a ne îndeplini obiectivul. AEK este o echipã bunã, un nume mare în Grecia, pe locul trei, dupã Olimpiakos şi Panathinaikos, dar nu de neînvins. Nu e Barcelona, e doar o echipã cunoscutã şi atât. Şi noi avem şansele noastre, pentru cã acum nu mai sunt echipe favorite, meciurile se decid pe teren", a spus Marko Ljubinkovic.
"Am trecut peste semieşecul cu Braşovul"
Mijlocaşul sârb al Vasluiului spune că jucătorii au trecut peste semieşecul cu Braşov. "Nu suntem nu ştiu ce echipã sã câştigãm tot timpul. Pânã la urmã, au fost doar trei meciuri în campionat, nu trebuie sã facem o tragedie, se întâmplã sã mai şi pierzi. Se face atâta caz, de parcã am pierdut campionatul, dar mai sunt atâtea etape, putem recupera. Sigur, ne pare rãu cã n-am câştigat, dar s-a vãzut cã am încercat. Cu AEK va fi altfel, se vede cã putem mai mult, era altceva dacã puteam doar atât", a subliniat jucătorul Vasluiului.
24 de goluri a înscris Marko Ljubinkovic în cele trei sezoane petrecute până acum la FC Vaslui
6 doar în atâtea partide a lipsit Ljubinkovic de pe teren în sezonul trecut, din cauza accidentărilor
"AEK este o echipã bunã, un nume mare în Grecia, pe locul trei, dupã Olimpiakos şi Panathinaikos, dar nu de neînvins. Nu e Barcelona, e doar o echipã cunoscutã şi atât" - Marko Ljubinkovic, mijlocaş FC Vaslui
15 lei, cel mai ieftin bilet cu AEK
Vasluienii îşi pot procura biletele pentru prima manşã a "dublei" cu AEK Atena, contând pentru calificarea în grupele Europa League. Pentru un bilet la una din cele douã peluze, suporterii vor plãti 15 lei, în timp ce un loc la tribuna a II-a costã 40 de lei. De asemenea, pentru sectoarele A şi D ale tribunei I conducerea clubului a stabilit preţul de 25 lei, în timp ce pentru sectoarele B şi C biletele vor costa 40 de lei. Cele mai scumpe bilete se gãsesc la tribuna 0, acolo unde un loc costã 65 de lei la aceastã partidã.
Meciul va fi în direct pe TVR 2
Meciul FC Vaslui - AEK Atena, de mâine, din prima manşă a play-off-ului Ligii Europa, va fi arbitrat de o brigadă din Franţa, avându-l la centru pe Said Ennjimi. Said Ennjimi va fi ajutat la cele două linii de compatrioţii săi Frederic Cano şi Djemel Zitouni. Rezervă va fi Didier Falcone. Partida de la Vaslui va începe la ora 21.00 şi va fi transmisă în direct de TVR 2.
AEK Atena se antrenează la Iaşi
AEK Atena, adversara Vasluiului din Europa League, a solicitat Politehnicii Iaşi un teren pe care să se antreneze astăzi. "Cei de la AEK Atena, care vor sta miercuri noaptea în Iaşi, ne-au rugat să le punem la dispoziţie un teren de antrenament pentru mâine. Le-am comunicat că se pot pregăti, începând cu ora 19:00, pe terenul II din Copou, deoarece vrem să protejăm terenul mare, pe care vineri jucăm cu Astra", a spus Sorin Boca, preşedintele Iaşiului.
Întăriri din Argentina pentru AEK
Adversara echipei FC Vaslui din play-off-ul Ligii Europa, AEK Atena, l-a transferat, ieri, pe fundaşul argentinian Carlos Luciano Araujo de la gruparea Huracan. Carlos Araujo are 27 de ani şi a evoluat la Huracan din vara anului trecut, el fiind cumpărat de la River Plate, formaţie pentru care jucase nu mai puţin de opt sezoane.