Formaţia Sturm Graz, adversara echipei Dinamo în grupa F a Ligii Europa, a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), gruparea SV Ried, într-un meci din etapa a VI-a a campionatului Austriei.
Golurile învingătorilor au fost înscrise de Muratovici '34 şi Bukva '86. Pentru Ried a marcat Drechsel, în minutul 53.
Echipa antrenată de Franco Foda a evoluat în următoarea formulă: 1. C. Gratzei - 4. M. Sonnleitner, 5. F. Feldhofer, 18. I. Kandelaki, 23. G. Schildenfeld - 6. M. Weber, 7. P. Hlinka, 10. Muratovici, 28. Beichler (12. Hassler '87) - 13. Jantscher (9. Bukva '83), 8. A. Hölzl (17. Ehrenreich '81).
Dinamo va întâlni formaţia Sturm Graz în grupa F a Ligii Europa. Meciul tur este programat în data de 17 septembrie, în Austria, iar returul va avea loc la 3 decembrie, la Bucureşti.
"Întânim trei echipe de prestigiu"
Franco Foda, antrenorul formaţiei Sturm Graz, consideră că formaţia pe care o pregăteşte a fost repartizată într-o grupă din care fac parte "trei trupe de prestigiu". Foda spune că apariţiile repetate în Liga Campioilor spun totul despre valoarea grecilor de la Panathinaikos şi a turcilor de la Galatasaray.
"Vom întâlni trei echipe de prestigiu în Europa, într-o grupă interesantă. Oricum, în fotbal orice este posibil, vrem să acumulăm puncte. Galatasaray şi Panathinaikos au jucat ani la rând în Liga Campionilor, dacă nici ele nu mai sunt atractive, atunci cine? Sunt optimist, putem obţine puncte", a declarat Foda.
Președintele Sturm Graz, Hans Rinner, este mulţumit de grupa în care a fost repartizată gruparea austriacă. "Sunt mulţumit de grupa în care am fost distribuiţi. Sigur, cu echipe din Germania, Spania sau Anglia ar fi fost şi mai frumos, dar aşa avem şanse mai mari să scoatem puncte", a declarat Rinner, conform Mediafax.
Atacantului Daniel Beichler i-ar fi plăcut să întâlnească echipe din Anglia sau Germania. "Oricum, am căzut cu adversari puternici. Pentru noi tot ce vine în plus e un bonus, obiectivul nostru a fost îndeplinit. Vom juca rolul outsiderului şi poate aşa vom produce surprize", a spus jucătorul.
Echipa Dinamo va juca în grupa F a Ligii Europa, cu formaţiile Panathinaikos Atena (Grecia), Galatasaray Istanbul (Turcia) şi Sturm Graz (Austria), conform tragerii la sorţi care a avut loc, vineri, la Monte Carlo.
"Dinamo are grupa cea mai grea! Sturm Graz a jucat în Ligă!"
Ionuţ Lupescu a comentat tragerea la sorţi a grupelor Europa League. Directorul general al FRF consideră că Steaua a fost repartizată în cea mai accesibilă grupă, în timp ce Dinamo a fost cea mai ghinionistă dintre echipele româneşti. "Kaiserul" spune că Galatasaray şi Panathinaikos nu mai au nevoie de nicio prezentare şi aminteşte de performanţa austriecilor de la Sturm Graz în Liga Campionilor.
În sezonul 2000-2001, trupa din Graz s-a calificat în faza a doua a competiţiei după ce a câştigat o grupă din care făceau parte Galatasaray, Rangers sau Monaco. Campioana Austriei la acea oră a fost apoi repartizată într-o grupă cu Manchester, Valencia şi Panathinaikos şi a reuşit o dublă-victorie în faţa formaţiei din Grecia.
"Sunt echipe puternice şi vom avea meciuri bune. La prima vedere, grupa Stelei pare mai uşoară, iar celelalte echipe vor avea meciuri echilibrate. Steaua ar trebui să se califice, dar asta nu înseamnă că celelalte echipe nu au şanse. După părerea mea, Dinamo are grupa cea mai grea. Panathinaikos şi Galatasaray sunt foarte puternice, iar Sturm Graz a evoluat în Liga Campionilor recent şi are experienţă", a afirmat Lupescu pentru Sport.ro.