Aflat la sfîrşitul angajamentului cu gruparea din Copou, mijlocaşul Romulus Miclea are de ales între noul contract propus de oficialii din Copou şi alte cîteva variante, din partea unor formaţii din Liga I mai bine cotate, dar şi de peste hotare.
Cei mai insistenţi par să fie, dincolo de ieşeni, cei de la Gloria Bistriţa, antrenorul Ioan Ovidiu Sabău dorindu-l mult pe Miclea la formaţia pe care o conduce. Ofertele din ţară nu se opresc însă aici, de mijlocaş interesîndu-se, mai nou, şi FC Vaslui, dar şi Unirea Urziceni, unde s-ar părea că Miclea a fost propus de fostul jucător al Politehnicii Iaşi, Marius Onofraş, ajuns la echipa ialomiţeană acum un an şi jumătate.
"Cele mai mari şanse de a obţine semnătura mea le are însă tot Iaşul, de care m-aş despărţi cu greu, deoarece mi-am creat un cerc destul de larg de prieteni. Am discutat pe această temă cu şeful lui Poli, Sorin Boca, şi îi voi oferi răspunsul final peste doar o săptămînă", a spus Miclea, care tocmai a revenit în ţară după cîteva zile de vacanţă petrecute în Egipt.